Primul Crăciun cu Ioana

Am petrecut prima zi de Crăciun cu soacra mea şi cumnaţii. Bebeluşa la ţol festiv, primise o rochiţa roşie de Crăciuniţă, eu am săpat prin dulap şi am găsit nişte dresuri albe cu model în care am gătit-o. Primele secunde în rochiţă, bebeluşa se simţea cumva străină- în general ea e mai sport aşa, cu hanorace cu glugă şi diverşi şalvari cât mai comozi- taică-su "pac-pac" poze cu scula cea nouă Nikon, cumpărat special pentru a face mii şi mii de poze minunatei. S-a acomodat uşor-uşor cu noua costumaţie, a făcut senzaţie, eu şi taică-su suntem topiţi, încă ne uităm la poze într-una ca proştii..S-a purtat ca un om mare în vizită, nu a stricat nimic- doar o fundiţă din bradul cumnatei, nu se pune- nu a plâns decât seara, când ne dădea de ştire că e momentul să plecăm. A mai primit nişte manţocării care au ţinut-o ocupată o perioadă, a râs, ne-a arătat noul dinte apărut de câteva zile (incisivul stang).

A doua zi am plecat la ţară la părinţii mei. Ioana în centrul atenţiei, toţi sunt terminaţi după ea, fratele meu (n-aş fi zis că o să-l cucerească un bebeluş în halul ăsta), mamaie, tataie. Le-am dus poze printate în album, să aibă şi oamenii cum să mai ţină în frâu dorul. A mâncat bine, a dormit mai puţin bine, cu plânsete nervoase consolabile doar cu sân, şi parcă nici cu ăla. Am introdus peşte alb în alimentaţie- avea mama în congelator o ştiucă, am tăiat o rondea, am fiert-o bine, cu legume şi lămâie, a mâncat Ioana mea de a rupt! Super veste, mă bucur că îi place peştele, o să încerc să-l introduc în alimentaţie cât mai des.

Ne-am întors pentru că soţul lucrează zilele astea.  Fetiţa iar nu doarme bine, se anunţă incisivul numărul doi. În schimb, bolboroseşte chestii. Are în repertoriu ceva silabe: da, ba, bea, be-be. O să fac pe mine de emoţie când va zice mama, presimt eu. Se alintă ca un copil mare, dă capul pe spate să o pup, pune capul pe mine şi râde complice.. E aşa frumoasă perioada asta, mă uit la ea cum creşte şi parcă îmi amintesc din ce în ce mai vag cum era în primele zile, din puiuţul ăla mic şi fragil s-a transormat într-un puiuţ un pic mai mare şi un pic mai puţin fragil.

Anul trecut pe vremea asta aveam nişte arsuri crunte, nu puteam să mănânc mai nimic, aveam ceva temeri că se va declanşa naşterea prematur, nu ştiam ce mă aşteaptă şi în ce mă băgasem. Acum am mâncat de toate, din belşug, dar cu moderaţie, m-am simţit bine, am mai scăpat de temeri şi tot nu ştiu în ce m-am băgat.

Aş bea în schimb nişte vin. Cu şorici:). Amân plăcerea pentru anul viitor. Hai, că se poate! 

Bebeluşul la nouă luni

Miercuri Ioana a împlinit 9 luni. Aşadar, 9 luni gravidă, 9 luni mamă, bebeluş în burtă şi respectiv afară. Trag speranţă că după o sarcină destul de dificilă şi după aceste 9 luni tot dificile urmează o perioadă mai calmă pentru mine.
Ce face Ioana la 9 luni? Se ridică în picioare cu sprijin şi stă acolo destul de bine, din când în când se bălăngăne de parcă ar fi beut nişte ţuică:)))). Manevrează din ce în ce mai dibace premergătorul, se încadrează din prima în spaţiul uşilor, vine după mine cu el în baie, în bucătărie, peste tot. O strig şi vine la mine, deci ştie că o cheamă Ioana, deşteapta lu mama...În schimb rupe florile din casă, le jumuleşte bine şi lasă frunzele pe jos. Trage cărţile din bibliotecă, le studiază cu maxim interes, le deschide, le închide, le mai şomoiogeşte puţin. Bagă degetele în priză, motiv pentru care am cumpărat nişte apărătoare dopuri speciale de la Primii Paşi (din Bebe Tei, of course). Are priza ei preferată, cea de pe holul mic, unde mai calc eu hainele ei de prinţesă.
Are o pasiune pentru laptop, smulge mouse-ul şi-l târăşte prin toată casa după ea. Dacă mă vede cu laptopul deschis, plânge de rupe să butoneze ea, motiv pentru care nu prea mai apuc să scriu (mă cam părăseşte inspiraţia când am pe fundal nişte orăcăieli insistente).
Are în continuare doi dinţi, ceilalţi sunt încă în stadiu de ameninţare iminentă. E plină de bale în schimb, face ploicică de zor şi ne stropeşte cum apucă.
Cântă ca o soprană, ţipă, scoate onomatopee, încă nu are silabe în program(deşi am auzit-o şi eu şi taică-su zicând diverse chestii, fără să le repete). Sunt nerăbdătoare să-mi zică mama, cred că o să fac pe mine de emoţie. La propriu.
Se alintă ca o şmecheră mică ce e. Dă capul pe spate şi zâmbeşte galeş, să o pup pe bărbie şi gât, pune capul pe mine, pe taică-su, sau pe premergător şi se uită într-un fel anume..E mortală.
Am învăţat-o să bată din palme Bravo-bravo, şi bate şi ea cu mine- să leşine soră-mea de dragul ei când a văzut-o.
Când plânge, plânge şi gata. Are o ambiţie, vai de capul meu şi de al lui taică-su. Ne aşteaptă vremuri grele, presimt eu.
Ies cu ea zilnic, chiar dacă sunt doar câteva grade afară. Îi place în parc, pe stradă, e curioasă să vadă tot ce e în jurul ei. E prietenoasă cu lumea, îi studiază cu atenţie, nu e ruşinoasă deloc.
Mănâncă o banană medie la o masă, biscuiţi- vai, ce mizerie face- a declarat război iaurtului, deşi eu tot îi strecor câteva linguriţe. Nu mai mănâncă mere şi pere ca pe vremuri, mă mulţumesc cu banana.
Vineri am fost la doctor. Pentru prima oară de când mergem la control, bebeluşa a considerat necesar să plângă de mama focului, de unde până acum era fascinată de stetoscopul doctoriţei, acum era prea ocupată să se facă auzită... Doctoriţa ne-a spus că urmează o fază nouă, în care bebeluşa o consideră un potenţial pericol, şi d-aia face aşa. În rest, totul e ok, 72,5 cm cu 8 kilograme, înăltuţă şi suplă, aşa zice percentila 50. Introducem peştele alb în alimentaţie, 1 dată pe săptămână, încercăm să nu mai alăptăm copilul noaptea (vai şi amar, asta e altă poveste), o încurajăm să mestece cu chestii gen "finger food" (scumpe ca naiba, am găsit nişte biscuiţi de la Organix, o să fac eu cred, am găsit pe net ceva reţete).
Ce fac eu? Alăptez mai rar, deci am mai multă libertate, dacă e taică-su disponibil. Am fost la un tuns, (super ofertă la salon Vogue din zona Tineretului tuns, spălat coafat la 60 de lei), am fost la un teatru, merg de 3 ori pe săptămână la sport (ăsta e la parterul blocului în care stau, dar e extrem de folositor). Noroc cu sora din dotare care mă scoate din casă:).
Poate ajung şi la dentist după sărbători, pentru un detartraj şi ceva consult.
Şi mai vedem, vreau să redevin sociabilă, sunt optimistă:D.

Scrisul terapeutic.

Oare de ce toate- sau mai toate- proaspetele mămici- îşi fac blog? Nu înţelegeam nici eu înainte să-mi fac blog. De fapt e foarte util scrisul ăsta, are funcţie terapeutică pentru o femeie în care hormonii fac tumba, care stă doar în casă şi a cărei singură legătură cu lumea de afară este internetul.

Aşadar eu scriu nu numai pentru a înregistra experienţele mele ca mamă, momentele astea unice prin care trec şi care se uită, dacă nu sunt notate, pentru a mă face utilă altora- faimosul schimb de informaţii şi experienţe- ci şi pentru a mă descărca. E ca mersul la psiholog, numai că e gratis şi se poate face de la mine de acasă.

Aşadar scriu şi mă încarc pozitiv, că tare am nevoie, îmi satisfac nevoia de a-mi exprima gândurile şi de a nu-mi lăsa creierul să amorţească. Scriu şi mă bucur că fetiţa mea va avea ce citi când va fi curioasă cum era în perioada ei de bebeluşenie. Scriu.

Premergătorul- ma friend!

În ultima perioadă nu am mai apucat să scriu, deşi se petrec foarte multe lucruri interesante cu bebeluşa şi nu numai. A apărut premergătorul în viaţa noastră!!!! descoperire fenomenală care îmi acordă libertate de mişcare (nu totală, că şi în premergător mai plângă, cu toate cele nşpe mii de butoane pe care le are la pupitrul de comandă). Buuuun, aici părerile sunt împărţite, doctorul nu ne-a recomandat să folosim, pe motiv că ortopezii spun că are susţinere pelviană, deci nu încurajează copilul să înveţe să meargă. Era cât pe ce să nu luăm, până ce a rămas tatăl fetiţei singur cu ea acasă timp de două ore. Fetiţa- frichinită cum e ea seara- l-a călărit de la rupt! pentru că merge de-a buşilea, e foaaarte curioasă, vrea peste tot în acelaşi timp, unde vrea e cel mai periculos, escaladează mobile, mame, taţi, etc. Când am ajuns acasă, tatăl m-a informat scurt şi milităros că urmează să cumpărăm premergător, nu se mai poate, las că şi alţii au avut premergător şi merg binemersi.

Strălucită idee! Mi-a schimbat un pic viaţa, acum fetiţa stă în maşinuţa ei şi o plimbă unde pofteşte ea prin casă, mă urmăreşte, nu nimereşte din prima cadrul uşii, dar insistă. Dă cu spatele, cu faţa, virează, intră în toate mobilele, buf, în pereţi, apasă pe butoane, pe scurt, o menţine ocupată ceva timp, şi-mi dă mie ceva libertate.

Normal că nu o las acolo toată ziua, deşi tare aş vrea câteodată:P. Nu de alta, dar nu mă lasă, se plictiseşte şi acolo la un moment dat. Pedalează cu caltaboşii din dotare de mama focului, îl întâmpină pe taică-su în uşă, explorează locuri noi, dar şi când o apucă plânsul...Nu mai zic că am acoperit prizele, o fascinează din câte se vede, se opreşte lângă ele şi le explorează cu degetul, de mi se face părul măciucă...

E de la Chicco, ăsta de mai jos. Face ca vaca, puiul, raţa, pisica. Claxonează, cântă etc. Se pliază, deci e uşor de transportat- l-am luat cu noi în vizită la mamaie duminică.

Eu zic că n-are ce rău să-i facă fetiţei, iar mie îmi face bine:). Aşa că dragă premergătorule, bine ai venit în casa noastră.

P.S. Era să uit. Scriu mai rar pentru că stimabila domnişoară a făcut o pasiune pentru laptop. Când mă vede la butoane, intră în vrie, vrea să ajungă ea la laptop şi să scrie. O mai las din când în când, când e laptopul închis. Că altfel cine ştie ce minuni face:)

Operaţia cu laser pentru reducerea miopiei.

M-am operat pe data de 29 octombrie 2009, la medicul Mihai Pop. S-au împlinit 5 ani luna trecută, sunt în continuare foarte mulţumită de decizia luată atunci. Între timp, am şi născut prin cezariană, tocmai pentru că făcusem această operaţie (deşi şi dacă nu mă operam, miopia mea ar fi fost suficient de mare pentru ca recomandarea de cezariană să rămână 90% în picioare, riscul fiind o dezlipire de retină). 

Am fost mioapă de pe la 7-8 ani, până la 23. Nu din naştere, ci din obiceiul nesănătos de a citi la lumină slabă (eram de mică un şoarece de bibliotecă şi citeam cu lumina stinsă, la lumina televizorului!!!). Stăteam foarte aproape de televizor, cu nasul în el, deci nu-mi protejam ochii în creştere sub nici o formă. Acestea, combinate cu faptul că părinţii mei nu aveau timp să mă observe prea mult, şi că eu nu recunoşteam că nu vedeam prea bine la tablă, au dus la descoperirea miopiei mele în stadiu avansat, undeva la -2 şi -3. Au urmat problemele specifice cum ar fi ruşinea de a purta ochelari ( ai mei îmi cumpăraseră şi unii oribili, cu rame din plastic, moda anilor 60, pentru că tatăl meu era atunci adversarul principal al modei, da asta e altă discuţie), ulterior din economiile proprii mi-am cumparat eu alţii, apoi creşterea din adolescenţă care a dus la o dublare a miopiei, până la dioptrii de -4,5 şi -5,5. În următorii ani miopia s-a stabilizat- este o condiţie obligatorie pentru operaţie- aşa că în 2009, undeva prin vară, iulie parcă, m-am dus la un consult preoperator care urma să stabilească dacă şi în ce condiţii mă pot opera. Atunci cabinetul era în zona Eroilor, în vecinătatea Academiei Militare, între timp s-a mutat la parcul Carol. Răspunsul a fost pozitiv, mi s-a explicat procedura, am întrebat ce aveam de întrebat, m-am programat şi am aşteptat ziua operaţiei.
Am avut ceva emoţii, îmi imaginam scenarii care mai de care mai negre, în mod complet nejustificat, aşa cum s-a dovedit pe urmă. Sigur, orice operaţie are riscurile sale, needless to say.
A durat cam 40 de minute, am intrat iniţial într-o sală unde stăteau cei care ieşiseră din operaţie şi cei care urmau să intre, mi s-au pus nişte picături, am mai discutat cu ceilalţi pacienţi. Am intrat în sală, am urmat instrucţiunile doctorului- tot ce trebuie să facă pacientul este să privească fix luminiţa roşie, evitând să îşi mişte brusc privirea. Mi s-a explicat permanent ce urmează, în maxim 30 minute ieşeam din sala de operaţii. Am mai aşteptat un pic, apoi am plecat pe picioarele mele din clinica, cu metroul chiar (însoţită de tata, nu chiar singură). Coborând treptele la metrou, am remarcat că în spatele ceţei care îmi acoperea ochii, eu văd ce scrie pe panouri! Asta fără ochelari, bineînţeles.
Recomandările erau de a nu mă freca la ochi, de a evita vânt, şampon în ochi, orice m-ar putea incomoda şi ar putea provoca reflexul de a mă freca la ochi, mi-am administrat picături, lacrimi artificiale şi antibiotic, m-am odihnit 1 săptămână, apoi m-am reîntors la birou.
La controalele făcute ulterior (incluse în preţul operaţiei) s-a stabilit că operaţia a avut succes 100 %, până în prezent sunt în continuare "nepurtătoare de ochelari". Şi da, mi-a schimbat viaţa semnificativ.
Preţul este decent, operaţia merită pe deplin banii ăştia, am înţeles că alte clinici practică preţuri mai mari, eu îi recomand pe ei. Medicul Mihai Pop mi s-a părut un profesionist, la fel toată echipa.
Informaţii despre clinică, program, tarife, personal, servicii pot fi găsite pe site-ul lor: http://visionclinic.ro/.

Gata vacanța la țară!

Frumoasă vacanța la țară, mamaie, tataie, mami, tati, unchiuletul. Muuultă lume, admiratori, camere noi, biblioteci, cărți de arucat pe jos, de gustat, de pipăit și de rupt, pâine prăjită de ros cu cei doi dinți din dotare, perdele de rupt sub privirea semi-îngăduitoare a lui mamaie (care I-ar da să strice tot, dar e disperată că fără perdele o vede lumea din stradă), cățel, oițe, mieluți, mașini pe stradă, doamne, o nebunie! Dar gata! Mâine plecăm, cu promisiuni de a ne reîntoarce cât de curând. Fetiței I-a plcaut maxim, a înflorit aici, bunicii au întinerit, unchiul avea ochi doar pentru ea, iar well, mamă-sa a mai respirat și ea puțin. Altă viață când ai ajutoare, e lux să faci pipi la timp, în liniște:)

Mă așteaptă o seară plină de strâns bagaje, de organizat, pentru ca mâine plecarea să se facă în condiții optime. Țarc, balansoar, haine, pamperși, medicamente, mărunțișuri, oale, lingurițe etc. Urâtă treabă.

Plec cu bateriile ușor încărcate, cu o bebelușă mai mare și mai curioasă ca niciodată.  Să vedem cum reamenajez casa după ce ajung, e periculos tare acum. Mai ales că domnișoara nu stă în țarc...și am zis că bănuiesc o nouă erupție dentară, după vigoarea orăcăielilor nocturne?..

Dar detaliile astea într-un episod viitor

Cu bebelușul în concediu

Am profitat de concediul de odihnă al soțului și am plecat pentru o săptămână la țară. Cu emoții, normal, oare se va adapta beba, oare e prea frig la țară etc (de parcă la țară nu cresc bebeluși, inclusiv eu am crescut, știu că sună pretențios).

Jumătate de zi am făcut bagaje. Când am terminat, pe la 14: 30!! juram că nu mai vreau să plec nicăieri (ce-ar mai fi fost să încep să despachetez=))), numai când mă gândesc mă tăvălesc de râs, dar așa îmi venea, să nu mai plec nicăieri). Fetița simțea că nu îi dăm ei atenție 100%, că eram preocupați de pustiile de bagaje, așa că ea plângea, se smiorcăia, se lupta cu somnul, ne îngreuna treaba cum putea ea mai bine.

Am luat cu noi țarc, balansoar, scaunul de masă, jucării, pampers, șervețele umede, o borsetă cu medicamente și chinorozuri bebelușești, haine bebelușești, suzete, apă, iaurturi, oalele și vasele domnișoarei, lingurițe, blender, prosoape, termometre, o cădiță nouă-achiziție proaspătă din Cora- 23 de lei, biberon, etc.

Cele de mai sus pentru bebă. Pentru mă-sa, chiloți, șosete, maiouri, două hanorace, prosop, colanți, periuță dinți. Gata. Taică-su s-a înțolit mai bine-cumva, el pare să aibă răbdare mai multă. Nu sufăr, am și la țară ceva boarfe foarte purtabile.

De 4 zile suntem aici- da, am internet la țară :D, un calculator vechi, dar care își face treaba- bebelușa jubilează! Are admiratori în permanență, nu rămâne singură niciodată, teren nou de explorat, fețe noi, vizitatori, zâmbește, vorbește (tot fără consoane). N-a răcit deocamdată, să sperăm ca nici nu va fi cazul. Noaptea depinde de stare, cred că are ceva dureri de dinți în continuare, noroc cu mama (adică je) și cu țâța ei. La bucătărie are un spațiu închis aproape în întregime, patul și masa sunt unul lângă celălalt, mamaie a pus niște perne de burete și fetița se ridică pe ele, adică se ridică în picioare, sprijinită de perne și cu mâinile pe masă!!!

Am copil mare. Se ridică singură în picioare, se sprijină ce-i drept în mâini și perne, dar e pe picioarele ei, fără ca eu să intervin. Mă simt bătrână, mâine poimâine o mărit.

Ne place la țară. Tuturor. Mai stăm (și mai scriem noutăți de aici)

Bebeluşul nu doarme şi nu (prea) mănâncă

Până acum două zile a apărut o nouă provocare în peisaj. Bebeluşul nu mai voia să adoarmă, deşi era clar că era foarte obosită. Seara, după baie, după alăptat, închidea ochii puţin, apoi se trezea şi începea marea agitaţie. Din pătuţul ei în pătuţul nostru şi viţăvercea. Timp de aproape 2 h!!! Era deja ora 23, bebeluşul nu putea să doarmă, prin urmare nici maică-sa. Am adormit-o cu greu în leagăn. Apoi am adus-o în pătuţul ei, s-a trezit toată noaptea plângând, plâns consolabil doar cu sân. A doua zi, a început să refuze mâncarea de dimineaţă- pară, măr, pe care le mânca cu plăcere, apoi supa de la prânz, apoi iaurtul. Noaptea, aceeaşi distracţie. Eu eram obosită şi nervoasă, pe net citeam nişte cazuri de groază, deja vedeam cum se prelungeşte situaţia la nesfârşit.

A durat câteva zile- acum suntem pe făgaşul cel bun. Nu i-a ieşit nici un dinte, mai durează din câte îmi dau seama. Problema e că adoarme târziu, pe la 10 jumate-11. Şi eu nu mai ies din dormitor, fac duş înainte de baia ei, intru cu ea, o alăptez, adorm şi eu cu ea în pat. La 1 jumate-2 noaptea se mai trezeşte o tură, ba câteodată direct la 5 dimineaţa. Sunt mai bine şi eu, şi fetiţa, mănâncă aproape ca înainte, de toate. 

Nu ştiu ce s-a întâmplat, dacă mai dura puţin ajungeam la medic. Apoi ajungeam şi eu la psiholog, nesomnul mă transformă într-un monstru pesimist şi complet lipsit de răbdare. Sunt optimistă acum, bebeluşa e mai bine, sunt diverse faze prin care trece copilul.

Concluzia mea este că fetiţa simte stările mele. Adică dacă eu sunt obosită şi nervoasă, ea devine şi mai obosită şi mai nervoasă, se creează un cerc vicios, din care poţi scăpa doar cu un ajutor constant şi consistent din exterior: tatăl, sau eventual o bunică. Aşadar, responsabilitatea de mamă nu se reduce la alăptat, hrănit, schimbat, cântat, ci şi la oferirea unui model pentru copil. Un model nu din gură (sfaturi), ci din fapte, comportament şi atitudine. Dacă eu vreau un copil relaxat şi optimist, şi eu trebuie să fiu relaxată şi optimistă.

Uşor de zis, greu de făcut. Ce fac eu în privinţa asta? Cer ajutorul. Soţul, soacra, mama, sora, cât pot ei, pentru mine e un ajutor de nepreţuit. 5 minute, 1 oră, oricât poate fiecare. Eu mă deconectez şi-mi încarc bateriile, pentru mine şi implicit pentru fetiţă.

Mă duc la sport, la parterul blocului, de 3 ori pe săptămână. Sunt momente pentru mine, de care am nevoie, dar de care va benificia şi fetiţa mea. Ea va vedea că am grijă de mine şi la rândul ei va avea şi ea de ea. Asta e filosofia mea cea mai de preţ în acest moment în ceea ce priveşte părinţeala.

Cât despre crizele de insomnie, am liber să-i dau ceai de tei, să o mai ajut să se liniştească. Apoi folosesc leagănul de zor, dorm cu ea noaptea, fac orice este nevoie, important este să o adorm. Nesomnul atrage după el alt nesomn, şi lipsa poftei de mâncare, şi altele câte şi mai câte.

Suntem bine. Şi vom fi şi mai bine:)

Din casă

În casă sunt doar eu şi bebeluşa, de când s-a stricat vremea asta nu am mai ieşit afară (o perioada a avut bebeluşa muci, apoi n-am vrut să risc, că tare greu e cu muci). N-am ieşit nici pe balcon, unde momentan plouă (am balcon deschis). Simt nevoia să ies, să văd oameni, să mă uit la ei în timp ce beau o cafea într-o cafenea din centru, să uit un pic de alte griji şi rutine. Bebeluşa a făcut 8 luni, dar încă nu o las singură cu altcineva în afară de taică-su, nici nu prea am cu cine, ce-i drept:D.

Îmi propun să fac multe pentru mine, dar nu prea am timp. Dacă am timp, nu am energie, cu nopţile nedormite din ultimele luni nu prea am de unde să fiu atât de energică. Îmi lipsesc plimbările zilnice din prima parte a toamnei, când bebeluşa mea adormea în căruţ şi eu mergeam de zor, gândindu-mă la câte şi mai câte pe fond colorat de frunze moarte.

Mă uit pe geam şi parcă mi-aş dori să fiu afară, cu treburi. Apoi îmi dau seama că oamenii care sunt afară îşi doresc să ajungă cât mai repede acasă.. aşa e omul, vrea ce nu are, sau mai bine zis, e nevoie de un pic din fiecare.

Nu am prietene cu copii de vârste apropiate cu asta mică a mea. De fapt, nu prea am prietene cu copii, cel puţin nu în preajma mea, cu care să mă vizitez. Mă loveşte aşa, o melancolie cu accente de depresie.

Vreau să mă bucur la maxim de timpul ăsta pe care îl am să îl petrec cu micuţa mea, pentru că după ce trec ăştia doi ani, e posibil să îi simt lipsa. Şi n-aş vrea ca acum să stau să mă plâng, şi atunci să mă plâng din nou.

E clar, va trebui să ies mai mult din casă, sunt cam izolată şi nu prea am soluţii în situaţia în care sunt acum. Voi supravieţui cumva iernii ăsteia, concentrându-mă asupra ei şi asupra mea.

Fii-mea e pe jos, roade mouse-ul. Mai devreme a rupt o pagină din Sonata Kreutzer, cumpărată recent, ediţia de lux de la Adevărul (da, aia frumoasă aşa, e minus o pagină acum).

E frumos în casă la mine:).

Dr Raluca Bogdan, pediatru Medicover

Câteva cuvinte despre pediatra bebeluşei mele (zic"câteva" pentru că bebeluşa mea are doar 8 luni, deci nu pot să am pretenţia să zic mai multe despre medicul ei).

În primul rând încep răspunsul la întrebarea: Când mergem cu bebeluşul la neonatolog şi când la pediatru. Răspuns: La pediatru se merge cu bebeluşul de la 1 lună de viaţă, până la 1 lună se merge la neonatolog.

Am ajuns să înscriem fetiţa la dr Bogdan la recomandarea medicului neonatolog din maternitatea Medicover. Am fost, ne-a plăcut, e tânără- cel mult 40 de ani, blândă, muuuultă răbdare, explică mult şi calm, aduce argumente pertinente pentru orice recomandare pe care o face, o consultă cu multă atenţie pe bebeluşă, care e fascinată şi îi studiază la rândul ei stetoscopul, ceasul de la mână, brăţara.

Stă peste consultaţii, uneori avantaj, uneori dezavantaj, eu mă bucur că nu mă dă afară pe uşă la câte întrebări am, aşa că prefer să aştept când au alţii consultaţii în faţa mea.

Răspunde la sms-uri rapid (prefer să nu o sun să nu fie în consultaţii), când am avut nevoie de programare în afara programului pentru o răceală, ne-a strecurat cu succes.

Nu ştiu unde şi dacă mai poate fi găsită în altă parte (pe net scrie ceva de Spitalul Grigore Alexandrescu), în ultima vreme are consultaţii doar în spital, la început era şi în Victoriei (am impresia ca e sef de secţie pediatrie în spital, parcă aşa am văzut pe ecuson la ultima vizită).

Am scris despre diversificare în varianta propusă de ea aici. Am respectat ce ne-a recomandat şi am fost mulţumiţi.

Din scurta experienţă avută până în prezent, o recomand cu căldură. Şi da, şi eu sunt chiţibuşară, perfecţionistă (a se citi veşnic nemulţumită şi cârcotaşă), vreau ce-i mai bun pentru mine şi pentru copilul meu!  

Bebeluşul la 8 luni.

Aş vrea să citeşti peste ani jurnalul ăsta al primelor luni împreună (probabil te va lăsa rece în perioada hormonistică şi năbădăioasă a adolescenţei, te va interesa cu siguranţă când vei deveni la rândul tău mamă).

Scriu în timp ce tu te joci în ţarc, răstorni ultima jucărie de la mamaie, jucărie pe care deja o cunoşti la perfecţie cu toate butoanele şi manetele ei. Termin de scris în timp ce dormi, legănată în balansoar.

Azi mi s-a părut că ai crescut mare, parcă eşti mult mai mare decât ieri:). Stai în 4 labe, pregătită să pleci de-a buşilea. Sau să plonjezi în faţă ca o felină. Nu te mai las singură în patul nostru fără să te baricadez cu două rânduri de perne. Şi tot am emoţii că vei sări, atât eşti de ambiţioasă când ţi se pune pata pe ceva. Aşa să rămâi şi pe viitor, când vei vrea ceva, să nu laşi să-ţi stea nimic în cale.

Ai doi dinţi măricei jos, cu care dinţezi:)...degetele mele, sânul, merele pe care ţi le dau, linguriţa.

Îţi plac cărţile, le apuci cu hotărâre, le mototoleşti, le umpli de bale. Dacă te iau în braţe, plec cu tot cu carte.

Mănânci iaurt mai nou. Nu mereu, dar ai câteva zile bune de când basculezi câte un borcănel.

Tot nu dormim noaptea, bănuiala e că tot de la dinţi. scânceşti, apoi plângi de-a binelea şi te potoleşti numai la sân. Dar te trezeşti des, spre marea mea disperare, că somnul de noapte mi-e tare drag, dar tu îmi eşti mai dragă. Te iau în braţe noaptea în somn, şi te ţinem de mână.

Mă tragi de bluză când vrei să mănânci, ţipi la mine pe diverse tonalităţi, ai claxon, nu glumă. Încă nu pot spune că au apărut consoanele în limbaj.

La baie stai în cadă în fund. Cu răţuştele şi broaştele şi cu termometrul cu formă de pui. Comentezi când te spălăm pe cap.

Bei apă. Nu multă, nu mereu, când te plictiseşti începi să dai din biberon ca dintr-o măciucă:)

Eşti frumoasă foc, fetiţa mea!

La mulţi ani, bebeluşule! Te iubeşte mami!

Un pic despre politică, dar nu prea

Eu una sunt sătulă până peste cap de comentariile astea despre alegeri şi previziuni şi cine a votat pe cine. Votul e SECRET! Treaba mea cu cine am votat, toată lumea e vehementă, virulentă, încearcă să-i impună punctul de vedere. Unii au păreri proprii, sau relativ proprii, alţii le-au copiat de la alţii şi le-au îmbogăţit cu demagogia proprie. Am şi eu părerile mele, dar e treaba mea şi gata.

Păi şi atunci pentru ce e postarea asta? Pentru că nu puteam să las să treacă neobservat un moment ca ăsta. Ştiţi de ce mă bucur eu? Nu pentru că a ieşit nu ştiu cine, sau că nu a ieşit celălalt nu ştiu cine. Eu mă bucur de cifrele alea mari de prezenţă la vot, în anumite judeţe sunt chiar ireale, mult peste speranţa mea!!!! În lumea în care am crescut eu, nepăsarea şi indolenţa făceau- şi fac în continuare- foarte mult rău în societatea românească. Dacă o mai vedeam o dată pe duduiţa ceea cu tricou cu mesajul nesimţit, teribilist şi ignorant "Mă piş pe el de vot", jur că îmi pleznea o venă.

Contează sau nu de fapt votul nostru, la nivel local sau global, o fi adevărat că "votez pe cine vreau. dar iese cine trebuie", asta e altă discuţie. Măcar am făcut CEVA în privinţa asta, domnule, am ieşit din casă şi am pus o ştampilă, am făcut CEVA! Nu se poate să trăieşti aşa, stăpânit de o greaţă aristocratică, sub megaspleenul ăsta cool şi de doi lei care sufocă din ce în ce mai mulţi tineri şi mai puţin tineri.

Şi cu asta basta, mă-ntorc la pamperşii mei, că până una alta eu am un bebeluş de hrănit şi de şters la fund.

Dimineaţa unei bebeluşe.

Bebeluşa se trezeşte dimineaţa proaspătă, cu chef să investigheze şi să descopere lumea. Se întinde ca un om mare, cu ochii închişi, apoi îi mijeşte, se uită la maică-sa printre gene, zâmbeşte, se întinde iar, zice ceva în limba ei, e ca un strigăt scurt, apoi îi bagă mâna în ochi interlocutoarei sale, cu un zâmbet angelic. Eventual o trage de nas, de păr. Se răsuceşte pe burtă şi începe să se agite, cu aceleaşi strigăte scurte, dă din suzetă, şi vrea să se urce pe muma care nu este aşa de proaspătă şi care, în naivitatea ei, trage nădejde că va mai dormi un pic. Nici gând, tânăra domnişoară este foarte hotărâtă, se propteşte cu ambele mâini şi ridică fundul, apoi se răsuceşte artistic pe spate şi începe să bubuie cu ambele picioare în acelaşi timp, lovind salteaua puternic cu călcâiele, hohotind încântată de ea.

Se rostogoleşte apoi din patul ei în patul nostru, tot spunându-mi ceva. Eu îmi adun persoana şi o ridic, apoi fug la baie, timp în care vorbesc cu ea, pentru că ea ţipă la mine, unde am îndrăznit să plec? Îi zic că mami face un pipi mic şi vine, ea pare să nu fie de acord cu pauza asta pentru nevoi fiziologice. Mă întorc şi vreau să ne mai iubim un pic, câteodată îmi iese, şi ea e super dulce, o pup pe ochi, pe frunte, pe unde apuc, îi fac declaraţii de dragoste eternă. Alteori nu-mi face onoarea de a mă suporta, ci îmi dă de înţeles că e cazul s-o mai plimb un pic prin casă, e momentul să explorăm altceva decât dormitorul.

O schimb. De cele mai multe ori rezultă un pampers plin la maximum, cred că are vreo 2 kilograme de pipi. Rareori conţine şi numărul doi, dar atunci e foarte agitată în prealabil, semn bun, că nu prea suportă să stea cu acest numărul doi în pampers.

O iau în braţe şi pornim. Ţine o mână la spatele meu, aproape că mă ia de gât. Ochii îi sunt mari, gata să surpindă orice e nou în jur. Îi când invariabil o melodie penibilă de altfel, două versuri pe care le cânt pentru că sunt adevărate şi nu mă plictisesc de ele "Bună dimineaţa, te iubesc, zi de zi de tine mă îndrăgostesc". Pentru că ăsta e adevărul. Mergem la oglindă să ne vedem ce smechere suntem noi două, îşi zâmbeşte frumos, apoi mă împinge cu o latură, semn că vrea să o ţin în faţa mea, să vadă bine.

Mergem la bucătărie. Cu ea în braţe bag pastila în aparatul de cafea, pun miere, amestec. Îmi torn şi apă, mă întorc cu ea, o las un pic în ţarc- doar acolo e în siguranţă- apoi fug după cafea şi apă, le aduc la îndemână. E prea devreme pentru ţarc, ei nu îi place, aşa că o aşez cu mine pe canapea, timp în care butonez telecomanda, căutând ştirile cu vremea- să văd dacă azi o scot în parc.

Îi dau o jucărie, de cele mai multe ori îi captează atenţia pentru 5-10 minute, timp în care eu casc gura la ce se întâmplă pe sticlă şi beau alternativ din licoarea minune şi din paharul cu apă, trăgând cu ochiul la bebeluşă să nu cumva să facă vreo mişcare bruscă şi să mă surpindă cu un zbor spre parchet. Nu de alta, de aterizare mi-e frică, are cumva tendinţa să aterizeze în cap.

Ne pregătim uşor de masa de fructe şi brânzică de la ora 10. La care de vreo cateva zile bune, chiar săptămâni, nu îi mai dau sân, că nu mai vrea dumneaei, fapt pentru care eu răsuflu uşurată, şi beau cafeaua cu maximă încredere că nu agit copilul.

E frumoasă dimineaţa cu bebeluş. Bine, bine, când nu plânge, că am şi varianta cu plânsete (să nu vorbim despre asta acum, dimineaţa asta în care scriu aici a fost una dintre dimineţile cu pace)..

DA, categoric, e frumoasă viaţa cu bebeluş.

Cum se schimbă viaţa femeii după apariţia copilului. Episodul 2

Sunt tentată să încep iar cu somnul...sunt iarăşi după o noapte destul de zbuciumată, deşi iau vitamine şi momentan profit de somnul de dimineaţă al fetiţei şi beau o cafea tare indulcită cu miere care mă face să mă simt mai bine, tot la somn mă gândesc. Dar cred că am fost destul de clară, lipsa somnului mă afectează cel mai mult.

- timp pentru îngrijirea personală: iarăşi, lipseşte cu desăvârşire. Doar dacă ai norocul unei surori care să te cosmetizeze la domiciliu, aşa cum am eu, atunci mai ai şanse să arăţi a om. Circulă legenda femeii cu copil mic care se spală pe cap o dată la o lună, eu mă spăl mai des, după care îl leg în vârful capului într-un coc oribil, pentru că altfel tânăra domnişoară se înfige în el şi nu e bine pentru mine. În rest, alte lucruri de fineţe, nu prea am timp, cum ziceam mai sus, sora cu pricina care îşi face un bine şi mă epilează aşa, din scurt, cu aparatul cu ceară, cu bebeluşa lângă noi, uitându-se curioasă la manevrele făcute de mătuşa ei. Manichiură- nici o şansă. Pedichiură, ce folos?! De pensat mă pensez singură, când chiar e groasă şi arăt urât de tot, prelungesc timpul de baie cu jumătate de minut şi rezolv probelma în linii mari. N-am eu nevoie de nimic, cearcănele tot mai adânci îmi dau o alură de mamă fericită:)
- timp pentru activităţi casnice: nu prea. Abia am timp să spăl vasele ei, să-i fac piureurile, să-i fierb, să-i curăţ baveţicile de plastic!, sa-i bag la spălat hainele ei, prosoapele ei, să i le calc. Spăl şi vasele noastre, câteodată şterg praful în sufragerie, câteodată spăl baia, dar alte curăţenii nu am cum. Doar când e şi domnul tată acasă. Mă chinuiesc să menţin casa cât de cât, am zile când reuşesc, alteori arată ca după război. Şi domnişoara încă nu merge, să vezi atunci distracţie.
- timp pentru gătit: doar pentru ea, aproape zilnic. Pentru mine, mai rar, o supa din aia cu toate ingredientele puse la început şi lăsate să fiarbă la foc mic. Nici p-aia nu reuşesc să o fac mereu.
- timp pentru scris aici: după cum se vede, în ultimele zile populate de muci şi depopulate de taică-su, nu prea am mai avut timp. Şi aş avea ce scrie, pentru că se întâmplă multe lucruri frumoase cu bebeluşa, se dezvoltă minunat, dar întâi scriu ofurile mele de mamă.. voi reveni cu ceea ce e cu adevărat important.

Cum se schimbă viaţa femeii după apariţia copilului. Episodul 1

Sau mai degrabă ce s-a schimbat în viaţa mea după venirea pe lume a bebeluşei:

- somnul. Ştiţi somnul ăla profund, neîntrerupt, fără griji, de concediu sau vacanţă, fără alarme sau lucruri de făcut a doua zi? Când adormi când vrea muşchiul tău, şi te trezeşti tot când vrea muşchiul tău? Ei bine, eu nu mai ştiu cum e. S-a terminat, s-a dus. După somnul ăsta tânjesc cel mai mult, îmi doresc nespus o noapte cu somn neîntrerupt, să mă trezesc singură la ce oră vrea ceasul meu biologic. Cât de rău e? Rău, dar ajungi să te obişnuieşti cu lipsa lui. Nu să-ţi placă, dar să ţi se pară obişnuit. În primele săptămâni după naşterea fetiţei am crezut că o să mor de oboseală. Nu-mi venea să cred ce rău îmi e, cât e de greu şi de solicitant, refuzam să mă supun noii vieţi. Clocotea încă în mine egoismul, nu voiam să renunţ la viaţa mea, la somnul meu mai ales. M-am supus şi nu, n-am murit.

- lenea. Când trebuie să faci ceva, dar nu faci, pentru că poţi să amâni. Pentru că pur şi simplu ţi-e lene- lenea aia ca un viciu, care-ţi toropeşte voinţa, dar e prea dulce ca s-o alungi. Nu mai există aşa ceva. De aici încolo faci lucrurile când poţi, nu când vrei. Ştiţi că circula pe internet o poză cu un bebeluş cu voinţă, care spunea "Eu fac ce vreau, când vreau, dacă mă lasă mama!"?. Vă zic eu, e vrăjeală. De fapt acolo e o mamă care spune "Eu fac ce vreau, când vreau, dacă mă lasă bebeluşul".

- viaţa socială. Nu mai există. Te mai vizitează din când în când prietenele bune, dar tu nu mai eşti ca ele, liberă. Le asculţi poveştile cu interes şi nostalgie, poate chiar nişte invidie. Dacă începi să vorbeşti şi tu, fără să-ţi dai seama aluneci în subiecte bebeluşeşti. Care nu prea au relevanţă decât pentru cei care trec prin asta. Nu prea ai ce altceva să spui, că tu nu prea mai faci altceva.

Medicul care mi-a supravegheat sarcina: Dr. Alina Jugănaru, Medicover

Ca orice gravidă la prima sarcină am acordat o mare importanţă alegerii medicului care să-mi supravegheze sarcina. Întrucât abonamentul plătit de locul de muncă era la Medicover, aceasta era o condiţie destul de importantă, nu chiar principală, dar pe primele locuri. Ştim cu toţii că ar fi trebuit să cotizez dacă ar fi fost la stat, pe verificate (mi s-a bătut un apropo de la obraz, în respectabilul spital Pantelimon, nu, nu Dr Jugănaru, "altcineva" mi-a sugerat).

Am vorbit cu singura colegă de facultate care avea copil la momentul la care am aflat că sunt gravidă (nu am nici acum anturaj de prieteni-colegi cu copii). Ea mi-a recomandat medicul ei, care însă lucra la Sanador, iar dintre prietenele ei, două născuseră în Medicover cu Alina Jugănaru, ambele foarte mulţumite de ea. Am mai întrebat în stânga-dreapta, mi s-a spus că are renume bun. Aşa că mi-am făcut programare şi m-am dus. O tipă tânără, cu alură de copil (genul mignon), simpatică, pe scurt "o mână de om". Mi-a plăcut.

Întrucât în primă fază a trebuit să iau progesteron pentru susţinerea sarcinii, mintea mea proaspăt îngravidită a început cu zecile de mii de întrebări. Dar dacă, dar cum, dar când. Iar când am observat că e foarte greu să găseşti o programare la Alina Jugănaru, m-au cam apucat toate spumele. Uitasem să-i cer numărul de telefon, la fix nu răspundea pentru că mai mereu era în consultaţii, şi nu s-a găsit nimeni să mă informeze că doamna doctor mă va vedea, chiar dacă nu sunt programată. Aşadar, am început un pic cam furtunos, eu nemulţumită că trebuie să iau medicamente şi cu 1000 de întrebări, cred că aş fi avut nevoie de medicul meu personal care să se ocupe numai de mine şi n-ar fi fost suficient:). Am reuşit până la urmă să o găsesc, şi atunci m-am lămurit care e metoda şi reţeta succesului. Orice nelămurire, pac mâna pe telefon şi sms, răspunde în timp ireal. Dacă e urgenţă, la fel, caut unde e şi mă duc. Pentru programare ca la carte, sun fix în ziua când apare programul pe luna următoare şi îmi aleg lejer.
Face gărzi şi în spitalul Pantelimon, unde m-a chemat o singură dată, să-mi pună o perfuzie, că vomitam prea mult. Nu mi-a plăcut spitalul neam, personalul se vaită în gura mare că n-are medicamente, nu-i problemă, cumpăr eu, dar trebuie o atenţie şi la ei, pentru care uită să zică măcar mulţumesc..
Este foarte aglomerată, cred că are muuuulte paciente burtoase (şi nu numai), are zile în care efectiv e extrem de expeditivă, dar se ocupă de toată lumea. E adevărat, în zilele acelea nu-ţi dă timp să întrebi tot ce vrei, dar nu te neglijează, îţi recomandă ce trebuie, e profesionistă, sau aşa a fost în cazul meu. D-asta am preferat mereu să fiu pe consultaţia mea, şi aveam grijă să mă programez în fiecare lună.
Am nimerit-o câteodată, în special dimineaţa pe la prima oră aşa, fără coadă la uşă. Altă viaţă, are timp să zâmbească, să răspundă la multe întrebări.
În legătură cu spitalul ( eu am avut indicaţie de cezariană) nu m-a influenţat în nici un fel, nu a încercat să-mi sugereze unde să mă duc, mi-a zis că ea mă operează în ambele locuri, fără probleme, sunt ambele spitale sigure pentru pacient, dar că în Medicover condiţiile sunt mai bune (observaţie de bun simţ zic eu). Cezariana, deşi la rece, a fost de fapt "la călduţ", aveam contracţii deja.
Recomandă naşterea naturală de felul ei, dar nu în cazurile cu contraindicaţii.
La cezariană m-a tratat foarte bine, am avut încredere în ea, părea că ştie foarte bine ce avea de făcut. A venit la vizită abia a 3-a zi pentru că era de gardă în Pantelimon, dar a dat indicaţii precise personalului medical în legătură cu ce aveam eu de făcut. Operaţia arată bine, s-a cicatrizat frumos, mult mai bine decât mă aşteptam.
Concluzia este că o recomand. Dacă mai fac un copil, tot la ea mă duc.  

O zi din viaţa unei mame de bebeluş de 7 luni jumate. Partea a doua.

După o dimineaţa oribilă cu cel puţin 1 oră de plâns bebeluşesc necontenit, cu zbateri şi refuz de a coopera cu mumă-sa care încearcă să strecoare nişte picături în nas, după o criză de nervi de genul "aşa ceva nu e pentru mine, nu ştiu ce să-i fac, nu mai pot, nu-s bună de mamă că n-am răbdare", revin pe metereze pentru a continua saga mamei de copil de 7 luni jumate. Şefa mea stă momentan în ţarc, unde are bunăvoinţa de a acorda ceva atenţie unor jucării, însă mă aştept să se plictisească de ele din clipă în clipă.

Rămăsesem la prânz. Aşadar, iau prinţesa, o pun pe scaunul ei, o asigur cu centurile, repede înhaţ o baveţică, i-o leg cu dexteritate dupa ceafă, în secunda următoare ea o bagă în gură (sau chiţăie a plâns), eu torn mâncarea în recipientul în care o şi pasez, mai spăl o dată carnea, bag blenderul, insist, să nu rămână bucăţi de carne, mă asigur că nu frige şi nu e nici prea rece. Mă aşez pe scaun lângă ea şi încep să-i îndes linguriţe cu mâncare. Nu zice nu, ba dimpotrivă, comentează dacă basculez prea încet. iar eu ştiu că dacă îi dau prea încet, risc să zică "gata" mai devreme decât de obicei. Se întâmplă rar ca ea să coopereze până la capăt, adică aproximativ 180-200 g de piure legume cu carne sau gălbenuş de ou. De obicei se rezumă la cam 120 g, apoi începe distracţia. Datul peste mână, peste lingură, mâna în gură după mâncarea abia introdusă, ploicica cu mâncare, frecatul la ochi cu mâncare însoţit de urletele aferente... Suntem murdare amândoua, şi scaunul, şi masa, şi peretele, şi gresia de pe jos.

O spăl, când e mai grav o şi schimb. Cu ocazia asta am aflat cât de tare pătează legumele (până în prezent bio, de la mama şi de la tata din grădină), nu le fac faţă cu nimic. În fine, ne mai jucăm puţin şi mai mănâncă nişte sân. Uneori adoarme, alteori nu. După noroc. Dacă e vremea frumoasă şi nu adoarme, o înfofolesc frumos şi plecăm repede-repede spre parc cu căruciorul. Unde iarăşi, dacă am noroc, dau o tură rapid ( 4 km dus întors de parc), cu ea dormind în căruţ, nu am voie să mă opresc să-mi trag sufletul că se trezeşte dumneaei. Dacă nu am noroc, plânge de rupe, trebuie să o iau în ham, îmi rupe spatele, operaţia, (uneori nu stă nici aşa), şi mai împing de căruţ pe o pantă destul de abruptă de la intrarea din parc...Un fel de film de groază aşa.

La 5 suntem înapoi că avem gustarea, adică 50 g de iaurt maxim, că mai mult nu pofteşte. Iaurt de capră, pe ăsta îl tolerează mai bine. Aceeaşi distracţie, de data asta suntem albe. Apoi sân. Apoi marea foială de seară, rareori întreruptă de câte un somn de 50 min maxim. Vrea numai în braţe, dacă dispari să faci un pipi ţipă din toţi rărunchii, vrea jucării noi, poante mai bune ca alea de ieri, vrea în bucătărie, în baie, în hol, în fine, să te plimbi cu ea (când era vremea bună mai aveam aici o ieşire în parc). Nu-i mai place de mumă-sa, dacă vine tati e mai bine, dar tati vrea şi el să se schimbe, să mănânce ceva, ca omul care vine seara acasă. Şi dumneaei se simte părăsită, sedusă şi abandonată, şi mai rău plânge, spre marea disperare a mumă-sii. Într-un final, pe la 8 şi ceva luăm hotărârea că nu se mai poate, la duş cu prinţesa. Şi fac automat pregătirile de baie, uneori cu ea în braţe, la subraţ.

Sunt sigură că deja stârnesc invidii cu viaţa mea în concediu..de ce i-or fi zicând ăştia concediu, că eu una nu mă prind?

Despre baie şi muci de bebelusă într-un episod viitor.

O zi din viaţa unei mame de bebeluş de 7 luni jumate. Partea 1

Fetiţa mea a dormit "toată noaptea", adică în termeni părinţeşti 5-6 h legate încă din prima lună de viaţă. Eram norocoşi, ne lăudam în stânga şi în dreapta, mai ales taică-su, că mie nici atunci nu mi se părea aşa grozav, eu având nevoie de ceva mai mult somn decât aceste ore pentru a funcţiona la parametri normali. Ei bine, nemulţumitului i se ia darul, în cazul meu, sau prea multă laudă strică, în cazul tatălui. Pe la 5 luni fetiţa a început să se trezească noaptea plângând, plâns neconsolabil doar cu o suzetă. În primă fază a fost vorba despre un episod cu muci, care s-a continuat cu iminenţa apariţiei dinţilor.

Am avut de atunci nopţi crunte, cu trezire din oră în oră. Nu se linişteşte decât la sân, deci noaptea este o foială de sân drept, apoi sân stâng, apoi adormit în braţe când la mine, când la tati. Suge puţin, adormim amândouă, eu cu gâtul strâmb, într-o poziţie ciudată, semisprijinită de pernă, mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată. În prezent, în medie 4 treziri pe noapte, adoarme în pătuţul ei, apoi de la prima trezire până dimineaţa doarme în pat între noi, sau la margine, depinde din care sân se serveşte.

Trezirea mi-o dă domnişoara, cu foială, lovituri de picioare în cap, degete în ochi, zgârieturi pe mâini şi faţă, tras de păr, pe la 8, 8 jumătate, uneori 7.

Inutil să remarc faptul că după aşa noapte nu sunt tocmai fresh sau sociabilă. Abia deschid ochii, ne giugiulim puţin, ea e nemulţumită, eu îmi dau seama că bietul copil trebuie schimbat. Schimb un pampers plin ochi de pipi, apoi sar din pat să fac şi eu un pipi, să mă spăl pe ochi, pe dinţi.. Timp în care invariabil fata vociferează că am îndrăznit să o las singură. Efectuez activităţile menţionate mai sus cu viteza luminii, mă duc la ea, o iau în braţe, ne plimbăm puţin prin casă. În timpul ăsta e mulţumită, mă trage iar de păr, îmi bagă degetele în ochi, mă zgârie apăsat. Cu ea în braţe îmi fac o cafea (bag pastila în aparat), apoi torn nişte miere. Beau o gură de cafea, apoi îmi apăr cana de interesul crunt al bebeluşei, care vrea ea cana, eventual să o arunce pe jos în secunda imediat următoare. O las în balansoar, pe canapea (într-un colţ al canapelei, asigurat cu perne din toate părţile) sau mai nou în ţarc. Îi dau jucării, vreme de maxim jumătate de oră e relativ captivată de ele. Timp în care eu sunt călare pe televizor, să văd cum va fi vremea, ce se mai întâmplă în lumea din afara apartamentului meu, deschid laptopul rapid, cu stânga bag parola, cu dreapta manevrez telecomanda, un ochi e la copil, cu care trebuie să menţin eye contact, să ştie că mami e aici, la dispoziţia ei. Verific e-mailul, Facebook-ul, presa, timp în care dau peste cap din câteva înghiţituri licoarea mult râvnită dădătoare de energie.

Bebeluşa vociferează din ce în ce mai tare..e clar, s-a plictisit de jucării, trebuie să mă duc la ea. Ne mai jucăm puţin, ea mai ţipă la mine, eu îi când, o plimb prin casă în braţe, o duc la oglindă, îi spun o gramadă de prostii că nu prea am inspiraţie. Se face 10 fără, o pun în scaunul de masă din bucătărie, mă reped să pun laptele la fiert pentru faimoasa brânzică, decojesc mărul-para sau ce fruct am în meniu, pisez pastilele de calciu lactic, toc fructul, îl mixez cu blenderul, timp în care mai adun jucăriile aruncate de bebeluşă pe jos, le mai spăl, i le dau iar, iar le culeg... Un fel de Sisif. Mă grăbesc, pentru că domnişoara dă semne de nervozitate, dacă e nervoasă, nu mai mănâncă etc. Îi pun repede baveţica, îmi trag scaunul lângă al ei şi încep să o îmbii cu linguriţa. Dacă am noroc şi e bine dispusă, mănâncă binişor, vreo 150 g, alternativ brânză cu piure de fructe. Îi duc repede la gură linguriţă după linguriţă, din experienţă ştiu că dacă nu i le basculez suficient de repede nu e combinaţie. La un moment dat se plictiseşte, începe să facă ploicică cu mâncarea, mă stropeşte pe ochi, apoi îmi dă peste lingură fix când cred că am ajuns în zona sigură, proiectează perele pe pereţi, pe hainele ei, pe ale mele, îşi dă în păr, bagă mâna în gură fix după ce i-am introdus brânza, o scoate şi o manevrează ca pe o plastilină. Apoi se freacă la ochi, îşi dă mâna prin păr. şi o lipeşte de perete....Se mai scarpină în urechi cu piureul de pe mâini....

Mă enervez, simt cum îmi creşte tensiunea, ies puţin din bucătărie, trag aer în piept, revin. Râd la ea, forţat la început, complet sincer după câteva secunde (am citit undeva că simplul zâmbet, chiar dacă nu e sincer, transmite creierului o stare de bine şi atrage după el relaxarea). "Ia uite, bebe, ce jaf am făcut noi aici, suntem mişto. Ia linguriţa şi mănâncă cu mâna ta, ca un bebe mare". Normal că lingura e fără mâncare acum, dar pe ea o încântă, şi-o bagă adânc pe gât, pe ambele părţi, mai tuşeşte, o muşcă, apoi dă din ea ca dintr-un buzdugan. Îi scot baveţica, o pun la spălat, recipientele toate în chiuvetă. Duc fetiţa la televizor, unde se uită un pic cu interes, începe să se frece la ochi, mergem în dormitor, unde dacă am noroc, adoarme în 15 minute, o mângâi, îi când o variantă improvizată de "Nani, nani". Dacă am mai puţin noroc, ne sucim prin pat vreo 40 minute chiar. Când adoarme, o învelesc uşor, cobor din pat cu maaare grijă, al naibii pat, mai scârţăie, ies în varful picioarelor, nu înainte de a mă asigura că nu va cădea. Închid uşa cu grijă, Doamne-ajută să doarmă măcar 1 h.

Pfooooai, nişte libertate, ce să fac cu ea mai întâi? Mă reped să termin de spălat vasele. Apoi scot carnea de la congelator, o pun la fiert, o spumez, toc legumele separat, setez cele 50 minute, alerg la baie să bag ceva haine la spălat, ale mele, ale soţului, ale ei. Mai butonez televizorul, mai trag cu urechea să nu se trezească. Vin la laptop, scriu de zor frânturi de post. Şi deodată o aud. Gata libertatea, fug repede la prinţesă! E ora prânzului.

Shoppingul online pentru femei şi bebei

Cum am descoperit shoppingul online.

Făceam parte şi eu din categoria oamenilor reticenţi la această metodă de cumpărare. La haine şi încălţăminte mi se părea normal să îmi mişc fizicul impresionant la magazin şi să probez, la alte obiecte de obicei se cere o comandă mare pentru ca transportul să fie gratuit, şi nu concepeam să plătesc 20-30 de lei pe un curier, când pot foarte bine să cumpăr diverse mărunţişuri direct.  Aşa că ignoram complet paginile de cumpărături online.

La corporaţia la care lucrez este foarte popular shoppingul online (este şi un soi de relaxare, răsfoirea unor pagini de "altceva" printre atâtea xlsx-uri şi outlook-uri şi ale nshpe mii de softuri corporatiste), dar şi pentru că în general programul de 9 h + drumul nu prea îţi lasă timp şi nici energie pentru a rupe magazinele în 5. În schimb, lumea este în general la 4 ace, nu toţi, e drept, dar mai toţi vrem să avem o ţinută cât de cât elegantă.

Ei, eu am început să devin client online pentru că începând cu luna a 7-a de sarcina şi până în prezent am tot fost consemnată la domiciliu. Şi pentru că în perioada de burtoşenie hormonii fac din mamă altceva decât era înainte, una dintre fazele procesului de transformare în cazul meu a fost "după ce se naşte copilul nu voi mai putea să cumpăr nimic pentru mine, deci acum e ultimul tren". Aşa că am rupt în două paginile magazinelor online (nu, nu am cumpărat tot ce era acolo, dar cu siguranţă mi-aş fi dorit, pentru că brusc, toate "îmi trebuiau"). Ulterior, după naşterea fetiţei, am cumpărat şi pentru ea tot online, şi sunt foarte mulţumită de investiţiile făcute.

Am scris într-un alt post aici despre ce cred despre Fashion Days. Momentan am făcut o pauză de la ei, din diverse motive.

Un magazin unde mi-am găsit de multe ori ţinute pe placul meu este Nissa. Pentru că ştiu ce mărime port, am comandat fără să ezit produse de pe site. Să ne înţelegem, la reducerile de peste 50%, în general la cele de 70%, care sunt de obicei la sfârşitul lui ianuarie, începutul lui februarie, şi iarăşi iulie-august.  Nu sunt o borfomană de fel, aşa că pot aprecia că o rochiţă merită în jur de 100 de lei, poate puţin peste, un palton 300 lei, o bluză până în 100 lei, aşadar la Nissa posibil doar la reducerile alea mari:)

Am mai găsit produse pe placul meu la Musette. Bineînţeles, la rubrica de sales, unde de obicei sunt până în 40%, uite că la lichidările de stoc sunt şi 70%, dar slabe şanse de a mai găsi o mărime 37-38. pentru că româncele cumpără, nu stau degeaba:). Oricum, produsele sunt foarte calitative, deşi nu toate modelele sunt pe gustul meu.

Alt site pentru încălţăminte este Otter, deşi mă nemulţumeşte faptul că acum indiferent de valoarea comenzii trebuie să achiţi transporul. .

Am avut o experienţă foarte plăcută cu Mango. Care la scurt timp după ce mi-am cumpărat eu ceva la preţuri mici cu transport gratuit şi-a schimbat politica şi preţurile, care nu mai sunt în euro, ci în lei, iar conversia s-a făcut la un curs valutar inexistent (dacă înainte o rochie costa 17 euro, în lei este 129, vedeţi, ceva nu iese la socoteală). Oricum, şi aşa, au zile de extra reduceri când merită să comanzi.

Am comandat cosmetice de la Yves Rocher. Preţuri decente, calitate bună, reduceri consistente.

Pentru mine gravidă am comandat doar o pernă, de aici. Parcă am plătit transportul, dar a meritat, în alte părţi sunt nişte preţuri de mi se face rău, asta e românească, decentă. O să scriu şi despre beneficiile pernei pentru gravide. 

Pentru bebeluşă, întrucât am fost lipsită de plăcerea de a colinda magazinele şi de a-i cumpăra diverse lucruşoare mici şi nostime şi poate prea puţin practice unele dintre ele, am cumpărat eu online. La început a purtat ce am primit, unele de la oameni cu experienţă, altele mai puţin inspirate (în general însă am primit lucruri utile şi de bun simţ), apoi am făcut comandă de salopete doar, care mi-au plăcut foarte mult, de pe site-ul de haine pentru copii. Salopetele cu capse de la John Lewis sunt din materiale de calitate, bine finisate, capse bune si suficiente, un pic mai mari decât mărimile obişnuite, preţ decent-28 lei bucata, se găsesc pentru mai multe grupe de vârstă, iar cele pentru bebeii până în 3 luni au şi manşete cu mănuşi, foarte utile atunci când bebeluşul nu stă să-i tai unghiile, dar se zgârie constant pe faţă. Recomand, urmează să mai încerc alte produse, deocamdată atât am încercat.

Cam atât deocamdată, în timp cu siguranţă voi lărgi lista, deocamdată însă mi se pare mai mult decât suficient.

 

 

Alimentaţia mamei care alăptează.

Adică alimentaţia unei mame doar.

Ziua 1 de mămicenie: 17 martie, ieşită din sala de operaţie, doar ceai şi apă. Mult din amândouă.

Ziua 2 de mămicenie: 18 martie, hămesită dis de dimineaţă, mai degrabă de cu seară, aştepţi să primeşti un ospăţ pantagruelic pentru că, vorba aia, meriţi, doar eşti mamică şi mai şi alăptezi. Neeeeah, primeşti un iaurţel. Mic-micuţ, şi fără gust. Nici pe departe îndestulător. Te uiţi cu speranţă către ora prânzului. Când sigur vei primi ce meriţi. Între timp, mai alăptezi cu spor de câteva ori, vreo 10, că bebe e mic şi vrea într-una să se conecteze. Vine şi ora prânzului cu o căniţă, adică ceva mai mult decât o ceaşcă, în care se află o supă strecurată!!!! Grosuţă, ce-i drept, cu gust de carne, dar fără de nici unele, încă nu supă-cremă, gustoasă, dar puţină. O sorbi cu plăcere, poate-poate se mai micşorează golul din stomac. Lângă supă o bucată serioasă de carne de pui, care arată foarte bine, dar pe care o pui deoparte, i-o dai cu maxim regret soţului, pentru că ţie doctoriţa ţi-a spus să nu o mănânci (până nu ai scaun, nu pleci din maternitate, eventual dacă nu apare natural, ţi se dă un supozitor... Supozitor, ai! Lăsaţi, că stau şi fără cărniţă!). Apă, ceai de fructe, ceai pentru stimularea lactaţiei. Seara, un iaurţel cu brânzică. Nu mă ating de ele că nu-mi plac.

Ziua 3 de mămicenie: 19 martie, parcă mai vii de acasă, niste unt, un pic de pâine făcută în casă, un pic de miere, un ou fiert. Viaţa. Le mănânc cu plăcere. Iaurţelul însă nu. Sunt mai lucidă şi îi cer soţului să-mi cumpere iaurt de băut, care îmi place, şi îmi cumpără el marca preferată. La prânz, mai multă supă, pâine, legume la grătar, iar carne, la care zic pas iar, din motivele expuse mai sus. Seara alte legume, tot la grătar-la loc de cinste legumele astea, chiar sunt bune. Şi faimosul iaurţel.
Ziua 4 de mămicenie: 20 martie, teoretic, ziua externării. Practic, dacă totul decurge bine. Slavă domnului că a decurs bine tot şi fără supozitor, dimineaţa mic dejun copios cu ouă prăjite, unt, miere, pâine, prânz cu supă şi carne cu paste, in sfârşit mănânc şi carnea. Între timp mai mănânc o banană, chiar beau şi câteva guri de cafea, îmi scăzuse tensiunea la 8 cu 4..
Ziua 5 de mămicenie şi în continuare: sunt acasă cu soţul şi boţul cu ochi. Care plânge mult, se screme, trage pârţuri, vrea la sân, regurgitează. Internetul abundă de informaţii de genul "alimentaţia mamei care provoacă sau nu colici bebeluşului". O vreme o cred şi pe asta, aşa că mănânc mai tot fiert, evit fructele şi legumele crude, până ce îmi vine mintea la cap şi-mi stabilesc eu singură meniul de femeie care alăptează
Mi-e foame, simt nevoia să mănânc bine şi mult. Dar nu vreau să îi provoc copilului colici, că suferim cu toţii. Aşa că lista mea de alimente arată de atunci şi până acum cam aşa:
carne: pasare, vită, porc, miel, peşte, nu prăjită, în rest la cuptor, fiartă etc
lactate: kefir, sana, iaurt de băut (ăla natural sau cum îi spune e câh pentru mine), brânză multă, parmezan, caşcaval, unt (muuuult unt, organismul meu îl cere). Nu beau lapte de vacă, nici acum, cred că o să încep să beau de capră, cică e mai bun.
legume: de toate, crude, fierte, la grătar. Am evitat până la 4-5 luni, cam aşa, fasolea, varza, alimente care balonează. Apoi le-am reintrodus în alimentaţie, pentru că îmi plac foarte mult, şi copilul a reacţionat bine. Usturoiul cu măsură la început, acum din belşug. Ceapă crudă nu mănânc nici acum, doar puţină când chiar mi-e poftă. Salate din belşug, roşii (deşi sunt controversate, am mâncat din belşug), ardei, castraveţi.
fructe: am evitat fructele cu seminţe mici, gen kiwi, pentru că au potenţial alergogen, căpşunile  nucile, dar acum le mănânc şi pe astea. Banane cu kilogramele, mere, pepeni, ananas etc. Din belşug
pâine: doar integrală, nu foarte multă.
seminţe de tot felul, fructe deshidratate: floarea-soarelui, migdale, sâmburi de caisă, prune uscate (foarte bune pentru un tranzit bun, care e extrem de important după naştere), merişor deshidratat, tărâţe de ovăz, stafide, aronia. Fără goji, oricum nu-mi plac în mod deosebit, n-am suferit după ele. Seminţele astea mi-au ţinut de foame, sunt foarte sănătoase şi m-au ajutat cu digestia. Simple sau cu iaurt. Am găsit o sursă ieftină, cea mai ieftină de pe piaţă, pentru că în magazine sunt extrem de scumpe în general.
Supe, ciorbe, fără acreală. Da! Tot da am zis şi la paste din grâu dur. La fel tot felul de mâncăruri de legume, fără prăjeală, totul fiert.
Ca dulciuri, mierea a fost şi este pe primul loc. Provenită de la o prietenă care are stupi, deci sursă de încredere, fără zahăr adăugat. Ciocolată nu, dulciuri de cumpărat nu, chiar şi cele făcute în casă de soacra mea au fost îndulcite cu miere (face nişte prăjituri demenţiale,mmmmmm). Pentru că femeia care alăptează simte nevoia de dulce, of, şi-ncă cum!
CAFEAUA. Cafeaua în alăptare este o problemă, pentru că doctorii spun că după ce bei cafeaua trebuie să treacă 3 h minim până la următoarea sesiune de alăptat. Ceea ce este aproape imposibil în primele luni, când copilul mănâncă des, sau cel puţin imprevizibil, şi nu poţi să-l ţii nemâncat pe motiv că ai băut cafea. Pe de altă parte, nedormită cum e, poate hipotensivă ca mine, mama simte că ar omorî pentru câteva guri de cafea. Eu nu am băut deloc în prima lună, apoi am început să beau câte un sfert de cană, doar dimineaţa, am crescut progresiv, acum beau o cană pe zi, dar tot aşa, dimineaţa, repede, cu mare plăcere. Experienţa mea spune că nu e un capăt de ţară dacă bem câteva guri chiar de la început, dacă simţim nevoia, face mai mult bine decât rău. Cu condiţia de a urmări copilul, să nu devină agitat.
Nu m-am atins de alcool, ţigări, ciocolată, prăjeli, rântaşuri, făină albă, chestii prelucrate din comerţ, gen semipreparate (în ultimele luni am început să mai mănânc, dar foarte puţin, de poftă, mezeluri gen gudem, fouet, câteva feliuţe, sau jumătate de covrig).
Mi-am dat seama cu ocazia asta ce rău mâncam înainte, când nu-mi păsa că produsele au zahăr, sare peste măsură, aditivi, nitriţi, nitraţi etc. Când cumpăram toate prostiile, produse de patiserie, sandvişuri, beam cafea cu zahăr fără număr, nu mă interesa stilul de viaţă sănătos.
Am suspinat şi încă mai suspin după o bere normală (cea fără alcool e oribilă, dar te obişnuieşti cu ea în timp), după un pahar de vin roşu, un gin tonic. Dar rezist eroic, alcoolul e un mare nu pe lista.
În concluzie, mănânc bine, mă simt bine, am satisfacţia că nu îi dau copilului prostii prin laptele meu, şi o altă satisfacţie, mai nouă, că am grijă de organismul meu, ceea ce trebuia să fac demult. Dar well, mai bine mai târziu decât niciodată, mare noroc cu bebeluşa asta:).

Diversificarea alimentaţiei

Fiecare pediatru are recomandările sale în ceea ce priveşte diversificarea alimentaţiei. Eu am citit pe internet şi în câteva cărţi de specialitate, dar am decis să urmez sfaturile doctoriţiei care o urmăreşte pe Ioana, în special pentru că îşi argumentează fiecare alegere şi explicaţiile sale mi se par foarte pertinente şi ştiinţifice. Pediatrul bebeluşei mele este dr Raluca Bogdan de la Medicover.

Diversificarea alimentaţiei urmăreşte câteva principii:

- se introduce doar câte un aliment odată (pentru a urmări reacţiile, posibile alergii sau intoleranţe)

- înaintea mesei de lapte, cu linguriţa (pentru ca bebeluşului să îi fie foame)

- cantitatea creşte progresiv până se înlocuieşte o masă de lapte

- începe la 5 luni, 5 luni jumătate, pentru a evita o carenţă de fier (aici părerile sunt împărţite)

Se vrea să se ajungă la un program de 5 mese pe zi a circa 200g:

la 6-7 masă de lapte

la 10-11 masă de fructe

la 13- 14 masă de legume+carne

la 17-18 gustare

21-22 lapte

Se începe cu masa de legume ( să accepte întâi legumele, dacă începem cu fructele e posibil să fie mai reticent la legume, întrucât bebeluşul preferă gustul dulce).

Fierbem in 500 ml apă 150 g legume, timp de 50 minute.

Primele zile fierbem morcov tăiat rondele, apoi îi dăm bebeluşei supa strecurată. Normal că nu am stricat 150 g de morcov, ci am fiert mai puţin în mai puţină apă. După 2-3 zile de supă strecurată, pasăm morcovul, mergem spre supă cremă.

Introducem o legumă nouă la 2-3 zile. Ordinea: morcov, albitură (păstârnac şi pătrunjel- eu nu ştiam să se cheamă albituri:)), dovlecel, cartof, ardei, roşie, fasole verde, spanac, ţelină, conopidă, brocoli, ceapă. Apoi câteva steluţe de ulei de măsline şi zeamă de lămâie. Beba e fan lămâie, am auzit că place multora.

După 6 luni introducem carnea, câte 50 g zilnic. Carnea de pasăre sau vită se fierbe separat, se spumează, se spală bine şi se dă prin blender împreună cu legumele ( la început nu îi dăm bebeluşului zeamă de carne). Carnea e toată de la ţară, mi-e frică de hormoni, de bebeluş cu ţâţe mari şi de obezitate infantilă. Mama taie pasărea, apoi o porţionează în punguţe mici, deci nu congelăm şi recongelăm, nu e bine nici pentru oameni mari, dar pentru bebeluşi.  De două ori pe săptămână în loc de carne punem gălbenuş de ou, bine fiert (15-20 minute), la început un sfert, apoi jumătate, până la 1 gălbenuş.

Bebeluşa mea le-a bifat pe toate cele de mai sus. Mănâncă aproximativ 120-150 g de supă, uneori mai puţin, dar nu o forţez, nu disper. Completez încă cu sân.

Fructele le-am introdus după carne, la câteva zile. Începem cu suc de măr, de preferat golden. După câteva zile, îi dăm piure de măr, apoi la 2-3 zile alt fruct. Pară, pepene galben, strugure alb, piersică, nectarină, caisă. Banana mai încolo, încă nu am introdus-o (i-a dat tatăl din dotare câte un pic aşa, se pare că îi va plăcea). La masa de fructe adăugăm brânzica de vaci, făcută în casă.

Brânzica am introdus-o pe la 6 luni jumate. Se prepară după cum urmează: fierbem 500 ml lapte (eu folosesc lapte pasteurizat din supermarket), când se umflă punem 4 pastile pisate de calciu lactic (la farmacie 20 pastile costă 5, 5 lei la Belladonna, în alte părţi de exemplu costa 8 lei!!!, nişte nesimţiţi, domnule, ăştia cu farmaciile, despre asta am de gând să comentez într-un post separat), zeamă de lămâie- storc aşa cu mâna jumătate de lămâie, amestecăm cu o lingură până se brânzeşte, apoi o torn într-o sită (sita mea e una din aia de ceai, încape la limită), o dăm în 2-3 jeturi de apă, lăsăm să se scurgă (atenţie, nu prea tare, să rămână ceva zer, cu cât e mai moale e mai uşor de mâncat, altfel riscăm să fie înecăcioasă). Produsul ăsta îmi ajunge cam două zile, uneori 3, îi dau fetiţei alternativ o linguriţă de brânză din asta, una-două de piure de fructe.

De câteva zile nu mai completez cu sân la masa de fructe de dimineaţă. Iniţial am văzut că sugea ea puţin apoi nu se întorcea, semn că era sătulă. Uraaaaaaaa, imi beau cafeaua pe îndelete!! (ştiţi doar regula cu 3 h până la următoarea masă de sân....)

La 17 îi dau iaurt. De 5% grăsime, Covalact cremos. Mănâncă cam 50 g, se face totuna, il suflă, bagă mâna în gură după el şi apoi îl manevrează ca pe o plastilină, îmi dă peste linguriţă şi şi-l freacă la ochi, apoi plânge că de ce i-am dat cu iaurt în ochi.... o nebunie. Completez cu sân.

Vedem azi ce mai aflăm de la doctoriţă, ce va mai găti mami:). Oricum, tot ce îi dau gust. Mi se pare bun, semn că se poate şi fără sare, zahăr şi alte minuni de genul (interzise până la un an)

Nu uitaţi de linguriţă, luaţi una pentru bebeluşi, eu primisem una pentru bebei mai mari şi nu înţelegeam de ce nu pot să-i strecor fetiţei mâncare în gură...logic, sunt şi astea pe mărimi, de unde să fi ştiut?!

Ce părere am despre

Bebetei.

Cel mai aprovizionat magazin cu produse pentru maternitate- sarcina-nou născut-lăuze-bebeluşi din Bucureşti. Cele mai bune preţuri (farmaciile din oraş sunt nesimţite la capitolul produse bebeluşi).

Personal amabil şi informat. Produse ieftine, variate şi bune.

Dintre produsele cumpărate şi folosite de mine de care sunt foarte muţumită:

Infacol (mai ieftin cu 7 lei faţă de farmaciile din zona mea)

scutece de bumbac ( din acelea albe, simple, în care ştergi bebele după ce-l scoţi din apă)- nu am găsit în altă parte

şerveţete umede Spring Line, româneşti, ieftine, multe şi bune- 5 lei 120 bucăţi

pamperşi la preţ bun

şampon bebeluşi de la Klorane- cam scump, dar bun

cremă de gălbenele de la Weleda- în jur de 20 lei, dar ajunge câteva luni bune, foarte eficientă şi deloc agresivă, am mai folosit şi Bepanthen în locul ei

linguriţă bebeluşi- 18 lei

recipiente stocare lapte- alimente- 20 lei

aleze- nu mai ştiu cât au costat, dar era clar cel mai bun preţ găsit de mine

parasolare de maşină- 2 bucăţi 50 de lei, necesare că bebeluşa e sensibilă la lumină

Noi mergem în Tei, am auzit că e sediu şi în Militari, e cale lungă până acolo, n-am fost niciodată.

Deocamdată sunt foarte mulţumită de ei, mămicenia asta e treabă scumpă, şi nu-mi place să speculeze unii şi alţii şi să mă chelească de bani, aşa cum s-a întâmplat într-o primă fază, eu fiind prea puţin familiarizată cu subiectele astea.

Bebeluşul la şapte luni.

Ce mai face bebeluşa la cele 7 luni ( şi 10 zile).

A crescut surprinzător de mult şi şi-a luat avânt. Nu merge încă de-a buşilea, dar se târăşte cu o ambiţie demnă de invidiat. I-am întins un cearşaf pe jos, îl parcurge imediat şi aterizează pe parchet, de unde se târăşte cu mare uşurinţă până sub măsuţa de televizor, unde se află muuulte cabluri, numai bune de băgat în gură, de tras. Când ajunge la ele, behăie de bucurie, ţipă, dă din picioare.

Nu mai stă cuminte la baie, plânge când o spălăm pe cap (că acum o spălăm mult mai rar, la câteva zile). La început o spălam zilnic, şi cel mai probabil noi i-am produs - sau am ajutat - mătreaţa bebeluşului, de care am scăpat cu un produs din gama stelaker for cradle cap de la Mustela, două-trei utilizări. Acum nu mai e obişnuită cu acţiunea asta şi plânge de mama focului.

Când o ducem în baie, pe măsuţa de înfăşat, se rostogoleşte imediat şi începe să caude asiduu prin buzunarele laterale, de unde ia pe rand fiecare cremă, flacon, recipient, le duce la gură sau le aruncă pe jos. Văzând-o pe burtă, cu capul mai jos de corp, trebăluind cu ambele mâini sub masă, timp în care tu degeaba te încăpăţânezi să o pregăteşti pentru baie, nu ştii ce să faci, să râzi, să plângi, să zici că seamnănă cu taică-su etc. Care taică-su a ajuns la concluzia că cea mică se va face mecanic, dacă tot îi place să cotrobăie pe dedesubt.

Are doi dinţi jos, cu care chiar muşcă. Sânul încă nu îl muşcă prea tare, dar când îi dăm o bucată de măr sau covrig, e deja periculos pentru că nu numai molfăie acolo, ci muşcă, şi se poate îneca (s-a întâmplat cu noi lângă ea, nu vă zic ce emoţii).

Nu mai doarme noaptea. Nici mă-sa. Se trezeşte de 4-5 ori, suge puţin, apoi adoarme. Am zis că de durere, dar nu (i-a dat Nurofen, s-a liniştit, peste 1 h iar, s-a potolit doar cu sân). Puţin, dar cu doar cu sân se potoleşte. Speeeeer să nu mai ţină mult faza asta.

Nu ştiu ce dimensiuni mai are, că mâine mergem la doctor şi voi reveni atunci cu detalii.

Râde în hohote când inventezi chestii amuzante ( la început râdea la cip-cirip, acum râde la apa termală, când o stropim pe mânuţe şi pe obraji).

Seara e teribil de agitată, vrea în braţe, plimbată, nici aşa nu mai vrea, o mai ducem în vizită la mătuşa ei, ba la cumpărături, că s-a stricat vremea şi în parc nu se mai poate momentan.. Doamne, ce mă fac eu iarna asta?!..

Nu are consoane încă, doar tot felul de ţipete... mai zice când îi place ceva ce molfăie un fel de mnoam-mnoam:)))))

Trebuie să cumpărăm un ţarc. Balansoarul nu îi mai place.

E sociabilă în continuare, râde, dă din suzetă, îi plac oamenii,căţeii, copiii, e curioasă când vede uşi care se deschid, sertare, urmăreşte cu privirea obiectele din mâna ta, vrea să rupă toate foile, să răsfoiască reviste, cărţi, facturi. Când aude cheia în uşă, dă capul într-o parte să vadă cine e după paravan..

Răspunde când o strig pe nume, de parcă ştie că e numele ei...sau aşa mi se pare mie:))))

E deşteaptă rău, mă!

Pentru şoferii fără locuri de parcare. Şi pentru pietonii fără trotuare

Nu sunt şofer. Adică, am cartonul cu pricina, dar nu conduc efectiv, cel puţin cu zilnic. Aud multă lume că se plânge de problema locurilor de parcare, care nu sunt suficiente. Cred şi eu, că oraşul ăsta nu are infrastructură pentru atâtea maşini. Om fi noi săraci, dar maşini avem, care mai de care mai bengoase, şi multe. Normal, unde-s multe maşini, nu au oamenii unde parca.

Şi lasă maşina pe trotuar. Ok, e bine şi acolo, dar dacă tot iei din zona amărâtului de pieton, de ce o parchezi dezordonat, aruncat, astfel încât să ocupi cât mai mult spaţiu?! Că vine pe acolo o mamă cu un cărucior, vrea să treacă şi nu poate...că tu, deşi aveai loc suficient pentru maşina ta şi pentru altceva, o pui ca pe o plăcintă, fix pe mijloc.

Bun, şi eu ce fac atunci, stimate şofer? Mă întorc acasă, când mai am fix 2 minute până să intru în parc? Mă arunc sinucigaş în faţa maşinilor, pe strada intens circulată, după ce îmi rup spatele coborând caruciorul cu copil în el de pe faimoasele borduri? Aştept să îţi termini tu treaba ca să îmi pot continua drumul? Sau îţi trag frumos o cheie de jur împrejur, să mă răcoresc niţel, că nu mai pot de nervi? Adrenalina asta provocată de mersul cu căruţ şi copil de 7 luni în el pe şosea, pe unde trec maşinile în viteză îmi umflă o venă care pulsează ameninţător.

Dragi şoferi, cine a fost mai întâi? Pietonul, sau şoferul?

Bebeluşul la 6 luni.

Bebeluşul la 6 luni.

Ăsta e un post mai vechi, pe care abia acum am reuşit să-l termin.

Nu are dinţi încă, cică ar fi uşor inflamate, dar mai aşteptam. A avut dreptate doctoriţa, a mai durat ceva până şi-au făcut apariţia.

Se răsuceşte de pe burtă pe spate, de pe spate pe burtă, din patul nostru în patul ei. O înconjor în permanenţă de perne.

Ţipă. Uneori ca o soprană mică. Aşa comunică ea, cred. Nu avem consoane- deşi parcă de câteva ori am auzit ceva consoane pe acolo.

Bagă în gură tot.

Ridică fundul acrobatic, parcă să se ridice. În fund nu stă prea bine, dacă o sprijini stă un pic, apoi se adună într-o parte şi aterizează pe burtă.

Balansoarul mai funcţionează câteodată, cu condiţia să nu fac abuz de el. Că se plictiseşte. La fel şi de jucării.

A făcut cunoştinţă cu străbunica, al cărei nume îl poartă. Biata străbunică, se stinge treptat, dar a conştientizat că e fetiţa mea, că o cheamă Ioana. Şi a vrut să o vadă. Am plâns mult.

La baie nu o mai putem manevra aşa uşor. Bietul taică-su, iese transpirat tot din lupta cu bebeluşul şi apa. Câteodată abia reuşesc să ii pun un pampers nou, că se răsuceşte imediat.

Are putere în picioare, imi articulează dimineaţa mai ales nişte picioare în cap. Mă trage de păr, îmi bagă degetele în ochi şi în nas- al naibii de dureros dacă are ceva unghii netăiate, că nu stă mereu.

Nu stă singură. Ţipă, mă cheamă să mă vadă. Când apar în uşă se gudură toată. Aruncă picioarele, ca o broască, dă din mâini.

Are o expresie nouă a feţei. O consternare, o greaţă aşa, o afectare, îşi lăbărţează gura a dispreţ. Nu îi place deloc lui taca-su, sora mea a fost tare, a zis că seamănă cu el când face aşa=)))

Încă îi dau siropel, altfel nu face caca.

Mănâncă legume pasate la prânz. Morcov, păstârnac, pătrunjel, cartof, ardei, roşie. La 5 cam 60 g de cereale Milupa, prima linguriţă. Când îi plac, când nu-i plac.

La medic avea 6,800 şi 67,5 cm. Am recuperat greutatea cu care stagnase vreo două luni.

Stă din nou în căruţ în parc, chiar doarme dacă e în mers. Aliluia!

O iubesc, pe zi ce trece mai mult. Şi încă mi-e al naibii de greu.

Dinţii bebeluşului.

Dinţii bebeluşului.

Au apărut de la o zi la alta. Două lacrimi mici (căci da, au hotărât să apară doi în acelaşi timp), pe gingia de jos, abia se văd, dar agaţa bine:))))). I-am remarcat prima oara luni, 6 octombrie 2014. S-au anunţat însă de ceva timp. Ziceam că bebeluşa dormea noaptea legat, de la o luna chiar, de pe la 10, 11 noaptea până la 5-6 dimineata. Nu mai este de actualitate. Încă de înainte să împlinească 6 luni a început o foială, la început mai rară, apoi mai deasă. Înainte de ieşirea dinţilor a fost crunt. Se trezea plângând de vreo 5-6 ori pe noapte, o consolam în buimăceala mea doar cu sân. Bebe plânge? nu vrea suzi? O iau în pat cu mine şi tatăl, o mufez şi mai dormim aşa o oră două. Iar plânge. O aşez din nou în poziţie, şi tot aşa până dimineaţa. Dimineaţa arăt groaznic, ma simt groaznic, abia mă ridic din pat, cu mâinile tremurânde îmi fac repede o cafea, pe care o beau la fel de repede, pentru a avea timp să scot cofeina din sistem înainte de următoarea alăptare.

Remedii nu ştiu dacă există, nu am ajuns încă la doctor că nu a găsit locuri pentru vizita lunară decât peste două săptămâni. Inelul de dentiţie nu o satisface complet, îl molfăie, apoi îl aruncă- căci da, am descoperit zgomotul mişto al obiectelor care se întâlnesc cu podeaua. A venit domnul taică-su într-o zi cu un gel, Calgel îi zice, el insistă că are efect, eu nu cred, dar na, îi ung acolo gingiile, doar-doar voi atenua discomfortul bebeluşei.

O cred că o doare, micuţa. Un dinte care străpunge o gingie nu poate fi chiar piece of cake. Eu bănuiesc că vor să apară şi cei de sus. Îi aşteptam cu drag.

Normal că mă bucur! Fetiţa mea creşte, îi apar dinţişorii, e absolut normal. Normalitatea mă încântă maxim- eu asta vreau, un copil normal, e mare lucru.

Dar mi-e groaznic de somn.

Mi-e sooooooooooomn!

Nu-mi ajung 24 de ore pe zi. Nu-mi ajunge somnul, timpul pentru mine (activităţi gen duş, epilat, pieptănat), ca sa nu mai zic de (film, zăcut, ieşit în oraş).

Mă plâng mult. Toată ziua adică. Cât e de greu să creşti un copil, când eşti singur de dimineaţa până seara, când vine tatăl obosit de o navetă care a picat recent ca o năpastă pe capul meu- sper să fie utilă în viitor pentru el. Casa e vraişte, praful de 3 degete, reuşesc doar să spal vasele şi vasul de toaletă regulat.

De fapt îmi caut scuze. Sunt foarte supărată pe mine că nu apuc să scriu, nici măcar săptămânal, nu mai zic zilnic. Timpul trece, fetiţa creşte, şi atâtea momente pe care aş vrea să le înmagazinez aici pălesc treptat în memoria mea, făcând loc altora.

Refuz să uit cum era viaţa mea cu bebeluş, cum a crescut ea de la o lună la alta, cum a început să mănânce diversificat şi să relaţioneze din ce în ce mai bine cu lumea înconjurătoare.

Burta pe laptop, mămico! Că momentan, parcă numai asta sunt.

Bebeluşul plânge.

Bebeluşul plânge. Plâââânge până la epuizare..a maică-sii, că el se pare că are resurse nebănuite şi inepuizabile de plâns. Mai că plâng şi eu pe lângă ea. Dar oare de ce atât de rău? Cică mamele ar trebui să ştie de ce. Iată că eu nu ştiu, pot să încerc să găsesc metode de alinare, ce merge azi nu mai merge mâine şi tot aşa. Dinţii? Doctorul zice că nu încă. Colici? Nu mai are cred. De oboseală? Poate, pentru că e obositor să urli din toţi bojocii într-una. Dar nu se dă adormit, cu tot leagănul minune cu tot. Îi place doar în braţe în mers, şi nici asta mereu.

M-a trezit acum câteva zile în toiul nopţii plângând de mama focului. Eu şi taică-su, morţi de somn, unul cu picăturile, unul cu pompiţa de aspirat muci, căci asta avea. Si de atunci o duc greu. Am sunat doctorul, punem picături, aspirăm mucii şi cam degeaba. Azi a fost soţul la farmacia Bebetei şi a cumpărat un aspirator nazal, 20 lei (aspirăm noi la capătul celălalt, nu aspiratorul- când mi s-a zis prima oară că se conectează batista bebeluşului la aspirator am zis că e la mişto, dar nu e). Se pare că funcţionează mai bine, bebele a fost mai ok azi. A mai tras o tură de plâns, dar nu se compară.

Eu am nevoie de masaje- ştiu pe cineva care face un super masaj la un preţ decent- de la atâta purtat  copil în braţe.

Am început diversificarea. Merită descrisă mai pe larg, voi reveni, nu-mi permite timpul momentan.

Îmi propun să scriu despre mai multe în viitorul cât mai apropiat, aşa că fac o recapitulare aici, pentru a-mi aduce aminte mai uşor, pentru că am nevoie de liste, altfel uit de mine: Bebetei- cele mai bune preţuri, diferenţe nesimţite faţă de alte farmacii, Dr Raluca Bogdan, Medicover- din experienţa de până acum, sunt mulţumită, Dr Alina Jugănaru- iarăşi mă declar mulţumită, şi ăsta e mare lucru pentru că sunt foarte cârcotaşă, card Avantaj- oferte bune şi asigurare medicală inclusă. Şi bineînţeles să mă întorc la saga cu naşterea la Medicover, pe care clar nu o voi uita în perioada imediată, dar uitarea asta afectează, şi aşa cum am mai zis, mi-e frică de uitare.

Şi iarăşi îmi propun să scriu despre bunica mea Ioana, al cărei nume îl poartă fetiţa mea, despre viaţa ei, să poată citi şi strănepoata când se va face mare.

Alăptatul.

Am citit multe despre alăptat. Îmi propun să scriu mai pe larg, acum doar pe scurt, să mă descarc.

Ştiu că e cel mai bine pentru copil, aşa am fost proiectaţi, nimic nu e mai bun decât ceea ce a prevăzut natura. Cu toate astea, abia astept să se termine! Adică nu vreau să rămân fără lapte prematur, doar să ajung la punctul în care nu mai e nevoie să alăptez:). Unii zic că o să-mi fie dor. Sincer, nu prea cred.

Da, mi-au crescut sânii. Nu ştiu ce o să rămână din ei după. Părerile sunt împărţite.

Mă bucur de fiecare lună de alăptat. Mă apropii vertiginos de 5, fiecare e ca o mică victorie pentru mine şi pentru bebeluş. Poate o să fie mai bine după ce o diversific.

Am făcut mastită, cel mai urât episod la 4 luni. Canal blocat, sân înroşit, durere, apoi febră şi stări de discomfort. Am rezolvat cu paracetamol si nurofen de 400 la 6 h, timp de o zi jumate (mi-am sunat medicul de familie, care era în concediu la mare şi totuşi mi-a răspuns, mi-a dat instrucţiuni). N-a mers mulsul, prea dureros, fetiţa a deblocat canalul. Dacă săream de 39 intram pe antibiotice, bine că n-a fost cazul. Mi se mai umflaseră sânii, câte unul, o zi, o noapte, dar fără febră, mă reglam cu fetiţa.

Chinuitor, oricum. Pompa de muls- extrem de utilă din ce am înţeles de la alte surate- e pentru mine cel mai al naibii instrument de tortură.

Nu zic că nu e şi frumos. Când mănâncă şi se uită în ochii mei. E tare frumos, sunt nişte momente numai ale noastre. Dar tot e greu! 

 

 

Bebeluşul la aproape 5 luni.

Ce mai face zgâtia mică? Învaţă noi stiluri de somn, mai exact ultima fiţă este să doarmă pe burtă. La fel doarme şi mă-sa, mă rog, dormea, înainte de apariţia burţii şi apoi de sânii care se pregătesc să hrănească din nou bebeluşa. Numai că în poziţia pe burtă e obişnuită să ţină capul ridicat cât mai sus, aşa că acum are o dilemă, ce sa facă, să-l ţină ţeapăn, sau să se predea somnului? Aşa că de multe ori scânceşte cu ochii închişi, e nemulţumită, mârâie, apoi se predă într-un final şi pică lată, cu mânuţa dreaptă peste ochi. Eu mă uit mai des la ea, urmărind să respire- am citit că nu e recomandată poziţia asta de somn pentru bebeluşi, dar ea alege, eu n-am ce face, degeaba o întorc eu că se răsuceşte la loc imediat

Bagă în gură tot ce prinde şi linge de zor, în căutare de noi arome:). A primit recent de la nişte buni prieteni un set de jucării interesante. Sunt pentru copii între 6 luni şi un an jumate, se pot spăla, le poate roade, că nu-s toxice, se pun unele peste altele, (un fel de cuburi în culori vii). Super cadou. Le-am spălat cu dezinfectant de la Chicco, le-am clătit bine şi le-am dat fetiţei. Le linge, apoi le aruncă pe jos. 

Încă mai folosesc balansoarul ca să o adorm în timpul zilei. Dacă nu doarme măcar un pic între mese devine o teroristă nervoasă. Iar singură în pătuţ adoarme foarte rar, aşa că abuzez de balansoar. Ajunge în schimb cu mâna la peşti şi trage de ei, arcuindu-se toată. O leg cu centuri- n-aş vrea să sară de acolo, că se strică si nu ştiu cum aş putea să o repar.

Bagă picioarele în gură. Le apucă frumos cu mâinile, le trage la gură şi suge degetul mare. Asta a făcut ieri pentru prima dată, normal că am imortalizat şi i-am trimis lui ta-su pe loc.

Îi facem baie pe la 9, 9 şi jumătate, uneori chiar şi 10. Îi dau să mănânce, apoi adoarme- aşadar pe la 10 jumate, 11 o las dormind în patul nostru, şi îmi suflec mâinile, pregătită să fac şi eu ceva pentru mine- să văd un film, să fac un duş, să stau puţin pe net, cu soţul meu. Din păcate când ies din dormitor sunt o curcă beată-- uneori adorm cu fetiţa în timp ce o alăptez...Din lista de mai sus îmi reuşeşte de obicei doar duşul. O aşez în pătuţul ei, ea se foieşte niţel, dar adoarme repede la loc. Adorm şi eu şi mă trezesc la 5 sau 6 pentru micul dejun matinal. Deci dorm cam 6 ore pe noapte. Ziua în schimb nu apuc.

Azi m-a trezit pe la 5 jumate, a mâncat şi apoi n-a mai vrut să adoarmă. M-am executat, am distrat-o, acum am pus-o în balansoar un pic. A funcţionat ca de obicei. Aşa că micuţa doarme, eu scriu, mă uit la ştiri şi la 3 Sud Est, care au înviat şi au invadat canalele de muzică, cu videoclipuri de acum 14 ani. Haioase videoclipuri:)

Ce părere am despre.....

Ce părere am despre Fashion Days?

Am descoperit acest site de cumpărături online acum 1 an jumate. La corporaţia la care lucrez e foarte la modă shoppingul online, dat fiind faptul că ea - corporaţia adică- precum şi drumul până acolo şi înapoi îţi mănâncă mult timp, nemairămânând timp pentru umblat prin magazine.

Mult timp am refuzat ideea de cumpărături online. Trebuie să văd măcar produsul dacă nu să îl şi probez, pentru a evita suprize. Am făcut totuşi o încercare, încurajată fiind de câteva colege, cliente fidele.

Primul articol cumpărat mi-a plăcut, aşadar a fost un succes. Un sacou roşu cărămiziu, marca Silvian Heach. Pare original, preţ decent- 130 lei, îl port cu drag. E un pic mai lărguţ, a mers şi în prima parte a sarcinii. Am continuat cu o pereche de pantofi sport marca Timberland. Originali şi ăştia, preţ bun comparativ cu magazinele din Ro. Apoi un alt sacou, Silvian Heach, acelaşi preţ, mare cât un sac, deşi cerusem XS... Materialul foarte prost, dezamăgie completă, m-am dezumflat complet pentru câteva luni. Apoi am încercat din nou, cu ceva încălţăminte de la Clarks. Au venit ceva mai greu, dar a meritat aşteptarea. Originali, preţ foarte bun. Am continuat să cumpăr, aproape lunar, la două sau trei luni cumpăram câte ceva, mai ales în perioada cât am fost gravidă, când mă apucase febra"nu voi mai avea bani să-mi cumpăr chestii, ce mă fac, măcar acum să cheltuiesc"

Concluziile la care am ajuns cu privire la acest site sunt urmatoarele:

- nu toate produsele sunt originale. Am observat că brandurile cunoscute, gen Nike, Champions, Timberland, Clarks, Vila sunt originale. Altele, mai puţin cunoscute, nu. Experienţă neplăcută recentă am avut cu produse Miss Miss care mi s-au părut ordinare.

- la încălţăminte preţurile sunt foarte bune. Nu cred că am fost nemulţumită de ceva cumpărat de aici. Cea mai recentă achiziţie, tenişi Timberland pentru soţul meu, i-am luat cu 209 lei, în magazin la noi erau 550 şi acum nu se mai găsesc. Bine, am aşteptat ceva luni să găsesc mărimea lui, i-am "vânat", dar a meritat efortul.

-marele avantaj e că poţi returna produsul. Pentru sume până în 300 lei primeşti banii pe card într-o săptămână de la primirea returului, sumele mai mari vin până într-o lună. Din punctul ăsta de vedere sunt serioşi.

- mi s-a întâmplat de vreo 4 ori să nu corespundă mărimea. La haine mă refer. Mari, prea mari. Ultima oară recent, cu o pereche de pantaloni scurţi Columbia, mărimea S-M în care încape încă una ca mine. Retur, normal.

- produsele vin destul de repede, chiar foarte repede unele dintre ele. Pe vremuri aşteptam mai mult, în special încălţămintea Clarks, care merita oricum aşteptarea, preţurile fiind foarte bune, comparativ cu alte magazine care vând Clarks, sau cu magazinul lor din Afi, unde am fost o singură dată.

- uneori, reducerile nu sunt atât de mari. Uneori, nu găsiţi mărimi normale. Am căutat mult o pereche de jeansi de la Levi s, mărimea mea. Încă mai sper:).

Ce mi-a plăcut din ce am comandat: Timberland, Clarks, Champions, Roberto Botella, Bench, Angels Never Die ( XS-ul care e cel mai mic e de fapt un S, ba câteodată spre M, dar materiale bune), Adidas, Vila (ieftine, calitate bună însă), George Hogg pentru el (tricouri polo care după etichetă nu păreau originale, dar arată ff bine şi se comportă bine la spălat), Primo Emporio ( etichete dubioase, însă materiale bune), Zerimar piele, Polaroid, Pepita Perez, Gardini, Skiny.

Nu mi-a plăcut Miss Miss, Steve Madden (pielea pare ff proastă), Silvian Heach (un produs din două), Souvenir Clubbing.

Mai cumpăr. Din când în când, niciodată ceasuri sau produse foarte scumpe. Per total, impresia e bună.

Bebeluşul la 4 luni şi 2 săptămâni.

 

Întrerup puţin povestea naşterii în spitalul Medicover pentru câteva rânduri despre bebeluşa mea.

Ce face Ioana la vârsta asta? Doarme noaptea aproape neîntrerupt 8 ore, doar că de ceva timp se răsuceşte noaptea în pătuţ, făcând o tură completă de 360 de grade. Cu ceva scâncete, uşor de potolit cu suzeta. Mănâncă de 5 ori în 24 de ore ( asta de la vreo 2 luni). Se răsuceşte singură cu mare uşurinţă pe burtică, apoi îşi trage singură mâna şi se sprijină, ridicând capul ambiţios. Se răsuceşte de două ori la rând! Mare atenţie, poate să-mi cadă din pat. De vreo săptămână lasă capul jos, pentru că se sprijină în el pentru a ridica poponeaţa aia îmbrăcată în pampers, apoi trage genunchii sub ea. Bebeluşa asta vrea sa plece de-a buşilea:)))). Când o las singură în pat, alerg din două în două minute să văd ce face- deşi i-am pus şi perne, o găsesc izbindu-le puternic cu caltaboşii din dotare.

Are 65,5 cm şi 6 kg 160 g. Asta la ultima vizită la pediatru. Băleşte mult. Atât de mult încât de multe ori udă tricoul aproape în întregime. Bagă mai tot în gură, să vadă ce gust are, mâinile sunt preferatele ei, uneori îi încap 4 degete.  La baie seara mănâncă săpun şi dă din picioruşe ca şi cum ar înota, împroşcând apă pe noi, spre marea distracţie a părintelui de sex masculin- el îi face baie, eu sunt asistenta lui cum ar veni.

De plâns, plânge câteodată de-mi vine să plec de acasă, şi nu mai am cuvinte de alinare. Pur şi simplu tac şi mai agit o jucărie în speranţa că se va opri. Şi-l sun pe taică-su să vină de unde e. Am descoperit de curând care e cauza principală. Între mese este obligatoriu să doarmă măcar 10 minute, e alt copil dacă doarme. Când e obosită, i se lasă fălcuţele. Dar nu cedează, se luptă cu somnul, se agită, plânge, urlă, mă loveşte în sâni, e nesuferită. Ce să zic, seamănă cu mă-sa, care dacă e nedormită, tună şi fulgeră.

Râde în hohote. De pe la 4 luni fără. Dar nu aşa, oricum. La început a râs la cip-cirip zbââârrrrrr! Apoi s-a plictisit. A trebuit să inventez altceva. Fetiţa asta e, cum ar zice englezul, "demanding". Râsul ei e cel mai mişto sunet! Mori de râs, nu alta, nu ştiu dacă aţi văzut filmuleţe pe youtube cu bebeluşi care râd. Mă topesc cu totul când o văd că râde, şi sunt foarte mândră de mine de fiecare dată când reuşesc să o fac să râdă. Inutil de zis că tot la taică-su râde mai des, şi eu sunt geloasă. Normal, de faţa mea se plictiseşte, că doar pe mine mă vede toată ziua.

Flirtează. Dada, doamnelor şi domnilor, fetiţa asta flirtează. Zâmbeşte în colţul gurii, te priveşte gales, parcă special să te cucerească, să vii la ea să o iei în braţe, să o plimbi prin toată casa.

Ţipă. De plictiseală, de oboseală, de enervare. Aaaa, eee, aoueee. Şi ce claxon are domnişoara! Cască şi se întinde ca un om mare. Mârâie. Se freacă la ochi cu mânuţele. Manevrează suzeta, o scoate, apoi o bagă la loc în gură, însă invers, într-o parte, nu prea-i reuşeşte mişcarea asta încă.

E toată numai ochi. Să vadă ea tot ce se întâmplă. E sociabilă, îi plac vizitele, şi când are musafiri, e cel mai cuminte copil.

Balansoarul (am găsit o poză pe net aici: http://www.okazii.ro/leagane-balansoare-interior/vand-balansoar-fisher-price-aquarium-a115252250) e în continuare o investiţie minunată. Acum se străduieşte să ajungă la figurinele de pe măsuţa albă, şi le mută de colo-colo. O prind cu centura de siguranţă că prea şi-a luat avânt în ultima vreme.

Eu am o agendă roşie unde notez greutatea şi unele evenimente mai deosebite. Dar am hotărât să scriu mai des pe blog, ca să nu uit. Am întrebat-o şi eu pe mama multe din bebeluşenia mea, nu-şi aminteşte mai nimic. Nu că ea săraca ar fi avut cumva timp de jurnale:)

 

Naşterea în spitalul Medicover. Episodul 2. Programarea pentru cezariană.

Aşa cum am menţionat în postul anterior, din cauza unei operaţii de miopie aveam indicaţie clară de cezariană ( riscam o dezlipire de retină). Indicaţia a fost dată de unul din medicii de la cabinetul unde m-am operat în 2009, Visionclinic mai exact, unde operează Dr Mihai Pop, despre care am numai cuvinte de laudă ( voi scrie separat despre acest episod, pentru cei interesaţi de o astfel de operaţie- a doua mare experienţă a vieţii mele până în prezent). Medicul ginecolog a fost de aceeaşi părere, e bine de ştiut că indicaţia în acest caz o dă oftalmologul, ginecologul poate doar să sfătuiască pacienta.

În cazul în care aş fi avut posibilitatea să aleg între o naştere naturală şi cezariană- cum se poartă pe la noi în România, deşi teoretic la stat nu alegi, medicul hotărăşte- indicaţia de mai sus a atârnat destul de greu în alegerea făcută. Aşadar, deşi soţul mă mai întreba din când în când dacă sunt sigură că nu vreau să încerc să nasc natural- auzise el că e de preferat naşterea naturală, fiind cel mai bine pentru copil, şi nefiind probabil destul de conştient de ce înseamnă să ai o nevastă semi-chioară- am ales cezariană.

Mi-am întrebat medicul, care la momentul respectiv lucra atât în spitalul Medicover, cât şi la Sf. Pantelimon, unde m-ar sfătui să nasc. Citisem pe Internet că medicii care lucrează la privat cheamă pacienţii să nască la stat, pentru că acolo atenţia le revine în întregime lor (nu ştiu cum sta treaba la privat, poate primesc un bonus în funcţie de numărul de pacienţi care nasc cu ei acolo..). Medicul meu mi-a spus că mă operează fără probleme în ambele locuri, ambele sunt sigure din punct de vedere medical, e decizia mea, eu ştiu dacă îmi permit sau nu din punct de vedere financiar, insă condiţiile la privat sunt clar superioare celor de la Pantelimon. M-a calmat un pic, nu era o decizie care trebuia luată pe loc, puteam să mă gândesc cât voiam eu.

Aşa că în săptămâna 37 am mers la spitalul Medicover, prezentarea ne-a fost făcută de Dana Niculescu, reprezentant medical, care spre final mi-a făcut o impresie foarte bună. Ne-a arătat sălile de naştere- pentru naşterea naturală, în sala de operaţie nu se intra, rezerva mamei, zona unde stau nou-născuţii. Apropo, soţul nu intră în sala de operaţie, cred că la alte maternităţi private se poate, aici nu. Am plătit avansul la încheierea contractului, urmând ca restul să fie plătit la externare. A rămas doar să aştept, cuminte, acasă, să mergem cu paşi mici, din aproape în aproape, spre termen.