Friday, March 24, 2017

Un blog inconsecvent.

Cred că ar fi cazul să redenumesc blogul ăsta. Să nu se mai numească punctdevederesubiectiv, ci "Un blog inconsecvent". Pentru că a devenit așa, un jurnal în care scriu din an în paște și care nu redă decât o foarte mică parte a vieții mele cu Ioana. 
Mă uit în urmă la anul care a trecut și-mi dau seama câte momente frumoase au trecut fără ca eu să scriu despre ele. Știu că le voi uita pe multe, pe unele le-am și uitat deja. Mă bucur măcar de ce am apucat să scriu despre ea până acum.
Nu e că nu am poftă de scris. Sau inspirație. Sau timp- deși se zice că, dacă îți dorești cu adevărat ceva, îți găsești timp. 
Eu cred că de fapt energie nu mai am. Subiecte, slavă domnului, gârlă. Ca să nu mai zic că pauzele lungi și dese nu sunt cheia marilor succese. În timp ce am scris cele fix 10 rânduri incomplete și alea de mai sus, fetița mea, care se uită la desene animate, mi-a solicitat atenția cu diverse și nenumărate cereri.
- Fac pipi și caca! Ude e oala? Aaaa? Tu nu tii ude e oala??!!
- Nu tă bine clama!!! Uite, nu stă! (criza de nervi pentru coafura usor șifonată)
- Ude e bilusa aia abastă? Aaaa? Ude e?
- Mi-a căzut ăla! Tu, mami, am nevoie de azutorul tău! Te rog!
- Apăăăă! Iar la vederea sprâncenelor mele ridicate, adaugă suav: Te roooog!
No, acuma când copilul zice și cuvintele fermecate, ce aș putea să zic? Nu? Ia-ți singură? Am încercat și varianta asta. Nu merge. Cred că am putea să ne contrazicem până în zori:))).
Și zic mersi și pentru astea aproximativ douăjdeminute în care am încropit o fărâmă de text care arată așa, un crâmpei din serile noastre. Pentru că memoria se mai uzează, dar scripta manent.

Thursday, March 23, 2017

O Ioană de 3 ani.

Cum e viața cu un copil de 3 ani? 
S-o zic p-aia dreaptă: e amețitoare. De dimineață până seară fetița mea e neobosită. Gurița aia frumoasă și proaspătă a ei turuie non-stop. Capul meu e cât o baniță. Răbdarea mea e întinsă ca un elastic care mai are un pic și rămâne așa, întins, fără a-și mai reveni vreodată la forma inițială. 

Ea e Ana, eu sunt Elsa. Personajele din desene animate, dacă nu știți. Nu am voie să greșesc și să îi spun Ioana, că mă corectează imediat. Nu mă iartă niciodată. 

De ziua ei, când aștepta cu mare nerăbdare să îi ducem tort și suc la creșă, să îi cânte toți copiii la mulți ani s-a îmbolnăvit brusc și tare. În loc să sufle în lumânări, își suflă mucii. O tuse nemernică, niște muci interminabili, de care nu mai reușește să scape de 1 săptămână, cu tot mersul la medic și 100 de medicamente și aerosoli recomandați și executați cu precizie și care îți ocupă o bună parte din zi. 
Sunt în concediu medical acasă cu ea. Nu mă slăbește un minut, în permanență caută joacă. Inventează scenarii și jocuri de rol, iar dacă nu îi sunt pe plac propunerile mele, îmi arată ea cum se face. Și eu na, nu pot decât să mă supun. Dacă mă simte că sunt plecată ușor cu mintea aiurea, sau mă preocupă ceva, e sus pe mine. Parcă are radar. 

Tot de o săptămână poartă același tricou cu Ana si Elsa pe care i l-am luat cadou, cu etichetă. După o partidă zdravănă de plâns, taică-su s-a hotărât că cel mai înțelept este să îi pună eticheta la loc. Pe care o poarta cu mândrie, ba din când în când o pipăie să fie sigură că e acolo. 

Aveam planuri mari de ziua ei. Să o duc la Antipa. Să o plimb cu Thomas (trenul). Și, deși afară sunt 20 de grade și mai bine, cel mai insorit loc unde am fost săptămâna asta e balconul. Dar, nu-i nimic. Reprogramăm.

Să-mi trăiești, gâză mică . Să fii fericită, puternică, sănătoasă, norocoasă și veselă și ferită de supărări și de nervi și de muci și de tuse și de oameni răi. Ziua ta nu e doar pe 17 martie. Poate să fie în oricare altă zi cu soare vrei tu sau eu.