Serbarea de Craciun de anul asta.

Ieri am participat la serbarea no. 4 din viata Ioanei. Despre prima am vorbit pe blog inainte sa ma las absorbita de viata de zi cu zi si sa las blogul-jurnal sa cada intr-un con de umbra. Urmatoarele doua au avut loc in aceeasi gradinita unde am fost si ieri. Costum de Craciunita si rochie de Cenusareasa. 

Cred ca i-a placut sa participe la serbare, mormaiala si topaiala de rigoare o amuza teribil. Numai ca, in contextul schimbarilor de dispozitie din ultima vreme, de data asta am fost certata in public intr-o scurta pauza dintre magnificele interpretari. Exact asa, de pe scaun, auzeam nemultumirile ei si poruncile de a ma opri din filmat si de a sterge tot. Ceea ce am si facut, mai putin a doua parte, of course:).

Serbarea de anul acesta a fost cu specific traditional. Din fericire, gradinita ne-a pus la dispozitie costume populare pentru copii. Maare lucru pentru o gradinita de stat. Eu am venit cu bundita- imprumutata din vorba in vorba- si trandafirasii din par, in lipsa de batic traditional. Rezultatul a fost una bucata mandrete de fata, pe care am sorbit-o din priviri pe toata durata serbarii (ca orice cioara cu puiul). 

De data asta am avut un Mos responsabil si de cuvant. Zic asta pentru ca anul trecut mosul contractat nu s-a mai prezentat, si am fost nevoiti sa imprumutam un mos de la alta grupa, iar treaba a mers pe repede inainte. 

Mi-aduc aminte de serbarile din copilaria mea. Imi placeau foarte mult, si nu aveam nici cea mai mica emotie sa ma prezint in fata atator oameni, sa spun poezii, sa cant, sa interpretez roluri sau sa dansez. Cred ca m-a mostenit Ioana, din fericire ea nu face parte dintre copiii pentru care serbarea este un mare chin. Horray for that!