Serbarea de Craciun de anul asta.

Ieri am participat la serbarea no. 4 din viata Ioanei. Despre prima am vorbit pe blog inainte sa ma las absorbita de viata de zi cu zi si sa las blogul-jurnal sa cada intr-un con de umbra. Urmatoarele doua au avut loc in aceeasi gradinita unde am fost si ieri. Costum de Craciunita si rochie de Cenusareasa. 

Cred ca i-a placut sa participe la serbare, mormaiala si topaiala de rigoare o amuza teribil. Numai ca, in contextul schimbarilor de dispozitie din ultima vreme, de data asta am fost certata in public intr-o scurta pauza dintre magnificele interpretari. Exact asa, de pe scaun, auzeam nemultumirile ei si poruncile de a ma opri din filmat si de a sterge tot. Ceea ce am si facut, mai putin a doua parte, of course:).

Serbarea de anul acesta a fost cu specific traditional. Din fericire, gradinita ne-a pus la dispozitie costume populare pentru copii. Maare lucru pentru o gradinita de stat. Eu am venit cu bundita- imprumutata din vorba in vorba- si trandafirasii din par, in lipsa de batic traditional. Rezultatul a fost una bucata mandrete de fata, pe care am sorbit-o din priviri pe toata durata serbarii (ca orice cioara cu puiul). 

De data asta am avut un Mos responsabil si de cuvant. Zic asta pentru ca anul trecut mosul contractat nu s-a mai prezentat, si am fost nevoiti sa imprumutam un mos de la alta grupa, iar treaba a mers pe repede inainte. 

Mi-aduc aminte de serbarile din copilaria mea. Imi placeau foarte mult, si nu aveam nici cea mai mica emotie sa ma prezint in fata atator oameni, sa spun poezii, sa cant, sa interpretez roluri sau sa dansez. Cred ca m-a mostenit Ioana, din fericire ea nu face parte dintre copiii pentru care serbarea este un mare chin. Horray for that!

Cu-minte cu Ema si Eric de Craciun, cu trupa Sufletos

Elementul declansator vs intamplarea. Si intamplarea poate fi, foarte bine, eveniment declansator. Ieri am avut una dintre cele mai grele zile din viata mea de mama de Ioana. Cumparasem din timp 3 bilete la teatru, la piesa Cu-minte cu Ema si Eric de Craciun. Eram convinsa ca e o activitate foarte potrivita pentru Ioana- pana acum a vazut doar teatru de papusi- plus ca ii cunoaste pe Ema si Eric, pentru ca avem toate cartile scrise de Printesa Urbana.

Ziua a fost foarte grea, avea ceva disconfort fizic care o facea sa nu ii convina nimic (poate nu era asta cauza, ci starea de rau accentua tot). Desi initial a confirmat ca vrea la teatru, pe la mijlocul zilei ne-a informat ca ea nu merge, ca e urat la teatru si nu vrea ea. Punct. Am incercat toate strategiile posibile, joc, intrebari, mita, etc, pana la urma am hotarat ca plecam si o lasam acasa. Stiu ca nu se recomanda o asemenea abordare, insa in disperare de cauza, am apelat si la asta. Nu a functionat foarte bine, intrucat s-a incapatanat sa plece in pijamalele lalai pe care le avea prin casa. 

A si adormit in masina, cu chiu cu vai am ajuns la teatru. Pe drum incerca sa isi arunce ghetuta din picior, fiind la taica-su in brate. Ajunsi la teatrul Excelsior, normal ca am mai gasit loc doar pe ultimul rand- din fericire se vede bine oriunde ai sta. 

Piesa jucata de fetele de la Sufletos a fost captivanta si pentru mine. Cred ca simteam tare nevoia sa ma relaxez, si chiar am ras cu pofta la aventurile copiilor. Ioana s-a uitat cu mare atentie si a interactionat cu fetele de pe scena. La sfarsit toti copiii s-au urcat pe scena, s-au jucat cu decorul, au ras cu actritele, fiecare a facut ce a vrut. Ioana mea in pijamale si ghetute s-a simtit in largul sau. A vorbit si cu sufletoasa care a interpretat-o pe Ema, i-a aratat pijamalele in care a venit si a informat-o ca mai vine la spectacolele ei. 

Printesa urbana- autoarea cartii dupa care s-a facut piesa de teatru- pe care o urmaresc in mediul online a fost acolo in primul rand, cu familia ei. Mi-a parut modesta si normala. Mi-a placut asta. 

Am plecat ultimii din teatru, iar Ioana mea a redevenit aproape la fel de incapatanata ca in prima parte a zilei. 

Ce voiam sa spun in prima parte a postarii. Ca pentru mine aventura asta de ieri a declasant in mine cheful de scris. Pentru ca, vazandu-i pe copiii printesei urbane asistand la piesa despre ei, mi-am dat seama cat de valoroase vor fi toate aceste amintiri scrise din copilaria atat de frumoasa a lor. Si imi doresc si eu acelasi lucru pentru copilul meu.