Ioana și muntele.

Inspirat de aventura noastră și dornic să-și distreze fetița, tatăl Ioanei a hotărât să plece și el 4 zile la munte la Predeal. A plecat vineri dimineață, și cu toate acestea a stat foarte mult în trafic, dincolo de Comarnic. Ioana a stat cuminte, s-a jucat în scaun și s-a uitat pe geam, adormind fix la intrare în Predeal.

Seara la ora 9 fără un sfert mă așteptau în gară. Eu am plecat de la birou, am ajuns la Gara de Nord, unde am constatat cu stupoare că nu mai sunt locuri în tren, doar locuri fără loc, cum ar veni. Sau cum erau în tinerețea mea maxi-taxi-urile în Brăila, cu locuri în picioare, eventual într-un picior. Inițial am hotărât că nu vreau să investesc într-o călătorie fără loc, apoi am consultat celelalte variante, aș fi ajuns la o oră la care Ioana dormea, nu știam exact unde e hotelul, așa că mi-am luat inima în dinți și am cerut un bilet din acela. 35 lei. Mai ieftin când mergi în picioare.

Nu mai mersesem demult cu trenul, așa că a fost amuzant. Pe vremuri ar fi fost foarte enervant, când eram studentă și munceam și mergeam acasă într-un picior, strivită de bagajele altora. Acum a fost light, cu un rucsac în spate, am urcat în vagon, împărțind micul hol de la toaletă cu alte încă 7 persoane. Două fete pe bagaj, fix în ușa veceului. Un tânăr pe ușa cealaltă a trenului, încă două persoane fix la intrarea în spre scaune. Două cucoane care mergeau tocmai la Blaj, aveau bilete de clasa I, dar nu voiau să stea acolo că era prea în față, nu coborau bine pe peron când ajungeau și voiau să schimbe cu cineva din vagonul ăsta. Din păcate nu aveam loc pe bilet, că schimbam eu cu două mâini. Noroc cu nașul, care, în dorința de a mai degaja terenul, le-a sugerat isteț să meargă la clasa I, să stea acolo până la penultima localitate și abia atunci să vină mai în spate, că sigur vor găsi locuri.

Ioana și tati m-au așteptat în stație, am plecat împreună spre hotel. Ioana arăta la grupul statuar în cinstea eroilor necunoscuți și-mi zicea că acolo e Doamne-doamne, nu cunosc motivele pentru asociere, noi suntem ortodocși.

A doua zi am mers cu telescaunul. Prima oară în viață. Cam periculos pentru copiii mici, nu recomand, deși am văzut mulți, e doar o bară de care se ține un adult, un copil nu prea. Am ținut-o fix de un picior, tatăl Ioanei la fel o ținea, dar mai tupeist, a făcut și ceva filmulețe. Ioana le făcea cu mâna celor care veneau din sens opus, strigând ca lupul :auuuuuuuu! Distracția cu telescaunul ne-a costat 30 lei dus-întors de persoană, copiii până în 5 ani gratuit, între 5 și 12 parcă plăteau jumătate.

Sus acolo Ioana a fost în elementul ei. A adunat floricele de câmp, a cules zmeură, zicând că sunt muie, a salutat vacile cu care ne-am intersectat, la fel și copiii. A fost foarte prietenoasă, a râs, s-a jucat și s-a băgat în seamă cu toată lumea.

Foarte frumoase peisaje, aer curat, stațiunea arată bine, înfloritor așa, modern. Seara în parcul de lângă gară a fost un mic concert, Andrei Păunescu a cântat binișor, era și un mic bâlci cu tiribombe în care s-a dat Ioana, a sărit în trambulină, de vreo 25 lei. Am scăpat ieftin de data asta cu vata de zahăr, nu i-a atras atenția. Am fost nevoiți să plecăm prin metoda smuls cu păcăleală, pentru că se făcea târziu și tânăra nu se dădea dusă.

În Predeal, în fața gării se află o biserică înaltă cu arhitectură modernă, despre care am aflat că e ortodoxă, dar pe care nu am prins-o deschisă. Am citit pe internet despre mânăstirea Predeal, aflată la intrarea dinspre Azuga, unde se afla și un cimitir al legionarilor ucisi din ordinul lui Carol al II-lea, dar unde nu am ajuns. Mai greu de urmărit obiective turistice cu copilul, mai important este respectarea programului lui de somn și masă. Avem ce face data viitoare când venim la Predeal, pentru că mai venim.

Ioanei i-a plăcut mult la 'fotel" și la restaurant, a mâncat binișor, a dormit bine, cu excepția nopții de duminică spre luni, când s-a foit toată noaptea, știind parcă planul meu de a pleca cu trenul din zori. Am lăsat-o dormind, cu dor.

Ioana și marea.

În primul an de viață al Ioanei, când mergeam lunar la control la doctorița Plușica,(e de fapt doctorița Raluca Bogdan de la Medicover, despre care am scris la multe aici și care i s-a potrivit atât Ioanei, cât și nouă), am întrebat-o despre mersul la mare. Ne-a zis că e foarte util după un an și ceva, la câteva luni era destul de micuță, s-ar fi bucurat de aerosoli la plimbări pe malul mării seara și dimineața, dar expunerea la soare la vârsta aia era destul de periculoasă. Așa că nu ne-am grăbit să mergem la mare, răspunsul doctoriței ne-a coafat chiar, noi la momentul respectiv nu aveam nici un fel de ajutor, eu eram singură acasă, soțul muncea de rupea la birou, concedii mai rar. Recunosc că mi s-a părut prea complicat și eram amândoi destul de obosiți pentru așa aventură.

Vara trecută a fost plină de evenimente, eu am început munca, normal că nu puteam începe cu un concediu, iar tatăl Ioanei se adapta cu noua postură de tată în concediul creștere copil.

Anul ăsta însă am luat taurul de coarne și am hotărât că nu mai trece vara fără ca Ioana să vadă marea. Am profitat de vacanța ei și am pornit căutările. Trebuie să spun că în luna iunie eu și taică-su am plecat SINGURI la mare în Grecia pentru 1 săptămână. Eu nu mai fusesem la mare de 3 ani încheiați, eu care obișnuiam să merg și de 5 ori pe vară, fie și doar pentru 2 zile, la cort. Nu am luat-o pe Ioana cu noi în primul rând pentru că eu cred că un copil mic dus pentru prima oară la mare poate face alergii, intoxicații, insolații, el fiind mai sensibil decât un adult, și este de preferat dacă ești nevoit să mergi la medic, să te poți înțelege foarte bine cu medicul respectiv. Asta mi se trage de la cei 5 ani cât am lucrat în asigurări, soluționând dosare de daună medicală ale turiștilor care plecau în străinătate și pățeau diverse nepățite.

Am căutat pe internet, am cerut recomandări, cert este că nimeni nu a putut să îmi recomande ceva la preț decent și aproape de plajă, cum aveam eu nevoie.  Am apelat la colega mea de liceu, despre care știam că stă undeva la mare (nu știam exact unde, am aflat ulterior), care are un băiețel mai mare cu 2 luni ca Ioana. Ea a vorbit cu o vecină care are camere de închiriat, am analizat și am hotărât să purced.

Norocul meu cel mare se numeste „tuci”, sau „tuți”, cum îi spune Ioana, sora din dotare, fană înrăită a Ioanei (atracția este reciprocă) și fană înrăită a mării, de la care abia se întorsese, dar unde ar merge la 1 noaptea, dacă o trezești din somn și-i propui. Înarmată cu trusă medicală, pamperși, oliță, slipuri, creme de protecție solară, pălăriuțe, cărucior, bărcuță, ochelari de soare, cărucior sport, jucării, ladă cu ceva mâncare, soră din dotare, copil, am plecat spre mare.

Cazarea noastră a fost pensiunea Boris, în Mamaia Nord. Nu au profil pe infoturism, doar pe Facebook unde se pot găsi și poze. Noi am ales varianta de cameră mai ieftină, la 140 lei pe noapte. Pentru Mamaia, fie și Mamaia Nord, am aflat ulterior că acest preț este megaoau pentru luna august. Pe scurt despre cazare: camera nu are aer conditionat, ceea ce e mai puțin plăcut dacă e o zi foarte călduroasă, dar pentru o zi cu temperaturi normale, e foarte ok.  Televizor, prosoape, curat, frigider în cameră. Pensiunea e a unei familii de lipoveni, e mereu cineva acasă, curte mare, cu trambulină, jucării, flori, foișor, acces la bucătărie pentru turiști, leagăn. Pentru Ioana a fost foarte bine că s-a jucat frumos în curte, gazda având un băiețel de vreo 5 ani, pentru care fuseseră cumpărate respectivele accesorii, dar de care se bucură toți copiii cazați acolo.

Plaja este la vreo 7 minute de mers pe jos, plajă cu nisip fin, fără pietre, semi-sălbatică, adică nu aglomerația aia nebună de o vedem la televizor. În același timp sunt terase, în apropiere aflându-se și un camping mare, Pirivoli. Doar că pensiunea este situată dincolo de șosea, adică e nevoie să traversezi o șosea cu 4 benzi, unde mașinile circulă ca turbatele, și unde nu există preț de kilometri nici o trecere de pietoni. Nu e plăcut, mai ales duminică seara sau luni dimineața, când navetiștii și turiștii gonesc în disperare, să nu le ia cineva locul la coada. Aventuros pentru noi 3, Ioana teribilistă, voia să traverseze ea singură. Ne-am obișnuit repede, deși în prima zi ne lua migrena când trebuia să traversăm. Nu mai zic că ne mai claxona câte un idiot, cred că din spirit civic, să nu traversăm cu căruțul cu copil așa periculos, de parcă am fi avut altă soluție să ajungem pe partea cealaltă! În apărarea municipalității, se configurează niște pasarele, dar cine știe când.

Lăsând la o parte aceste inconveniente, duminică seară când am ajuns, eu, tatăl Ioanei, mătușa, bărcuța etc, Ioana mea s-a pus pe un mare plâns, văzând marea, cerând în brate “a base”. Ei, peste jumătate de oră chiuia de mama focului cu taică-su în apă, nemaivoind să iasă.

Am făcut plajă responsabil, până la ora 11:30 și după 17:00. Am stat la șezlonguri, 15 lei unul. Am mâncat la cameră în primele două zile, apoi la terasă. Terasa de pe plajă aparținea campingului Pirivoli, mâncare proaspătă, după cum s-au lăudat, așa a și fost. Cam scumpuță, dar nu exagerat. Un piept de pui 17 lei, un chefal cu cartofi natur, 35, scoici 28 lei, bere 6 lei.

Ioana cerea în apă, dar din brațe așa, fără să atingă cumva nisipul. Odată intrate în apă, nu mai ieșeam curând, pentru că îi plăcea la nebunie să o legene valurile.

„-Vie valul! Nu ma fică de val!” Alternat cu țipete și „ma fică de val”, „ma fică de macaa” (era o macara în apropiere, se construia un bloc foarte aproape de plajă).

Distracția a fost maximă, bineînțeles alternată cu ceva episoade de furie bebelușească, dar da, ne-am obișnuit și cu acelea. Ioana s-a jucat frumos, a fost răsfățată de noi amândouă, în fiecare seară se întindea la “măsăjel”. Îi făcea tuci cu „chemă”, iar domnișoara se întindea pe toate părțile, solicitând „măsăjel” inclusiv la subraț. Singurele episoade provocatoare de infarct au fost la șosea, când Ioana se smucea să traverseze ea. „Nana tavesează! Nu, Nana!”

În ultima zi a socializat cu o fetiță. Cât timp eu m-am dus la baie, soră-mea a și agățat o familie cu o fetiță de 3 ani, Maria, care se juca în nisip lângă șezlongul vecin. Când m-am întors, prietenia era deja închegată, Ioana mea pe nisip, cu găletușe, cu lopețici. Așa da!

Una peste alta, toate trei am petrecut foarte frumos, ca fetele, la mare. Ne-am făcut de cap, cel mai tare Ioana, care a primit „cocoată!” Pentru că n-am scăpat de gura ei când am intrat în magazin. N-aș putea să zic că știu de unde a aflat fetița mea de ciocolată și cum anume, am niște vagi bănuieli.

Emoționant a fost și momentul reîntâlnirii cu tati, când fetița a alergat în brațele lui să-l pupe, după 4 zile petrecute departe de el. 

Aventuri de august.

Pentru că în luna august creșa pe care o frecventează Ioana este închisă, am fost nevoiți să ne luăm concedii pe rând, anume eu, tatăl Ioanei și mamaie, pentru a sta cu fetița. Tatălui i-a revenit mai bine de jumătate de lună, partea a doua. Am împărțit frățește aș zice eu, dar mai degrabă în măsura posibilităților, vacanța Ioanei.

Sigur că ar fi fost de preferat să petrecem cu toții un concediu de o lună, dar nu e rău nici așa, eu una sunt mulțumită că tustrei am găsit înțelegere la locurile de muncă.

În primă fază, am plecat cu Ioana și sora mea la mare pentru 5 zile. Tatăl Ioanei ne-a dus și ne-a adus, a stat și el câteva ore cu noi în prima zi. A fost prima întâlnire a Ioanei cu marea, ca în anii trecuți nu am dus-o, ba era prea mică, ba nu aveam concediu, etc. Voi povesti pe larg într-un episod separat despre întâlnirea fetiței cu marea.

După distracția de la mare, am continuat cu câteva zile acasă, cu mamaie, alternat cu mine, care am mai avut noroc de câte o zilișoară liberă. Am mers zilnic la locul de joacă unde îi cunoaște mai pe toți copiii, care e destul de departe de casă, bineînțeles, cu un dispreț total față de căruțul care ar fi putut să îi scutească ceva forțe maică-sii.

Tatăl Ioanei a hotărât să plece și el cu fetița, de data asta la munte. A găsit o cazare bună la Predeal, și a pornit la drum vineri dimineață, urmând ca eu să mă alătur grupului vesel seara, după muncă. Așa cum am plănuit, am și procedat. Am fost suprinsă să descopăr o stațiune de munte prosperă, cu un peisaj superb (cum nu schiez, nu prea am fost la Predeal mai niciodată, doar am trecut cu tren sau mașină prin el). Și pentru aventurile la munte am scris un episod întreg.

Mărturisesc că am timp și inspirație să scriu (în același timp) pentru că am plăcerea de a călători cu un tren IR de la Predeal la București, prevăzut cu măsuță, din fericire aproape gol (chiar dacă cele 10 locuri ocupate din tot vagonul se află pe aceeași rază de 5 metri pătrați- or avea și cei de la CFR rațiunile lor pentru care împart așa prost de când știu eu locurile în tren). E ok, că nu stau pe locul meu, din estimările mele locul 62 se află lângă o doamnă care doarme și căreia n-am vrut să îi perturb somnul. 

Mai multe detalii despre aventurile Ioanei în vacanță, în episoadele următoare.