De
când am început munca, merg cu Ioana la locul de joacă mai rar, seara, dacă
ajung mai devreme, și în weekend. Dar aventurile continuă, nu duc lipsă de subiecte, chiar dacă unele sunt repovestite. Prin viu grai, așa s-au
transmis cele mai frumoase povești.
Merge la alte locuri de joacă, mai mari și unde e umbră
toată ziua. Acolo l-a cunoscut pe primul ei admirator adevărat, îl cheamă
Cezar, are 3 ani, părul blond și creț. Eu îl cunosc din poze doar. L-a cucerit
cu un pupic: Ioana se juca cu căruciorul lui cu păpuși, Cezar a hotărât că
pleacă acasă cu tot cu căruț, că na, era al lui. Ioana i-a făcut pa și apoi i-a
dat pup cu mâna. Cezar s-a topit, n-a mai plecat și de atunci îi face curte:
vine la ea, o dă în leagăn, o pupă pe obraz.
Peste
tot tronează pufuleții. Toate mamele sunt doate cu pungi mari cu pufuleți, dar
toate se jură că ele nu îi cumpără copilului, doar așa, mai rar, că ăla mic vede
la alții în parc și poftește. Sau cum zicea o altă mămică, dacă bebe e nervos,
ne mai plimbăm, mai mâncăm un pufulete și ne trece..Pufulete, panaceu universal
(nooot), de unde oi fi apărut?!!
A
apărut o fetiță simpatică în peisaj. Are un an și 3 luni și un nume exotic:
Ailin. Scriu cum se citește ca habar n-am cum se scrie, și nici nu mor de curiozitate. La mine se scrie cum se citește. Tatăl Ioanei a făcut o glumă
într-o zi, a luat-o pe Ailin în brațe și i-a zis Ioanei că tati pleacă, are o
fetiță nouă, pa. Ioana a urmărit scena cu ochi mari și uimiți, apoi a izbucnit
în lacrimi. Și taică-su – sadicul- în râs. Le-a luat apoi pe amândouă fetițele
în brațe și le-a consolat. Ioana însă n-a uitat. A stat ceva față în față cu
adversara ei, când a prins momentul potrivit, a dat năvală. S-a năpustit asupra
ei și a apucat-o de umeri, apoi s-a aplecat s-o muște de mână. Abia au scos-o pe
Ailin din mâinile Ioanei.
În
timp ce taică-su îmi povestea de Ailin azi dimineață, Ioana mi-a arătat la
dinți, apoi la mână (înseamnă că are ea grijă de Ailin asta, o va mușca). El a
recunoscut că la scena de mai sus din parc Ioana „l-a umplut de el”. Și de aici reiese că manifestarea geloziei e de fapt o
formă de iubire, nu?
