Poezie...poezie

Şi-a venit şi momentul ăla în care fetiţa mea a primit un bileţel de la creşă pe care e scrisă poezia de învăţat pentru serbare... mie să-mi pocnească inima de mândrie şi uimire..când am ajuns şi aici, mai ieri era un bebeluş, şi uite, în curând merg la serbare. O lacrimă în colțul ochiului (așa e de când am rămas gravidă, una două, pac mă ia cu smiorcăială-eu tot speram să treacă, dar văd că e din ce e în ce mai grav..) Soacră-mea umflată cât un cozonac, că doar într-o seară Ioana a şi învăţat poezia. 

Aşadar citez( de pe bileţel):
Azi la noi la grădiniţă
A zis tare o fetiţă
Cine este la portiţă?
Aţi ghicit.. E Moş Crăciun!
Moș Crăciun cu barba albă
Cine este?? Moş Crăciun!!!!

Emoţionant. Citez acum versiunea personalizată a Ioanei:
Asi la noi a gădiisă,
A zis taie o fitisă
Sine ese la potisă?!
Asi ghisit! E un Bisi*!
Mos Bisi cu babă neagă!!!
Sine este?!!! E Bisi!!
*Bisi este cățelul soacrei, pe care îl cheamă de fapt Bixi, un bichon bătrâior, pe care Ioana l-a decretat căselul ei.

Ne pregătim de serbare. Prima serbare, iuhuuuuu!

Not another post about.... homeschooling

Dacă tot își dă toată lumea cu presupusul cu privire la decizia nu știu căror persoane publice de a-și retrage copilul din sistemul de învățământ (mai exact din instituțiile de învățământ, fie ele de stat sau particulare), aș putea să mă hazardez și eu. 

Ce face fiecare părinte cu copilul lui, atâta timp cât nu îl lezează fizic și psihic și educația lui respectă libertatea celor din jur este fix treaba lui și n-ar trebui să-și bage nimeni nasul. Dar pe de altă parte nu înțeleg de ce ar face cineva publică (cu așa tam-tam) o astfel de decizie. Eu sunt convinsă că cei doi părinți vor doar ce e mai bun pentru fetița lor. Dar pentru că au zis sus și tare și au iscat o asemenea isterie, din exterior motivațiile lor par a fi  altele. Fie că:

- vor să își facă publicitate. 

- vor să arate că ei iau decizii mai bune, și vor să îi inspire pe alții să facă la fel.

- poate sunt  nesiguri pe decizie și o fac publică, așteptând confirmare din partea altora. 

Nu zic că e o treaba rea să faci homeschooling-ul ăsta. Nu știu exact ce presupune, care e definiția completă, cum s-ar aplica la noi în țară. Da din câte îmi dau eu seama, ca să poți asigura copilului tău o educație cât mai completă trebuie să ai ceva bănuți. Și timp.

Eu nu vreau să mă întorc în Evul Mediu, când doar copiii aristocraților își permiteau să îi educe. Eu cred că învățământul ăsta public, de masă, gratuit, e una dintre cele mai mari invenții. Nu cred în perfecțiune, dar învățământul public, pentru o țară ca a noastră, este aur. Faptul că, măcar teoretic, orice copil, indiferent de proveniență, are acces la educație, ăsta e progres.

Ce mă doare pe mine e că oamenii se iau așa, orbește, după câte o persoană din asta publică și fac și ei la fel, convinși că ăsta e progresul. Într-un fel de spirit de turmă moștenit, combinat cu dorința de a ieși în evidență și cu cea firească de a face ce e mai bine pentru copilul tău, părintele român cade victima multor campanii (cu precădere celor de discreditare, că noua ne place tare să discredităm).

Doar că citim pe internet una sau alta nu înseamnă că ne informăm. În special dacă nu deținem cunoștințe de specialitate ca să triem informația aia multă (din care multă e proastă sau prost redată). Hai să mai ascultăm și de specialiștii din domeniu, de oameni cu experiență (și nu mă refer la ăștia de apar pe sticlă), și mai lăsați televizoarele, tabloidele și știrile bombă de pe site-uri dubioase.

Ioana și muntele.

Inspirat de aventura noastră și dornic să-și distreze fetița, tatăl Ioanei a hotărât să plece și el 4 zile la munte la Predeal. A plecat vineri dimineață, și cu toate acestea a stat foarte mult în trafic, dincolo de Comarnic. Ioana a stat cuminte, s-a jucat în scaun și s-a uitat pe geam, adormind fix la intrare în Predeal.

Seara la ora 9 fără un sfert mă așteptau în gară. Eu am plecat de la birou, am ajuns la Gara de Nord, unde am constatat cu stupoare că nu mai sunt locuri în tren, doar locuri fără loc, cum ar veni. Sau cum erau în tinerețea mea maxi-taxi-urile în Brăila, cu locuri în picioare, eventual într-un picior. Inițial am hotărât că nu vreau să investesc într-o călătorie fără loc, apoi am consultat celelalte variante, aș fi ajuns la o oră la care Ioana dormea, nu știam exact unde e hotelul, așa că mi-am luat inima în dinți și am cerut un bilet din acela. 35 lei. Mai ieftin când mergi în picioare.

Nu mai mersesem demult cu trenul, așa că a fost amuzant. Pe vremuri ar fi fost foarte enervant, când eram studentă și munceam și mergeam acasă într-un picior, strivită de bagajele altora. Acum a fost light, cu un rucsac în spate, am urcat în vagon, împărțind micul hol de la toaletă cu alte încă 7 persoane. Două fete pe bagaj, fix în ușa veceului. Un tânăr pe ușa cealaltă a trenului, încă două persoane fix la intrarea în spre scaune. Două cucoane care mergeau tocmai la Blaj, aveau bilete de clasa I, dar nu voiau să stea acolo că era prea în față, nu coborau bine pe peron când ajungeau și voiau să schimbe cu cineva din vagonul ăsta. Din păcate nu aveam loc pe bilet, că schimbam eu cu două mâini. Noroc cu nașul, care, în dorința de a mai degaja terenul, le-a sugerat isteț să meargă la clasa I, să stea acolo până la penultima localitate și abia atunci să vină mai în spate, că sigur vor găsi locuri.

Ioana și tati m-au așteptat în stație, am plecat împreună spre hotel. Ioana arăta la grupul statuar în cinstea eroilor necunoscuți și-mi zicea că acolo e Doamne-doamne, nu cunosc motivele pentru asociere, noi suntem ortodocși.

A doua zi am mers cu telescaunul. Prima oară în viață. Cam periculos pentru copiii mici, nu recomand, deși am văzut mulți, e doar o bară de care se ține un adult, un copil nu prea. Am ținut-o fix de un picior, tatăl Ioanei la fel o ținea, dar mai tupeist, a făcut și ceva filmulețe. Ioana le făcea cu mâna celor care veneau din sens opus, strigând ca lupul :auuuuuuuu! Distracția cu telescaunul ne-a costat 30 lei dus-întors de persoană, copiii până în 5 ani gratuit, între 5 și 12 parcă plăteau jumătate.

Sus acolo Ioana a fost în elementul ei. A adunat floricele de câmp, a cules zmeură, zicând că sunt muie, a salutat vacile cu care ne-am intersectat, la fel și copiii. A fost foarte prietenoasă, a râs, s-a jucat și s-a băgat în seamă cu toată lumea.

Foarte frumoase peisaje, aer curat, stațiunea arată bine, înfloritor așa, modern. Seara în parcul de lângă gară a fost un mic concert, Andrei Păunescu a cântat binișor, era și un mic bâlci cu tiribombe în care s-a dat Ioana, a sărit în trambulină, de vreo 25 lei. Am scăpat ieftin de data asta cu vata de zahăr, nu i-a atras atenția. Am fost nevoiți să plecăm prin metoda smuls cu păcăleală, pentru că se făcea târziu și tânăra nu se dădea dusă.

În Predeal, în fața gării se află o biserică înaltă cu arhitectură modernă, despre care am aflat că e ortodoxă, dar pe care nu am prins-o deschisă. Am citit pe internet despre mânăstirea Predeal, aflată la intrarea dinspre Azuga, unde se afla și un cimitir al legionarilor ucisi din ordinul lui Carol al II-lea, dar unde nu am ajuns. Mai greu de urmărit obiective turistice cu copilul, mai important este respectarea programului lui de somn și masă. Avem ce face data viitoare când venim la Predeal, pentru că mai venim.

Ioanei i-a plăcut mult la 'fotel" și la restaurant, a mâncat binișor, a dormit bine, cu excepția nopții de duminică spre luni, când s-a foit toată noaptea, știind parcă planul meu de a pleca cu trenul din zori. Am lăsat-o dormind, cu dor.

Ioana și marea.

În primul an de viață al Ioanei, când mergeam lunar la control la doctorița Plușica,(e de fapt doctorița Raluca Bogdan de la Medicover, despre care am scris la multe aici și care i s-a potrivit atât Ioanei, cât și nouă), am întrebat-o despre mersul la mare. Ne-a zis că e foarte util după un an și ceva, la câteva luni era destul de micuță, s-ar fi bucurat de aerosoli la plimbări pe malul mării seara și dimineața, dar expunerea la soare la vârsta aia era destul de periculoasă. Așa că nu ne-am grăbit să mergem la mare, răspunsul doctoriței ne-a coafat chiar, noi la momentul respectiv nu aveam nici un fel de ajutor, eu eram singură acasă, soțul muncea de rupea la birou, concedii mai rar. Recunosc că mi s-a părut prea complicat și eram amândoi destul de obosiți pentru așa aventură.

Vara trecută a fost plină de evenimente, eu am început munca, normal că nu puteam începe cu un concediu, iar tatăl Ioanei se adapta cu noua postură de tată în concediul creștere copil.

Anul ăsta însă am luat taurul de coarne și am hotărât că nu mai trece vara fără ca Ioana să vadă marea. Am profitat de vacanța ei și am pornit căutările. Trebuie să spun că în luna iunie eu și taică-su am plecat SINGURI la mare în Grecia pentru 1 săptămână. Eu nu mai fusesem la mare de 3 ani încheiați, eu care obișnuiam să merg și de 5 ori pe vară, fie și doar pentru 2 zile, la cort. Nu am luat-o pe Ioana cu noi în primul rând pentru că eu cred că un copil mic dus pentru prima oară la mare poate face alergii, intoxicații, insolații, el fiind mai sensibil decât un adult, și este de preferat dacă ești nevoit să mergi la medic, să te poți înțelege foarte bine cu medicul respectiv. Asta mi se trage de la cei 5 ani cât am lucrat în asigurări, soluționând dosare de daună medicală ale turiștilor care plecau în străinătate și pățeau diverse nepățite.

Am căutat pe internet, am cerut recomandări, cert este că nimeni nu a putut să îmi recomande ceva la preț decent și aproape de plajă, cum aveam eu nevoie.  Am apelat la colega mea de liceu, despre care știam că stă undeva la mare (nu știam exact unde, am aflat ulterior), care are un băiețel mai mare cu 2 luni ca Ioana. Ea a vorbit cu o vecină care are camere de închiriat, am analizat și am hotărât să purced.

Norocul meu cel mare se numeste „tuci”, sau „tuți”, cum îi spune Ioana, sora din dotare, fană înrăită a Ioanei (atracția este reciprocă) și fană înrăită a mării, de la care abia se întorsese, dar unde ar merge la 1 noaptea, dacă o trezești din somn și-i propui. Înarmată cu trusă medicală, pamperși, oliță, slipuri, creme de protecție solară, pălăriuțe, cărucior, bărcuță, ochelari de soare, cărucior sport, jucării, ladă cu ceva mâncare, soră din dotare, copil, am plecat spre mare.

Cazarea noastră a fost pensiunea Boris, în Mamaia Nord. Nu au profil pe infoturism, doar pe Facebook unde se pot găsi și poze. Noi am ales varianta de cameră mai ieftină, la 140 lei pe noapte. Pentru Mamaia, fie și Mamaia Nord, am aflat ulterior că acest preț este megaoau pentru luna august. Pe scurt despre cazare: camera nu are aer conditionat, ceea ce e mai puțin plăcut dacă e o zi foarte călduroasă, dar pentru o zi cu temperaturi normale, e foarte ok.  Televizor, prosoape, curat, frigider în cameră. Pensiunea e a unei familii de lipoveni, e mereu cineva acasă, curte mare, cu trambulină, jucării, flori, foișor, acces la bucătărie pentru turiști, leagăn. Pentru Ioana a fost foarte bine că s-a jucat frumos în curte, gazda având un băiețel de vreo 5 ani, pentru care fuseseră cumpărate respectivele accesorii, dar de care se bucură toți copiii cazați acolo.

Plaja este la vreo 7 minute de mers pe jos, plajă cu nisip fin, fără pietre, semi-sălbatică, adică nu aglomerația aia nebună de o vedem la televizor. În același timp sunt terase, în apropiere aflându-se și un camping mare, Pirivoli. Doar că pensiunea este situată dincolo de șosea, adică e nevoie să traversezi o șosea cu 4 benzi, unde mașinile circulă ca turbatele, și unde nu există preț de kilometri nici o trecere de pietoni. Nu e plăcut, mai ales duminică seara sau luni dimineața, când navetiștii și turiștii gonesc în disperare, să nu le ia cineva locul la coada. Aventuros pentru noi 3, Ioana teribilistă, voia să traverseze ea singură. Ne-am obișnuit repede, deși în prima zi ne lua migrena când trebuia să traversăm. Nu mai zic că ne mai claxona câte un idiot, cred că din spirit civic, să nu traversăm cu căruțul cu copil așa periculos, de parcă am fi avut altă soluție să ajungem pe partea cealaltă! În apărarea municipalității, se configurează niște pasarele, dar cine știe când.

Lăsând la o parte aceste inconveniente, duminică seară când am ajuns, eu, tatăl Ioanei, mătușa, bărcuța etc, Ioana mea s-a pus pe un mare plâns, văzând marea, cerând în brate “a base”. Ei, peste jumătate de oră chiuia de mama focului cu taică-su în apă, nemaivoind să iasă.

Am făcut plajă responsabil, până la ora 11:30 și după 17:00. Am stat la șezlonguri, 15 lei unul. Am mâncat la cameră în primele două zile, apoi la terasă. Terasa de pe plajă aparținea campingului Pirivoli, mâncare proaspătă, după cum s-au lăudat, așa a și fost. Cam scumpuță, dar nu exagerat. Un piept de pui 17 lei, un chefal cu cartofi natur, 35, scoici 28 lei, bere 6 lei.

Ioana cerea în apă, dar din brațe așa, fără să atingă cumva nisipul. Odată intrate în apă, nu mai ieșeam curând, pentru că îi plăcea la nebunie să o legene valurile.

„-Vie valul! Nu ma fică de val!” Alternat cu țipete și „ma fică de val”, „ma fică de macaa” (era o macara în apropiere, se construia un bloc foarte aproape de plajă).

Distracția a fost maximă, bineînțeles alternată cu ceva episoade de furie bebelușească, dar da, ne-am obișnuit și cu acelea. Ioana s-a jucat frumos, a fost răsfățată de noi amândouă, în fiecare seară se întindea la “măsăjel”. Îi făcea tuci cu „chemă”, iar domnișoara se întindea pe toate părțile, solicitând „măsăjel” inclusiv la subraț. Singurele episoade provocatoare de infarct au fost la șosea, când Ioana se smucea să traverseze ea. „Nana tavesează! Nu, Nana!”

În ultima zi a socializat cu o fetiță. Cât timp eu m-am dus la baie, soră-mea a și agățat o familie cu o fetiță de 3 ani, Maria, care se juca în nisip lângă șezlongul vecin. Când m-am întors, prietenia era deja închegată, Ioana mea pe nisip, cu găletușe, cu lopețici. Așa da!

Una peste alta, toate trei am petrecut foarte frumos, ca fetele, la mare. Ne-am făcut de cap, cel mai tare Ioana, care a primit „cocoată!” Pentru că n-am scăpat de gura ei când am intrat în magazin. N-aș putea să zic că știu de unde a aflat fetița mea de ciocolată și cum anume, am niște vagi bănuieli.

Emoționant a fost și momentul reîntâlnirii cu tati, când fetița a alergat în brațele lui să-l pupe, după 4 zile petrecute departe de el. 

Aventuri de august.

Pentru că în luna august creșa pe care o frecventează Ioana este închisă, am fost nevoiți să ne luăm concedii pe rând, anume eu, tatăl Ioanei și mamaie, pentru a sta cu fetița. Tatălui i-a revenit mai bine de jumătate de lună, partea a doua. Am împărțit frățește aș zice eu, dar mai degrabă în măsura posibilităților, vacanța Ioanei.

Sigur că ar fi fost de preferat să petrecem cu toții un concediu de o lună, dar nu e rău nici așa, eu una sunt mulțumită că tustrei am găsit înțelegere la locurile de muncă.

În primă fază, am plecat cu Ioana și sora mea la mare pentru 5 zile. Tatăl Ioanei ne-a dus și ne-a adus, a stat și el câteva ore cu noi în prima zi. A fost prima întâlnire a Ioanei cu marea, ca în anii trecuți nu am dus-o, ba era prea mică, ba nu aveam concediu, etc. Voi povesti pe larg într-un episod separat despre întâlnirea fetiței cu marea.

După distracția de la mare, am continuat cu câteva zile acasă, cu mamaie, alternat cu mine, care am mai avut noroc de câte o zilișoară liberă. Am mers zilnic la locul de joacă unde îi cunoaște mai pe toți copiii, care e destul de departe de casă, bineînțeles, cu un dispreț total față de căruțul care ar fi putut să îi scutească ceva forțe maică-sii.

Tatăl Ioanei a hotărât să plece și el cu fetița, de data asta la munte. A găsit o cazare bună la Predeal, și a pornit la drum vineri dimineață, urmând ca eu să mă alătur grupului vesel seara, după muncă. Așa cum am plănuit, am și procedat. Am fost suprinsă să descopăr o stațiune de munte prosperă, cu un peisaj superb (cum nu schiez, nu prea am fost la Predeal mai niciodată, doar am trecut cu tren sau mașină prin el). Și pentru aventurile la munte am scris un episod întreg.

Mărturisesc că am timp și inspirație să scriu (în același timp) pentru că am plăcerea de a călători cu un tren IR de la Predeal la București, prevăzut cu măsuță, din fericire aproape gol (chiar dacă cele 10 locuri ocupate din tot vagonul se află pe aceeași rază de 5 metri pătrați- or avea și cei de la CFR rațiunile lor pentru care împart așa prost de când știu eu locurile în tren). E ok, că nu stau pe locul meu, din estimările mele locul 62 se află lângă o doamnă care doarme și căreia n-am vrut să îi perturb somnul. 

Mai multe detalii despre aventurile Ioanei în vacanță, în episoadele următoare. 

Prima ședință cu părinții la creșă

Am fost săptămâna trecută la prima ședință cu părinții din cariera mea de părinte. Am avut un început precoc, nu știam că există ședință cu părinții la creșă, dar da, există, și nu, nu este despre copil, este despre chestiuni administrative. Adica da, tot despre copil cumva, dar mai indirect. 

Ședința cu părinții este un spectacol de circ la care nu plătești bilet la intrare și de la care ieși închinându-te cu stânga și jurând pe roșu că nu mai vii în viața ta. Acolo îți dai seama ce viitor sumbru are țara asta, când începe fiecare părinte cu pretențiile sale, care mai de care mai absurde și imposibil de realizat. 

Pe scurt, ședința a fost despre faptul că nu sunt bani. Eu asta știam deja. D-aia în fiecare lună achit 20 lei sub titlul de donație, fără nici un fel de comentarii. E un fel de fondul școlii. Știu că nu sunt bani în creșe, școli, grădinițe. Că sunt subfinanțate și că statul nu le consideră priorități. Și că dacă dau, dau pentru confortul Ioanei. Nu cred că din ăia 20 de lei de la mine și de la ceilalți părinți își fac îngrijitoarele vile în Corbeanca. Nu mai pune nimeni mâna, cel puțin nu ăștia mici. Pun mâna alții mai mari, nu ele. 

Să aflu că din 200 de părinți, doar 40 plătesc acea donație, nu mă miră. Dar să îi aud la ședință cum îi freacă pe ei grija că ei dau, și alții nu, îmi vine rău. Că d-aia suntem așa cum suntem. Ne pasă de capra vecinului, nu de a noastră. Am auzit-o pe o umflata urlând că ea cumpără cele mai bune și mai scumpe materiale pentru copiii ei, și alții aduc săpun ieftin pe care ea nu ar pune mâna niciodată. Sau că alții nu aduc deloc. Că ea nu mai aduce nimic, să nu cumva să fie spălat fundul unui alt copil cu săpunul ei luxos. 

Cum ar veni, dacă doar 40 din 200 doneaza 20 de lei lunar, eu de ce aș fi mai proastă și aș dona? Asta ar trebui să fie și reacția mea, nu? Să mor de grija altora, nu de grija mea. 

Lăsați, să fiu eu aia proastă. Să râdă toți de mine că sunt singura care dă, în timp ce restul părinților, printre care mulți care afișează potență financiară de origini dubioase sau nu, pot să zică pas, pe motiv că nu e treaba lor, să se descurce cei de la creșă, în occident nu există așa ceva. 

Iar reprezentanților statului român, care susțin că noi întreținem sistemul ăsta de rahat cu șpagă și atenții, că tot noi, contribuabilii suntem de vină, am să le zic un lucru: Voi sunteți, bă, de vină! Că voi luați bani de la mine și de la alții și vă bateți joc de ei, în loc să-i distribuiți în servicii sociale! În loc să finanțați creșele, grădinițile, școlile, spitalele, să plătiți personalul ăla decent, astfel încât eu să știu că omul ăla e bine plătit și nu așteaptă de la mine nimic, voi dați tot unde sunt deja bani, implicit în buzunare Dvs, serviciilor care vă fac vouă treaba murdară, în șpăgile date de voi pentru a vă obține sau menține scaunul. 

Mitul ăsta cu oare ce fac doamnele cu banii de fondul școlii a cam apus pentru mine. Poate cândva se ma baga în buzunar, poate și acum se baga pe alocuri, dar cu siguranță e un fenomen extrem de limitat. Dar când eu știu din sursă sigură cât de puțini bani intră în instituțiile astea de învățământ, că nu au nici cretă, nu mai zic de materiale didactice și mobilier, nu mă lasă inima să nu dau 20 de lei lunar la creșa de stat.

Creșă de stat vs grădiniță particulară.

Nu-s eu vreun expert în afaceri și contabilitate, dar cred că o afacere din asta în domeniul educațional e ca în agricultură (și nu numai): faci profit dacă lucrezi la negru, adică nu plătești taxe la stat și nu respecți normele, sau dacă ai o afacere foarte mare, cu tarife mari și foarte mari.

Știu din surse sigure (nu spui cine, dar persoane nemincinoase și implicate direct) că mai toate creșele, grădinițele sau școlile particulare- și mă refer aici la cele cu tarife acceptabile, nu la cele cu renume care te costă minimum o mie de euro pe lună- toate acestea își plătesc măcar o parte din personal fie la negru, fie semi-legal. Adică le pui în contract minimul pe economie, și restul le dai în mână.

Statul român nu ajută și nu încurajează micii afaceriști. Taxele și impozitele sunt foarte mari, de aceea mulți proprietari de diverse afaceri preferă să declare un venit minim, când ei de fapt produc mai mult. Dar altfel nu ar mai înregistra profit.

La fel și la grădinița particulară. Haideți să facem un calcul simplu, in linii foarte mari.

Să zicem grădinița X, din cartierul Y. 3 grupe, a câte 10 copii fiecare.

Avem nevoie de un sediu cât de cât central, cu cel puțin 3 camere pentru activități și un dormitor cu 30 de paturi, o bucătărie, o sală de mese, baie, curte.

Chiria, la o astfel de viluță, într-un cartier mediu, nici la centru, dar nici în afara Bucurestiului, cam 1000 euro fără utilități, echivalentul a 4500 lei.

Utilitățile le estimăm la 1000 lei pe lună (e medie vară-iarnă, iarna încălzirea e scumpă, mai ales pentru că nu poți ține copiii în frig. Se adaugă aici apa, curentul electric, cablu tv, internet).

Mâncarea pentru copii și angajați. La stat e aproximativ 12 lei pe zi de copil, să zicem că și aici la fel, inclusă în taxa lunară (deși ei se laudă că hrana e bio, sau nu mai știu cum). Pentru cei 30 de copii care frecventează grădinița noastră, ar fi 360 lei pe zi, o medie de 20 zile lucrătoare pe lună, 7200 lei.

La personal calculăm minimum, adică minim o educatoare la grupă-deși e nevoie de mai multe clar, o bucătăreasa și o femeie de serviciu. Le dăm minimul pe economie (presupunem că toate au contract de muncă), deși nu știu cine ar veni să lucreze de la 07:00 la 19:00, dacă nu mai mult, pe minimul pe economie, când ar putea lucra la stat, unde peste minimul ăla mai primesc 50 de lei, dar măcar programul nu e de 12 ore pe zi. Nu zic mai multe educatoare, pentru că aș crește considerabil costurile. Potrivit site-ului www.calculator-salarii.ro, pentru salariu minim pe economie de 925 lei, angajatorul plătește 1535 lei. Pentru cei 5 angajati, angajatorul trebuie să achite lunar 7675 lei. Să zicem că educatoarele au negociat un salariu în mână de 2500 lei, având în vedere faptul că lucrează zilnic câte 12 ore (suma asta doar în lună plină, când sunt vacanțe, probleme personale sau medicale, angajatorul taie zilele și suma se diminuează considerabil). Diferenta de 1575 lei plătită la negru reprezintă încă 4725 lei lunar (să-i zicem bonus). Femeia de serviciu și bucătăreasa primesc minimum pe economie, că lor nu le cerem facultate.

Estimăm și un buget pentru consumabile (hârtie igienică, săpun, șervețele, materiale didactice de uz zilnic, produse de curățenie, apă potabilă), iarăși un minim minimorum de 1000 lei lunar.

Nu am calculat cât costă să dotezi o astfel de grădiniță (să zicem că este o investiție care nu ne privește, deși nu uitați că și ea ar trebui amortizată, si orice patron vrea să o amortizeze cât mai repede). Nu știu ce cerințe există potrivit legii, dar sigur sunt multe.

Să zicem că tariful grădiniței este 800 lei pentru program scurt și 1200 pentru program lung. În medie să zicem că toți copii plătesc 1000 lei.

Încasări	Cheltuieli
1000 x 30= 30 000	-          Chirie 4500 -          Utilități 1000 -          Personal minim 7675 -          Bonus personal 4725 -          Mâncare 7200 -          Consumabile 1000 Total: 26.100

Așadar lunar patronul rămâne cu 3900 lei profit. Din care mai plătește și la stat (asta nu mai știu cât, depinde de tipul de firmă). Asta în condițiile în care vin zilnic toți copiii (pentru că dacă un copil vine doar jumătate de lună, în general părintele achită doar jumătate de lună).  De contabil am pomenit? De amortizarea investiției inițiale?...

Păi și micul întreprinzător vrea și el să facă un bănuț. Cheltuielile sunt mult mai mari cu siguranță, cine are o afacere proprie știe. Și începe să facă economii. De unde mai exact? Din chirie? Nu prea merge, că locul trebuie să arate cât de cât, să nu fie prea departe, că e primul pe care îl remarcă clienții. Poate la utilități, folosim mai puțin curent electric și apă. La personal, mai tăiem dacă nu poate veni o zi, dacă a răcit o educatoare etc (la bonus adică umblăm). Și de mai unde economisim? Daaa, exact, de la mâncare!! Și consumabile, dar în primul rând de la mâncare.

O vecină de-a soacrei mele lucrează la o grădiniță particulară ca bucătăreasă. S-a dus femeia pentru câteva sute de lei în plus pe lună. Și-i povestește că dimineața i se dă o mână de legume din care trebuie să lungească niște supe și niște felul doi. Și ea n-are încotro, pentru că atunci când a zis că nu are din ce să hrănească atâția copii, i s-a spus frumos că nu e econoamă, că așa e când nu plătește ea din banii ei...

A, și mai știu o școală particulară unde a lucrat o prietenă bună și copiilor li se mai strecurau niște ciuperci expirate de câteva zile prin mâncare, tot pe motiv că nu e cazul să arunce (facem economie, banul mic îl face pe ăla mare).

Poate și eu aș face o megaeconomie dacă ar fi afacerea mea, pentru care aș munci destul (hârtiile, alergătura, angajat personal, bibilit părinți). Poate că și eu aș accepta să le dau mâncare mai ieftină, personal mai puțin pregătit, care e dispus că accepte un salariu mai mic. Că, la sfârșitul lunii, trag linie, și ce-mi rămâne mie, marele patron de grădiniță particulară? Și dacă n-am nici acte în regulă, cât îmi trebuie să ung pentru diverse autorizații? Hehehe, relații, relații, dacă am, dar și astea trebuie întreținute.

Și părintele scoate banul și stă liniștit. Siiigur e bine tratat copilul, doar plătesc o căruță de bani lunar. (Pentru cei care cred că prețul mare e garanția calității, vezi episodul cu grădinița din Cotroceni.)

Până una alta, grădinițele astea de cartier particulare nu mă conving. Nu cred că patronii lor aduc bani de acasă să-mi hrănească mie copilul. Nu cred că angajații lor sunt mulțumiți pe termen lung.

Cu siguranță există și excepții, deocamdată îi las pe alții să le descopere și să ne împărtășească.