Saturday, October 3, 2015

Naşterea în spitalul Medicover. Episodul 3. Ziua cea mare.

Revin în forţă cu episoadele naşterii Ioanei în maternitatea Medicover. Am primit un mesaj de la o cititoare care şi-a manifestat interesul de a citi şi continuarea poveştii pe care am lăsat-o mai demult neterminată. Mi-am dat seama că are dreptate, aşa că reiau de unde am lăsat. 
Mă-ntorc în timp în ziua de 17 martie 2014, luni. Ultima zi în două, prima zi în trei. 
M-am trezit la 7 dimineaţa. Bagajul de maternitate a fost alcătuit din 3 perechi de chiloţi, un prosop, periunţă de dinţi, încărcător de telefon. Atât. Cât am stat în spital nu am avut nevoie de nici unele de mai sus, cei de la Medicover mi-au dat de toate, inclusiv chiloţi speciali pentru absorbantele pe care le-am purtat (din alea mari, speciale pentru lohii). 
La 8 şi câteva minute eram la recepţia spitalului din Băneasa, unde m-am prezentat cu actele, buletin, ultimele analize şi o trimitere de la medicul de familie, din care reieşea indicaţia pentru operaţia de cezariană (asta pentru că statul a decontat echivalentul a 1200 lei, de procedura asta s-au ocupat ei, eu am adus actul doar). M-au condus la rezervă, mi-am lăsat bagajul, m-am îmbrăcat într-o cămaşă dată de ei. M-am uitat la televizor şi am aşteptat să fiu chemată. 
În tot timpul ăsta s-a perdindat ceva lume prin salon, asistente, moaşa Nicoleta, anestezista. Am aflat că baia poate fi folosită fără problemă, că după fiecare pacientă se face nu ştiu ce fel de sterilizare completă, deci am putut să mă aşez fără probleme pe capacul de toaletă (a contat foarte mult în zilele următoare, veţi vedea de ce). Aveam prosoape, papuci, halat, periuţă de dinţi, gel de duş, absolut tot. 
Moaşa Nicoleta- extrem de amabilă, poate chiar teribil de amabilă- m-a conectat la un aparat care o monitoriza pe Ioana, bătăile inimii şi contracţiile. Am aflat atunci că aveam contracţii, deci cezariana la rece urma să fie mai degrabă la cald, eram foarte aproape de termen. Tot moaşa Nicoleta m-a întrebat dacă sunt "frezată", dacă nu, urma să se ocupe ea de mine. Citisem pe internet pe forumuri că e important, n-am apucat să merg la ceară (m-am ferit de ceară, durerea putând provoca ceva contracţii de care nu aş fi avut nevoie), eram rezolvată:D. 
Pe la un 9 m-au preluat, pa soţule, mă duc la tăiere, în scaun cu rotile şi la lift. Acolo m-am intersectat cu medicul neonatolog, care s-a mirat tare că eu sunt cea care urmează să nască, pentru că nu vedea unde e burta mea. M-a întrebat dacă am probleme şi dacă sunt la termen, în condiţiile în care sarcina avea 39 de săptămâni şi mai bine. M-au dus la doctoriţa Jugănaru, care m-a examinat scurt şi blând şi a remarcat că deja colul era şters. Plus contracţii, eram cam aproape, şi totuşi la timp, dacă mai aşteptam era posibil să se declanşeze travaliul şi nu mai puteam da înapoi. Dar asta e altă poveste
M-au dus într-o sală de lângă cea de operaţii, cu ceva paturi şi unde se tot perindau infirmiere care aduceau halate pentru medici, măşti, prosoape, aşternuturi. Stăteam stingheră şi speriată pe marginea unui pat, toţi care intrau se uitau la mine mă întrebau ce am, îmi urau de bine. Într-un final m-au dus în sală. Acolo erau doctoriţa cu un alt medic, anestezista, asistentele lor, medicul neonatolog. În primă fază s-a ocupat de mine anestezista, o doamnă mai făcută, din Republica Moldova. Vorbea într-una, fapt care la momentul respectiv m-a ajutat. Că-s prea slăbuţă, cum duc eu copilul, am nevoie de grăsime, să fiu rezistentă, ce se face ea cu mine, dacă mi se face rău. M-am aşezat pe marginea patului, cu capul în piept, mi-a făcut anestezia în coloană, ea vorbea, mă întreba de furnicături, călduri şi alte senzaţii. M-am comportat bine, m-au întins pe masă, cu faţa în sus şi indicaţii să nu ridic capul, doar stânga dreapta uşor. de la brâu în jos puseseră un paravan, îi vedeam un pic pe medici, dar nu prea mult. 
Am fost conştientă tot timpul, deşi nu am simţit nimic. Când au scos copilul, masa s-a zguduit puternic sub mine. Nu am simţit zguduitura, dar am văzut-o. Anestezista mă căuta la ochi, să nu leşin. N-am leşinat. Înainte să o scoată pe Ioana i-am auzit glasul anestezistei, mai puternic decât de obicei, "Fetilor, fetilor, cât îi ceasu??!! Repidi, repidi, cât îi?", apoi mişcarea mesei, apoi un orăcăit hotărât, apoi iar anestezista "9:27, Felicitări, fetiţî, ai devenit mamicî." Au luat-o pe Ioana şi au pus-o pe o masă aflată în dreapta mea. Am putut răsuci capul spre dreapta, anestezista îmi spunea să nu-l ridic. Mă uitam cum o curăţau, îi număram degetele de la mânuţe, întrebam dacă e bine tot, ele ziceau că e bine, fetiţa e frumoasă şi sănătoasă. Au înfăşat-o şi au adus-o în braţele mele, cu faţa ei micuţă şi umflată pe faşa mea. M-a pocnit brusc un plâns pe care nici măcar nu m-am sinchisit să-l înăbuş, că era din ăla bun. Am stat aşa, obraz pe obraz şi ne-am mirosit într-un moment al nostru care a durat câteva minute. Apoi au luat-o pentru proceduri, timp în care pe mine începuseră să mă coasă. Anestezista insista că-s cam galbenă în ochi. Medicul s-a spălat şi a plecat. Vorbeau despre chestii cotidiene, relaxaţi, cum de altfel au făcut tot timpul. Doctoriţa Jugănaru mi-a spus că pe 17 e născută cea care a învăţat-o pe ea meserie. Apoi mi-am văzut piciorul în aer, pe care nu mi-l simţeam. Am gândit cu voce tare: "Ăla-i piciorul meu?? Ce face sus??". Au râs şi m-au mutat pe o targă. 
M-au dus în salon, mi-au montat perfuzia, şi la scurt timp au adus-o pe Ioana, într-un cărucior special din maternitate. Asistenta mi-a pus-o la sân direct şi Ioana a ştiut ce are de făcut. Cu pumnişorii strânşi, hotărâtă, a tras din prima. Deci da, şi după cezariană vine laptele. 
Am stat în spital până joi pe la 1, 3 nopţi în total, fără complicaţii. În episoadele viitoare mai multe detalii despre spitalizare şi primele zile cu Ioana. 

No comments:

Post a Comment