Wednesday, November 25, 2015

Ce mai citesc.

Îmi place foarte mult să citesc. Dacă mă întreabă cineva care este activitatea mea preferată, cea mai preferată din toate este cititul. În copilărie și adolescență îmi umpleam timpul cu diferite activități, mi-l mai umpleau și alții cu altele, dar nu trecea zi fără să citesc câteva zeci de pagini. 
Am citit tot ce mi-a picat în mână. Biblioteca părinților mei, care locuiau la țară, două-trei sute de volume. Manuale de română, istorie, geografie- ale părinților, ale fraților mei mai mari. Atunci mi se păreau puține, dar când locuiești la țară nu prea ai acces la librării.
După ce le-am terminat de citit pe cele din casă, am împrumutat de unde puteam. Rude, vecini, biblioteci. Apoi am ajuns la pasul în care nu era suficient să citesc cartea o dată, ci voiam să fie a mea, să o pot răsfoi oricând. Am descoperit atunci anticariatele. Nu știu dacă vă amintiți, a fost o perioadă în care cărțile erau scumpe. Înainte de campaniile astea binevenite de la Adevărul, Jurnalul Național etc, care înlesnesc accesul omului de rând la cultură (păcat că omul de rând e atât de abrutizat de lipsuri, iar cultura asta- cu tot respectul- nu prea ține de foame) toată alocația mea intra în gestiunea anticariatelor din Brăila. Care, din fericire pe mine, erau foarte bogate în cărți.
Și citeam de zor. Nu-mi imaginam viața fără cărți. 
Ulterior am intrat în multe case și am descoperit cu stupoare că oamenii trăiesc binemersi cu librăria la parterul blocului și 10 cărți mari și late pe un raft al bibliotecii ultimul răcnet. Se poate trăi fără cărți, pentru că nimeni nu mai pune preț pe cultura generală și pe cărțile pe care le-ai citit. Oamenii nu mai au acest numitor comun, care să faciliteze comunicarea.
Și cu toată lipsa de interes a majorității, cu tot disprețul față de cultură, în ultimii ani au existat multe încercări de a readuce lectura în cotidian. Târguri de carte cu reduceri substanțiale (uneori la mișto, true, oamenii de afaceri sunt peste tot), inițiativa celor de la Adevărul, reeditările de la Biblioteca pentru toți, cărți valoroase la preț de nimic.
Duminică am fost la Gaudeamus.
De la standul editurii Paralela 45 am cumpărat cu 5 lei fiecare două cărți ale fraților Strugațki. Picnic la marginea drumului și Orașul damnat. 5 lei cartea! Așteaptă cuminți în bibliotecă să le vină rândul.
Apoi am lăsat 25 lei la editura Corint, dar am plecat cu cartea Svetlanei Alexievich, câștigătoarea de anul acesta al premiului Nobel pentru literatură, Dezastrul de la Cernobîl, în traducerea Antoanetei Olteanu (care mi-a fost profesoară în facultate și profesor coordonator al lucrării de masterat). Sunt aproape la jumătate, m-a captivat complet, mi s-a lipit de mâini.
La Humanitas a fost o lansare de carte a doi tineri arhitecți care au pus munca un pic pe hold, s-au urcat pe motor și au străbătut Africa: Oyibo, autori Ana Hogaș și Ionuț Florea. La coada de acolo l-am lăsat pe soțul meu, iar eu stau acum la coadă să citesc cartea. 32 lei.
Voi ce mai citiți?

Monday, November 23, 2015

Despre nevertebrate.



Luni dimineață, ora 08:30, piața Sudului. Cobor sprinten scările, apoi se aglomerează, merg la pas, încet. În fața mea oameni, în spatele meu oameni. Toți mergem la muncă, scenariul obișnuit de lunea.

Fix în spatele meu, o mână nervoasă lovește în perete. O bubuială amenințătoare, scurta. Mă-ntorc nedumerită și speriată, prin dreapta, între timp un bărbat mă depășește nervos prin stânga. Aproximativ de vârsta mea, îmbrăcat normal, adică potrivit normelor social acceptabile din ziua de azi. La modă, cum ar veni.

Iuțesc pasul după el. Ajunge la turnichet. Se oprește, căutând cartela. Nu o găsește, între timp blochează accesul celor din spatele lui. Eu îl ocolesc, următoarele două automate sunt defecte, trec cartela la al treilea și mă întorc spre el.

Îi ies în față și-l întreb:
-         -Și ce-ați rezolvat dacă ați dat cu pumnul în perete în spatele meu? Ați ajuns mai repede?

Deși nervoasă, îi vorbesc cu Dvs. Așa mi se pare normal, că nu ne cunoaștem de nicăieri.

Se uită absent la mine:
-         -Nu d-aia..

Aproape că mi-e milă de el. O fi având omul vreo supărare, s-o fi descărcat. Zic să-l las în plata Domnului, să-mi văd de drum. Între timp el ridică ochii, se uită prin mine și șuireră, cu ură și silă așa:
-         - Numai de tine nu am chef la ora asta.
Apoi o ia la sănătoasa pe scări. Dau să mă iau iar după el, mă abțin cu greu, da nu pot să mă abțin să nu strig ceva la adresa lui.

Era greu să-și ceară scuze pentru comportamentul de om din peșteră? Foarte. Nu numai că nu-și cere scuze, dar continuă să fie nesimțit. Tot el răspunde de parcă aș fi mă-sa sau soacră-sa și îndrăznesc să-l apostrofez la ora asta matinală, când un cârnat ca el ar trebui să doarmă. Sau naiba știe ce-o fi fost în capul lui. 

Mă-ntreb dacă eram un bărbat cu un cap mai înalt ca el, tot așa nevoie de manifestare a furiei cu pumnii în pereți ar fi avut? Tot așa îmi răspundea?

Domnule nesimțit, du-te și dă cu pumnii în pereți la mumă-ta acasă. Nu în societate, că n-ai ce căuta. Chiar dacă te îmbraci frumos cu haine din mall, comportamentul de nevertebrată se vede de la o poștă. Am întâlnit oameni ai străzii mai bine crescuți ca tine. Și să ai mare grijă, că poate dai peste vreunul tot așa nervos, care are nevoie să se descarce, și-n loc de perete, te nimerește pe tine-n nas.
Îți urez o zi plină de spleen, în conformitate cu cheful matale de la 8 jumate dimineața, luni.


Tuesday, November 17, 2015

1 an și 8 luni. Nana face legea.

Un an și 8 luni azi, de la întîlnirea de gradul 0 cu bebelușul. Care între timp nu mai e beleluș. E Nana.
Nana are păr castaniu, ușor ondulat, ochi rotunzi și căprui, gene lungi și negre, cum mi-am dorit și eu o viață. 
Te fixează cu o privire când sfredelitoare și concentrată, când jucăușă, mijind ochii a joacă, râzând cu toată gurița ei proaspătă cu 10 dinți și 4 măsele.
Am scăpat de canini, pfoaaai, am ajuns și la punctul ăsta. Zilele trecute l-am zărit pe ultimul, abia a străpuns gingia. Aliluia!
După o perioadă dominată de un Da! hotărât la orice, iacă-tă că a apărut și mult-temutul Nu, în varianta Niu. Niuuu!
-Papă Ioana brânzică?
-Niu!
-Vrea Ioana apă?
-Niu!
-Face Ioana caca la oliță?
-Niu!
-Face Ioana băiță cu mami?O spală Ioana pe mami cu săpun, măi-măi.
-Niu!
-Vai, mami, și pe mama cine o spală?
-Tata!
-............
Cuvinte noi în repertoriul Nanei: caca, pipi, cucu (arătând la pampers), tuci (mai degrabă cici), kaki (îi plac tare de tot, mănâncă zilnic un fruct întreg), mac (rața), gaga (gâsca).
Dacă o întrebi cum o cheamă, se lansează: Iiiiiiiiii. Apoi e nevoie de ajutor, Oaaaaaaaa, și culminează: Nana. 
-Cine e minunea lui mami?
-Nana! (și se împunge demonstrativ cu arătătorul în piept).
- Cine e cea mai frumoasă fetiță?
-Nana!
E veselă și dornică de joacă și ghidușii. În lipsa mea, îl călărește pe bietul cățel Bixi, îl trage de urechi, de coadă, se bagă sub pat după el. E drept, nu trece zi fără să-i pună bobițe, că doar e cățelul ei. Sărmanul Bu. 
Nu pot să mă plâng nici eu, are grijă și de mine, îmi dă să mănânc cu degețelele mere, pere, banane, mierea ursulețului, toate din poze. 
Nana face legea. Mergem pe unde vrea ea, cum vrea ea, să te ferească sfântul să-i ieși din cuvânt. E cel mai dulce copil, atâta timp cât și tu ești un părinte docil.  
Ne spălăm pe dinți și ne demachiem în fiecare seară. Intrăm amândouă în baie, pune tacticos capacul la vasul de toaletă, apoi se urcă pe el ca o maimuță, cu fundul în sus, timp în care îi pregătesc periuța. Ne spălăm amândouă pe dinți (ea se joacă mai mult), apoi clătim gura (ea bea apă, că e din aia de la chiuve și e mai mișto), după care se spală tura doi cu periuța mea. 
La demachiat încerc să o păcălesc să-i dau discheta fără cremă. Nu se poate să o păcălești pe Nana, îi fac hatârul și îi pun și ei pe dischetă. Vizibil încântată, își trece cu mișcări delicate discheta peste ochi și obraji. 
Cu somnul, asta e altă poveste, nu intru în detalii. Doarme ziua, dar seara, când mergem la nani (impropriu spus seara, pe la 10 noaptea așa, uneori și 11), începe foiala și răsuceala și frăsuiala de pe lume și se transformă în ceamaifrichinităfetițădepepământ. Iar răbdarea mea e pusă la maaare încercare. Știți voi, așa s-a călit oțelul.