De unde cumpărăm haine de gravidă sau magazinul Giulia.

Cunosc magazinul Giulia dinainte să rămân însărcinată, pentru că nu e un magazin cu haine de gravide. Am dat întâmplător de el, mă refer aici la cel de pe Pache Protopopescu nr 23 (că sunt două, potrivit paginii de Facebook ), predam seara cursuri la un centru de limbi străine aflat în apropiere. O cursantă mi l-a recomandat, ajunsese mai devreme şi ca să-şi omoare timpul, a intrat prin magazinele din apropiere, şi şi-a cumpărat câteva lucruri. Apoi a devenit client fidel. Am intrat şi eu pe acolo, mi-a plăcut câte ceva, mi-am cumpărat în timp o ie foarte frumoasă, o bluziţă, o pereche de pantaloni, două rochiţe. Toate de calitate bună, la preţ decent. Ia a fost cea mai scumpă, vreo 130 lei, dar mi-a plăcut prea mult să o las acolo, şi am purtat-o cu succes chiar şi-n sarcină, o port şi acum cu mare drag, e teribil de frumoasă. 

Şi aşa am devenit şi eu client fidel. Dacă ajungeam mai devreme la curs (şi uneori ajungeam intenţionat), intram invariabil în magazin, vedeam ce mai au nou, probam, eventual cumpăram. Sunt cofecţii româneşti, bine lucrate, din materiale de calitate. În general cel mai mic număr e 36, care poate să fie un pic mare, depinde de conformaţia fiecărei femei. Cred că tocmai acest amănunt m-a ajutat foarte mult când am plecat în căutarea unor rochiţe pe care să le pot purta în sarcină. Am găsit două rochii din colecţia Joa, de Diana Jireghie, care are magazinul său, Catwork (am ajuns la un moment dat şi acolo, dar despre asta in alt episod), ambele din tricot, una bej, una vişinie. Croială relativ lejeră, decolteu bărcuţă, lungi până la genunchi. Le-am purtat până în luna a 8-a de sarcină, cu dresuri normale la început, apoi din alea pentru gravide. Comode, frumoase, între casual şi elegant, mergeau şi la birou şi la Atheneu. S-au comportat exemplar la spălat, nu au avut nevoie de călcat. Să fi existat şi alte culori, le cumpăram pe toate. N-am zis că am dat pe fiecare 90 de lei? 

În rest în sarcină am mai purtat două perechi de colanţi turceşti, mărimea M, cu elasticul moale, cu pulovere lungi, tot mărimea M, de la Kenvelo. Am mai văzut pe la H&M câte ceva relativ drăguţ, un pulover-două, dar exagerat de scumpe după gusturile mele, şi clar folosibile doar în sarcină. Aveau în schimb şi chestii utile şi decente la preţ, maiouri, sutiene, colanţi. 

E adevărat că burta mea a fost destul de micuţă, nu am luat în greutate şi în ultimele 3 luni am stat mai mult în casă. Cu toate astea, sunt convinsă că aş mai fi găsit în magazinul Giulia bluze, rochiţe sau pantaloni pe care să-i fi putut purta câteva luni bune din sarcină. 

A, şi să nu uit, Rochiile minune de care am vorbit mai sus arată în continuare impecabil, le port şi acum şi-mi vin foarte bine, una singură e un pic lărguţă (probabil am purtat-o mai mult când Ioana se mărise), dar se aşează bine şi nu se vede, o simt eu doar mai lejeră. 

Dacă aveţi drum pe acolo, intraţi. E foarte posibil să vă placă şi să mai reveniţi. Ca să nu mai zic că încurajaţi astfel afacerile româneşti, alţii dau bani grei pe confecţiile noastre şi noi ne intoxicăm de haine făcute pe vapor şi cu etichete nush de care. 

Prima zi la locul de muncă. Impresii

Azi dimineaţă a fost prima dată într-un an, 4 luni şi 3 zile când Ioana nu s-a mai trezit cu mine lângă ea. Am lăsat-o dormind lângă taică-su şi am plecat la birou. 

Am ceva impresii despre noul loc de muncă. Mi-a plăcut cafeaua. Un cursant de-al meu mi-a spus odată demult că dacă în firmă cafeaua este bună, şi viaţa e bună, cele două fiind direct proporţionale. Mi-a plăcut managerul. Cred că va fi bine.  

M-am reîntors în lumea din afara parcurilor. Şi aici sunt muuulte care nu-mi plăceau înainte, acum cu atât mai puţin. Uitasem de ele. 

La prima oră, o prezentare generală pentru noii angajaţi, vreo 25 la număr. Lume tânără şi foarte tânără, nu cred că avea nimeni peste 35 de ani. Dintre care unul se plângea că a schimbat prefixul şi e tare trist. I-am zis că ar fi fost tragic dacă nu-l schimba, să se bucure. N-o-nţeleg p-asta, de ce să te plângi că schimbi prefixul? Cum ar fi să nu mai apuci să împlineşti 30 sau 40 sau 50 sau 60 de ani? Asta mi-a adus aminte de noul trend de pe facebook, în care diverse persoane îşi pun status că urmează ziua lor şi că vor ca oamenii să nu le mai zică la mulţi ani doar pentru că le zice FB că e ziua lor. Aşa ceva n-am mai pomenit. Să nu te bucuri că ţi se zice la mulţi ani, ba să fii dezgustat că îndrăzneşte lumea să te deranjeze când nu e vorba de cele mai sincere sentimente...Insist, n-am pomenit. În loc să zici "mersi", sau şi mai bine, să nu zici naibii nimic, te apuci să susţii că e o formalitate, că nu suporţi, că blabla. Şi vin alţii din urmă, care zic că e vorbă de duh, îţi dau like şi share. Da ce să vi se ureze, oameni buni, dacă nu la mulţi ani??!! Vreţi înjurături? Pe alea le-aţi accepta, pentru că le consideraţi sincere? Eu înţeleg că multă lume vrea originalitate, dar o dă în prostie. Unfriend, că nu ştiţi să vă jucaţi. 

Nu poţi să lucrezi la HR, să ţii zilnic sau săptămânal discursuri în faţa a zeci de oameni şi să repeţi "Completaţi decât numele", "Scrieţi decât acolo sus". Nu este acceptabil şi nici scuzabil că vorbeşti greşit. Sigur te-a corectat măcar o persoană o dată în viaţă. Corectează-te. Ochelarii de intelectuală şi ţinuta office nu merg la pachet cu "decât". Nu, nu, nu!

Şi nici tinerii flăcăi care stau jos în metrou, în timp ce în jurul lor stau atârnate de bare numai femei. Nici ăştia nu-s scuzabili. Tineri frumuşei, aranjaţi, îmbrăcaţi în haine de firmă alese cu grijă, încălţaţi asortat, cu freză modernă, gadgeturi de ultim răcnet în mâini, care sigur au ceva mai mult de 10 clase, cel puţin pe hârtie, dar fără 7 ani de acasă. N-au nici o scuză că stau jos şi se fac că nu văd femeile din jurul lor, unele gravide, cu burţi vizibile, care circulă ca vai de ele în metrouri şi autobuze supraaglomerate pe căldurile astea. Nu-i sufăr, să nu-i văd în ochi. 

Bre, oameni buni. Femeia nu-i egală cu bărbatul, mai terminaţi cu prostiile astea. Că da, dacă o femeie poate face multe lucruri pe care le face un bărbat (dar nu pe toate!), un bărbat nu poate face tot ce face o femeie. Na, că el nu poate rămâne însărcinat! Nu poate alăpta! E mai puternic fizic de la mama natură. Nu suntem egali, că aşa ne-a lăsat Dumnezeu. Nu-i unul mai prost ca altul, dar fiecare gen cu rolul lui. Iar bărbaţii să facă bine să stea în picioare dacă-s femei în jurul lor. Să le deschidă uşa, să le care bagajul greu, să le dea primul bună dimineaţa. 

Şi nu mi-au mai placut autobuzele. Scumpe la vedere, ticsite şi năduşite. La ore de vârf. 

I-am luat sandale Ioanei. Se bucura ca un copil mare când am încălţat-o cu ele, nu mai voia să le dea jos. Şi cică dimineaţă a întrebat de mă-sa:). 

Cum am scăpat de mătreaţă.

De câţiva ani buni mă confrunt cu o problemă care s-a agravat în timp, în ciuda încercărilor mele de a o atenua: mătreaţa. Nu mai ştiu când a apărut exact, cert e că dinainte să rămân gravidă, imediat după ce mă spălam pe cap pam-pam, părul plin de mătreaţă. Din aia urâtă şi nemernică, în coji mari pe care le râcâiam până îmi dădea sângele, mai ales la ceafă. Mă mai salva un pic şamponul Clear, la care am apelat imediat ce s-a lansat pe piaţa românească. La început a fost foarte eficient, apoi nu la fel de eficient, ceea ce mă face să bănuiesc că produsele de pe piaţa noastră sunt originale doar la început, apoi contrafăcute, ca pentru lumea a treia. Nu mai zic că îl simţeam din ce în ce mai dur, părul meu devenea aspru şi încărcat. Aşa că mai alternam şampoane, iar mătreaţa înflorea. Cumpăram orice îmi pica în mână, românesc, străin, ieftin, scump, doar-doar oi mai scăpa de ea. 

Aşadar, era rău. În sarcină şi alăptare, parcă un pic mai puţină mătreaţă, de la sine. Iar eu am încercat variantele cu cât mai puţine chimicale. Sora mea (expert în materie, doar diploma îi lipseşte) mi-a recomandat Vivanatura. Eram noi în Bebetei în Militari şi ne clăteam ochii pe la cosmeticale. Am înhăţat imediat un şampon din ăsta:

 Pe site la ei e 20 de lei (poza de acolo e). L-am folosit pe tot. A atenuat mătreaţa, dar n-a dispărut. În rest, şamponul e foarte bun, cred că e perfect pentru cei care au o mătreaţă mai puţin rebelă ca a mea, care era a naibii de rebelă. Părul rămâne suplu, strălucitor, curat şi uşor. Pentru mine a fost "uau" pentru că de ceva timp îmi chinuiam părul cu şampoane agresive, şi mi-a fost clar că e vorba de un şampon cu ingrediente naturale, aşa cum e descris. Încă îl mai folosesc, îl alternez cu şamponul tratament, sper să ajung la performanţa de a nu mai avea nevoie de altceva şi să mă spăl numai cu ăsta. 

Şi-a venit într-o zi soţul meu cu un şampon în rucsac. Îl luase la promoţie cu un coleg, al doilea la jumătate de preţ. Am ridicat sprânceana stângă, încă un şampon ne mai trebuia, la câte aveam deja înşirate pe marginea căzii. Şamponul e ăsta de mai jos:

(Da, poza e luata de pe docsimon.com. Aş fi făcut eu una la recipientul din baie, dar e târziu şi nu m-ajută lumina, să iasă ceva cât de cât profesionist). 

Şi da, îşi cam face treaba. Îl folosesc de vreo două luni. Au dispărut monstruozităţile de coji din frunte, ceafă şi perciuni! Habemus şamponus animătreţus! Părul e ok, nu prea încărcat, deşi mult mai suplu e când îl mai folosesc pe cel de la Vivanatura. Să vedem mai departe cum se comportă, încă nu îndrăznesc să mă declar 100% vindecată. Dacă nu recidivează, le mulţumesc frumos celor de la Vichy pentru tratament, şi revin la Vivanatura pentru utilizare îndelungată.  

Pe scurt despre Medsana

Încep munca în curând la un nou angajator, care are contract pentru medicina muncii cu cei de la Medsana. Am fost de două ori în sediul Medsana Primăverii, nu m-aş mai duce decât dacă trebuie. 

Personal neprietenos, în special cu cei care nu cunosc procedurile (se plimbă o fişă de la casierie la recepţie, etc, în epoca în care există calculatoare..). Programările nu s-au respectat, am aşteptat jumătate de oră, deşi eu una fusesem punctuală. Sala de aşteptare înghesuită, canapele scârţâie. Pe reviste scrie că e proprietatea Medsana şi "vă rugăm frumos să nu le băgaţi în poşete". Ceva de genul. Medicii în schimb au fost amabili. Deşi radioloaga m-a tutuit, şi nu mai suport, nu de alta, da nu o cunoşteam. Iar ăstia cu "tu" şi "măi" îmi sunt din ce în ce mai antipatici. 

Am făcut şi radiografie, nu mă omor după radiere, dar well, nu mai făcusem de mult timp, nu m-am agitat prea tare. Am semnat că nu-s gravidă (ceea ce nu-s). Medicul radiolog mi-a zis că nu influenţează alăptarea, deci o femeie care alăptează poate face raze liniştită. M-a pus pe gânduri pentru că la ultima angajare siiiigur n-am făcut radiografie, şi pentru acelaşi tip de job. Înseamnă că vor să nu-şi ia ţepe cu gravide care apoi intră în concedii.. sau aşa mă duce pe mine capul, de studiat ce prevede legea. 

Până una alta, rămân la Medicover, măcar cu ăia m-am obişnuit. Nu-s ei mereu chiar ca la carte, dar aici toţi medicii mi-au vorbit cu Dumneavoastră, chiar dacă n-au sediu la crema din Primăverii. Al naibii pronume, cât mai contează. 

Înţărcarea naturală.

Sau mai bine zis fără pastile. 

Am înţărcat-o pe Ioana pe 25 iunie 2015, la 1 an, 3 luni şi 8 zile. Mult mai uşor decât m-aş fi aşteptat, fără plânsete, crize, probleme. De mai bine de 3 luni îi mai dădeam sân doar dimineaţa şi seara. În restul timpului mânca normal, gustările, mesele principale etc. Nu a acceptat niciodată lapte la biberon (menţionez că nu i-am dat niciodată lapte praf sau laptele meu la biberon, pentru că eu nu m-am împăcat cu pompele de muls), i-am dat de câteva ori lapte de vacă la biberon, mai îndulcit cu miere, mai fără, de fiecare dată a dat cu biberonul de pereţi. 

La ultima vizită la pediatru, doctor Raluca Bogdan de la Medicover, despre care am scris un pic aici, am discutat despre înţărcare. Ea mi-a recomandat să o fac treptat, că principiul cerere-ofertă în ceea ce priveşte laptele matern este cel mai important. Mi-a explicat că acum medicii recomandă pastile, care pot avea efecte adverse de tip neorologic, că împiedică astfel dezvoltarea unor mastite, pe scurt, inhiba forţat lactaţia. Dar că mamele pacienţilor ei au înţărcat fără pastile, treptat, şi că e mult mai bine şi pentru mamă şi pentru copil. 

Am pus în practică începând cu 22 iunie, când soacra a avut o săptămână de concediu. S-a ocupat ea mai mult de Ioana, seara la culcare şi dimineaţa. A plâns un pic, dar a trecut surprinzător de repede peste. A treia zi, miercuri, aveam un sân umflat, deşi luasem şi nişte antiiflamator şi redusesem considerabil consumul de lichide (şi cu mâncarea am fost atentă, ceva mai puţin). M-am hotărât să-i dau să golească sânul, deşi soacra mea mă sfătuise să "nu o întorc", cum se spune. A doua zi i-am dat şi sânul celălalt, era şi el un pic tensionat. Şi atunci a fost ultima zi de alăptare. Sânii meu şi-au revenit fără mastite, s-a oprit lactaţia de la sine. Am avut grija cam 2 săptămâni să nu consum prea multe lichide. La fel şi la alimentaţie, am înţeles că există femei care s-au îngrăşat după înţărcare (e vorba de consumul caloric). 

Eu mă simt bine, Ioana la fel. Singura mea grijă e că nu bea lapte, dar well, mănâncă zilnic iaurt, brânză, griş cu lapte. Mai încerc, poate o să accepte să bea la un moment dat.

N-a fost uşor pentru mine să alăptez, dar sunt foarte fericită că am reuşit atât de mult timp. Nu comentez durata alăptării, fiecare mamă face cât poate, cum poate, e decizia ei, corpul ei, şi alăptarea e diferită de la mamă la mamă. Nici nu accept ca decizia mea să fie comentată (fie că am alăptat prea mult sau prea puţin, cum e noul trend). Eu nu învăţ pe nimeni ce să facă, relatez doar cum am procedat eu, în felul ăsta mă asigur că nu se aşterne uitarea peste momentele astea. 

Ieri am fost în oraş, am băut o bere cu alcool, m-am întors acasă la 10 jumate, copilul deja dormea. Viaţă!

P.S. Încă o dată o recomand pe dr Raluca Bogdan, am urmat sfaturile ei şi a fost foarte bine.

Vacanţa la ţară. La bunici.

Mâine plecăm de la ţară, unde ne-am petrecut ultimele 10 zile, eu şi Ioana. Ca de obicei când vin la ţară, mi se pare ca Ioana face un salt în dezvoltare, cât altundeva în 10 luni. E mai sigură în mişcări, mai experimentată, apreciază distanţe, e prudentă şi totuşi îndrăzneaţă. Aleargă prin grădină, cu cele două picioruşe depărtate de nelipsitul pampers, se sprijină în mâini când are de-a face cu o diferenţă de nivel, deschide uşi şi porţi, înălţându-se pe vârfuri. 

Mănâncă cireşe (mai erau 4 cireşe fix în copac, a pus taică-su ditamai scara pentru cele 4 poame, că voia fetiţa), vişine, zmeură. Acasă le-a refuzat p-astea de mai sus, pe motiv că nu ştiu de ce, poate pentru că erau roşii. Acum mănâncă de toate. Inclusiv corcoduşe din pom, că maică-sa are obiceiul de a se atârna în copacii oamenilor din copilăria ei, şi nu renunţă nici acum la el, ba chiar îl dă mai departe copilului sub formă de model. 

Dă de mâncare la căţel, invitându-l să pape, ţuguind buzele a "papa". Ieri i-a dat oase de pui, până ce s-a gândit că-s bune şi-a început să le mai roadă ea înainte de a i le da căţelului. Un fel de control de calitate. 

Îi dau să miroasă chestii. Mărar, mentă, muşcate, tufănele. Mirosurile copilăriei mele. Inspiră adânc, cred că deja face diferenţa între ele. Bine, mai trage pe nas şi mirosuri artificiale, spray-uri şi parfumuri din camera lui tataie şi a lui mamaie. Le mută conştiincios de pe noptieră pe pat şi invers. 

Mănâncă roşii, din solar. Zeama i se scurge pe bărbie, apoi pe mâini, pe bluza mea, pe pantaloni. Se-ntoarce la mine fericită, mozolită toată, îmi zâmbeşte şi-mi îndeasă cu un gest generos pe gât restul de roşie, să mă bucur şi eu. 

Ştie ce înseamnă "a se învârti". Nu-mi amintesc să-i fi explicat vreodată. Nici nu e un verb extrem de folosit de mine. A început pur şi simplu să se învârtă, ca o mică balerină crăcănată. 

Comunică bine, deşi nu vorbeşte inteligibil pentru noi. Bau, ba în loc de pa, mama la nevoie, şi diverse alte onomatopee. Dar înţelegi uşor ce vrea. Arată, trage, ia, se descurcă. 

Într-un moment de respiro de-al meu de fix 5 secunde, a reuşit să se strecoare printre nişte obstacole pe hol şi s-a înfipt fix în cofrajul mamei cu ouă. Rezultatul, o omletă pe gresia din holul mic. 

A mâncat noroi, a băut apă din stropitoarea din curte, şi-a băgat mâna în borcanul cu miere. Toate cu o iuţeală fantastică. Cu mine acolo. Tot cu mine acolo a căzut în şanţul din faţa casei, unde băltea o apă jegoasă de la ultima ploaie, în care arunca încântată pietre de pe margine. 3 zile m-a dus fascinată la şanţ să arunce pietre. Într-o fracţiune de secundă a căzut cu fundul acolo. Nu s-a supărat că era toata murdară, dar s-a supărat pe mine că am luat-o de acolo. Că mai erau pietre pe margine de aruncat. 

Copil deştept, frumos, şăgalnic, ghiduş, matur, independent, alintat, plin de viaţă, dificil, imposibil, ambiţios, hotărât. Al meu.