Al doilea an de blog. Hai la mulți ani!

Ideea acestui blog mi-a venit în timp ce eram gravidă, stăteam pe canapeaua din sufrageria mea și rupeam internetul în 5nshpe în căutare de informații. Văzând multitudinea de aberații care circulă pe internet, mi-am propus să îngroș rândurile celor- puțini, cei drept- care dau informații mai exacte și mai puțin subiective.

Despre ce am scris eu pe blog de-a lungul timpului? Despre trebușoare de gravide, mame, alăptare, diversificare, doctori, învățământ, campanii, cărți, și în primul rând, despre Ioana. Blogul ăsta este de fapt, un blog despre Ioana și despre alte lucruri adiacente, despre care am scris în episoade.

Cu satisfacție remarc că scopul blogului meu a fost atins, am informat cititorii. Mulți (mai degrabă multe viitoare mămici și mămici) m-au contactat în privat și mi-au spus că blogul meu le-a fost util, au găsit aici informațiile căutate.

Pe primul loc la numărul de vizualizări și în creștere se află postarea despre dr Alina Jugănaru.

Am o vagă idee că va rămâne și în anii următori în top:).

Mare succes la public înregistrează postările despre medicul pediatru al Ioanei, dr Raluca Bogdan, despre experiența mea cu dr Lorena Turculeț.

Serialul cu 3 episoade (turnate de-a lungul unei perioade lungi și încă neterminat) despre nașterea în spitalul Medicover are mulți vizitatori.

Naşterea în spitalul Medicover. Episodul 1. Cum am ales

Naşterea în spitalul Medicover. Episodul 2. Programarea pentru cezariană.

Naşterea în spitalul Medicover. Episodul 3. Ziua cea mare.

Mai am câte ceva de adăugat, și probabil voi încheia seria anul următor.

Rămânem în sfera medicală, postarea despre miopie a fost utilă multora. La fel și cea despre iritația de scutec, care a fost găsită în urma căutărilor de pe internet (cuvinte cheie ce facem când copilul se opărește la fund).

Tot prin căutare google De unde cumpărăm haine de gravidă a fost citit de multe mămici, dar nu numai, pentru că în urmă cu puțin timp fetele care se ocupă de magazinul Giulia au descoperit postarea și au distribuit-o la rândul lor.

Experiențele mele de mama de bebeluș, cu bune și rele, au fost apreciate de suratele mele, care și ele treceau prin aceleași perioade.

Cum se schimbă viaţa femeii după apariţia copilului. Episodul 1.

Cum se schimbă viaţa femeii după apariţia copilului. Episodul 2.

La fel și serialul Aventuri de la locul de joacă, în episoare, episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4 și episodul 5.

Și postările mele filosofice au fost urmărite, despre școală și educația sexuală.

Postările despre Ioana sunt cele mai prețioase pentru sufletul meu, jurnalul vieții mele cu ea, dezvoltarea ei și momente importante, care altfel riscă să fie uitate. Aici am notat multe dintre ele și vor rămâne pentru viitor. Din motive evidente, am ales să public doar poze în care trăsăturile Ioanei nu sunt la vedere. E dreptul ei să aleagă, când va veni timpul ăla, dacă vrea sau nu să fie persoană publică.

Nu am scris despre prietenii și colegii mei din Colectiv. Nu sunt pregătită să scriu încă despre asta. Toate la timpul lor..

În 2016 îmi propun să scriu mai des, nu numai în capul meu:D. Căci acolo se desfășoară adevărate romane zilnic. Îmi propun să organizez blogul, întru mai ușoara citire de către cei care-l urmăresc constant sau nu. Pe căprării, cum s-ar zice.

Să aveți un an 2016 cel puțin mai bun decât cel care a trecut! Să aveți puterea să vedeți partea plină a paharului, chiar și în momentele cele mai negre! Hai la multi ani! Să ne citim cu spor la anul!

Al doilea Craciun cu Ioana.

Am petrecut un Crăciun frumos cu Ioana la țară la părinții mei. Ne-am adunat cu toții, de dragul ei am împodobit o creangă de brad. Cu ocazia asta ne-am dat seama că nu mai aveam acasă nici globuri, nici beteală, dar nu-i nimic, e listă de cumpărături pentru anul care urmează.

Ioana a alergat prin curte, pe uliță, la locul de joacă din curtea grădiniței. A intrat în staulul mieilor, fără frică de cele vreo 8 oi mari, I-a mângâiat pe cei mici, le-a dat comenzi precise cu arătătorul întins spre paie: -Pa-pa! Na-na!(în traducere liberă Păpați, oilor, că vă dă Ioana să păpați). La plecare le dădea pup în timp ce făcea reverențe, fără discriminare, și în stânga, și în dreapta.

A vrut apoi la găini. Le-a dat să mănânce semințe de floare din cancioc, tot așa cu indicații și fără frică. A cerut să fie plimbată cu roaba- nu s-a îndeplinit tura asta, roaba era murdară. A vrut din nou să intre în cușca lui Scooby, cățelul nostru de la țară, a tras de robineții de la canalul din curte, a dus găleți cu apă și a descoperit cotloane noi prin toată curtea.

Spre marea "bucurie" a lui ta-su mare, a tropăit amuzată pe arpagicul pus de el în curte și acoperit cu folie. Tataie nu s-a exprimat în mod direct, dar a fost teribil de încântat când Ioana s-a plictisit și a hotărât să plece de acolo.

În casă a urmărit-o cu insistență pe mătușa preferată, căreia îi spune "tu-ci"(mai exact cici) și pe care nu a slăbit-o deloc, cu excepția escapadelor în natură. A făcut mâncare cu mixerul, a mâncat trei feliuțe de șorici la insistențele lui tataie (are și el dreptate, nu moare nimeni de trei feliuțe), un pic de tobă (și ziceam că până la 3 ani nema carne de porc in meniul ei):))))).

Știe cum o cheamă (I-oaaa-na. Nana!), preferă să se numească Nana, știe cum o cheamă pe mami, pe tati, pe tuci, pe unchiu. Mamaie de la țară e bu, pe tataie îl silabisește, dar tot în categoria bu intră.

Îi place în pielea goală, dansează și strigă gou-gou! (cum ar veni în fundul gol).

Despre primul Crăciun cu Ioana am scris aici. Și da, anul ăsta am mâncat șorici și am băut vin, ambele cu nemiluita!

Despre ipocrizie.

Am citit recent un interviu cu autoarea unui volum despre viața în România înainte de 1989. Circula pe Facebook și am deschis linkul, gândindu-mă că e rost de ceva lectură interesantă. Nu o voi cumpăra și nu o voi citi, nici nu-i spun titlul că nu vreau să-i fac reclamă, pe motiv că și publicitatea negativă e tot publicitate.

Cucoana asta autoare vorbește despre viața în România comunistă. A adunat mărturiile unor oameni despre cât de rău era. În comparație cu acum-zice autoarea-când avem tot ce ne trebuie, și suntem-chipurile-liberi. Eu nu știu mare lucru, că aveam 3 ani, am câteva amintiri cu tataie și mamaie și uniforma de șoim moștenită de la frații mai mari și cam atât. N-am pretenție că știu eu cum era atunci. Dar știu cât de cât cum e acum.

Și mai știu că școlile, spitalele, calea ferată, electricitatea, toate datează de atunci. Blocurile astea urâte, gri, dar pentru care muncim o viață, tot de atunci sunt. Demolați-le, vă rog, și construiți altele, bune, în loc. În 26 de ani de ani de așa zisă libertate nu s-a mai construit o școală sau un spital. Și copiii și bătrânii noștri mor, că de fapt nu ne pasă de nici unii din ei.

Avem libertate, da. Avem libertatea de a pleca în lumea largă de nebuni, să muncim undeva, să ne putem întreține copiii în școli, să le punem ceva pe masă. Avem libertatea de a pleca în Italia și Spania să le spălăm bătrânii la fund, să facem muncile care nu sunt bune pentru ei, în timp ce de bătrânii noștri nu are grijă nici dracu, că-s prea urâți.

Avem libertatea de ne lăsa copiii să crească singuri. Toate cu scuza că încercăm să le oferim un viitor (adică o bucată de pâine pe masă). Și ne mirăm de ce cresc debusolați, cu sentimentul de abandon, victime sigure ale drogurilor, alcoolului, traficului de persoane. 

Și cucoana asta perorează în interviu ce bine e acum. Că e cald, avem mâncare, și mai ales, că avem libertate.

Nu, doamna mea. Dacă dumneata ești sătulă și la căldurică acum, nu înseamnă că și ceilalți sunt. Știi dumneata câți copii săraci sunt în țara asta? În localități uitate de lume, fără curent, fără lemne de băgat în sobă, fără o felie de pâine de băgat la burtă? Bătrâni neputincioși, care-și duc ultimele zile în mizerie și umilință?

Ce-o să-mi spui despre ei? Că nu există, doar pentru că dumneata nu-i vezi, din căsuța dumitale bine încălzită? Sau că sunt puțini? Sau, și mai bine, că-și merită soarta, alții cum s-au descurcat și ei nu?

Doamnă dragă, daca vrei să scrii despre frig, foame și sărăcie, despre ignoranță și răutate, scrie despre vremurile noastre. 

Că suntem teribil de săraci. La propriu. Și din ce în ce mai săraci cu duhul.

Promit să revin data viitoare cu ceva mai vesel.