Cum e viața cu un copil de 3 ani?
S-o zic p-aia dreaptă: e amețitoare. De dimineață până seară fetița mea e neobosită. Gurița aia frumoasă și proaspătă a ei turuie non-stop. Capul meu e cât o baniță. Răbdarea mea e întinsă ca un elastic care mai are un pic și rămâne așa, întins, fără a-și mai reveni vreodată la forma inițială.
Ea e Ana, eu sunt Elsa. Personajele din desene animate, dacă nu știți. Nu am voie să greșesc și să îi spun Ioana, că mă corectează imediat. Nu mă iartă niciodată.
De ziua ei, când aștepta cu mare nerăbdare să îi ducem tort și suc la creșă, să îi cânte toți copiii la mulți ani s-a îmbolnăvit brusc și tare. În loc să sufle în lumânări, își suflă mucii. O tuse nemernică, niște muci interminabili, de care nu mai reușește să scape de 1 săptămână, cu tot mersul la medic și 100 de medicamente și aerosoli recomandați și executați cu precizie și care îți ocupă o bună parte din zi.
Sunt în concediu medical acasă cu ea. Nu mă slăbește un minut, în permanență caută joacă. Inventează scenarii și jocuri de rol, iar dacă nu îi sunt pe plac propunerile mele, îmi arată ea cum se face. Și eu na, nu pot decât să mă supun. Dacă mă simte că sunt plecată ușor cu mintea aiurea, sau mă preocupă ceva, e sus pe mine. Parcă are radar.
Tot de o săptămână poartă același tricou cu Ana si Elsa pe care i l-am luat cadou, cu etichetă. După o partidă zdravănă de plâns, taică-su s-a hotărât că cel mai înțelept este să îi pună eticheta la loc. Pe care o poarta cu mândrie, ba din când în când o pipăie să fie sigură că e acolo.
Aveam planuri mari de ziua ei. Să o duc la Antipa. Să o plimb cu Thomas (trenul). Și, deși afară sunt 20 de grade și mai bine, cel mai insorit loc unde am fost săptămâna asta e balconul. Dar, nu-i nimic. Reprogramăm.
Să-mi trăiești, gâză mică . Să fii fericită, puternică, sănătoasă, norocoasă și veselă și ferită de supărări și de nervi și de muci și de tuse și de oameni răi. Ziua ta nu e doar pe 17 martie. Poate să fie în oricare altă zi cu soare vrei tu sau eu.
No comments:
Post a Comment