Nu ştiu unde se grăbeşte timpul ăsta şi cum să fac să-l mai opresc puţin în loc.. Ioana face în scurt timp doi ani. Taică-su începe munca, posibilităţi de bunici n-avem deocamdată. Eu eram împăcată, în mintea mea totul era stabilit, la doi ani Ioana merge la creşă.
Panica m-a cuprins recent, după ce am aflat că toţi copiii de vârsta Ioanei de la noi din cartier care au mers la creşă nu mai merg. Pe motiv că au luat toate bolile pământului, toţii mucii şi toţi microbii, care i-au pus la pământ, pe unii mai mult chiar, de-au ajuns la antibiotic, la spital. Poveşti care mai de care, zenul meu dat peste cap, discuţii în contradictoriu cu tatăl Ioanei, ce ne facem, când vreau eu creşă, el vrea bonă, când vrea el creşă, vreau eu bonă.
La naiba, îi luăm bonă. Dar de unde bonă? De încredere, răbdătoare, care să vorbească corect, să nu fumeze, să nu ţipe, să nu o lase toată ziua la televizor, care să ne placă şi nouă, dar şi Ioanei...Am impresia că cer imposibilul. Bona care nu s-a născut. Nici eu nu sunt aşa cum aş vrea să fie bona Ioanei:))).
Suntem la punctul ăla. Păreri diferite despre ce e mai bine pentru copil. Antene întinse, urechile mele ascultă poveşti cu bone, cu grădiniţe, cu boli, cu concedii medicale. Creşe de stat, grădiniţe particulare, agenţii de bone, bone recomandate de alţii.
Eu una aş vedea-o în colectivitate. La o creşă de stat. Unde aş merge frecvent să discut cu îngrijitoarele. Unde m-aş purta atent cu ele, pentru ca şi ele să se poarte mai atent cu copilul meu. Nu daţi cu pietre! Când femeile alea vor avea un salariu din care să poată trăi decent ele şi familiile lor, atunci nu o să mai consider necesar să le dau nimic. Dar mai e mult până departe. N-am de gând să am pretenţii oximoronice de corectitudine nemţească în Romania.
Taică-su- care e influenţat de părinţii copiilor de la locul de joacă- e convins că la creşă e moartea. Văd deja suzeta comună care se plimbă plină de muci pe la toţi copiii. Hrănirea tuturor copiilor cu aceeaşi linguriţă. Germeni mutanţi, rezistenţi la antibiotic. Branulă în mânuţa aia mică a ei. Îmi imaginez deja holurile de la Budimex. Sper să nu aflu cum arată în realitate.
Mai am ceva timp. Să mă gândesc, să mă răzgândesc. Să mă mai cert cu taică-su. Să mai studiez. Vă anunţ eu ce decizie am luat.
La naiba, îi luăm bonă. Dar de unde bonă? De încredere, răbdătoare, care să vorbească corect, să nu fumeze, să nu ţipe, să nu o lase toată ziua la televizor, care să ne placă şi nouă, dar şi Ioanei...Am impresia că cer imposibilul. Bona care nu s-a născut. Nici eu nu sunt aşa cum aş vrea să fie bona Ioanei:))).
Suntem la punctul ăla. Păreri diferite despre ce e mai bine pentru copil. Antene întinse, urechile mele ascultă poveşti cu bone, cu grădiniţe, cu boli, cu concedii medicale. Creşe de stat, grădiniţe particulare, agenţii de bone, bone recomandate de alţii.
Eu una aş vedea-o în colectivitate. La o creşă de stat. Unde aş merge frecvent să discut cu îngrijitoarele. Unde m-aş purta atent cu ele, pentru ca şi ele să se poarte mai atent cu copilul meu. Nu daţi cu pietre! Când femeile alea vor avea un salariu din care să poată trăi decent ele şi familiile lor, atunci nu o să mai consider necesar să le dau nimic. Dar mai e mult până departe. N-am de gând să am pretenţii oximoronice de corectitudine nemţească în Romania.
Taică-su- care e influenţat de părinţii copiilor de la locul de joacă- e convins că la creşă e moartea. Văd deja suzeta comună care se plimbă plină de muci pe la toţi copiii. Hrănirea tuturor copiilor cu aceeaşi linguriţă. Germeni mutanţi, rezistenţi la antibiotic. Branulă în mânuţa aia mică a ei. Îmi imaginez deja holurile de la Budimex. Sper să nu aflu cum arată în realitate.
Mai am ceva timp. Să mă gândesc, să mă răzgândesc. Să mă mai cert cu taică-su. Să mai studiez. Vă anunţ eu ce decizie am luat.
No comments:
Post a Comment