Au trecut deja două luni de când Ioana merge la creșă și tatăl Ioanei s-a întors în câmpul muncii. Acum două luni eram în fribrilații, chinuiți de îndoieli, în fața deciziei deloc ușor de luat de a duce fetița în colectivitate sau de a angaja o bonă.
În capul meu, povestea era clară. Soluția cea mai bună era să o dăm la creșă. Despre bone am auzit în proporție de 90 la sută povești de groază și semi-de-groază. Bonele lăudate sunt deja luate pe doi-trei ani, dacă nu mai mult.
Cu toate astea, tatăl Ioanei, care a stat în concediu cu ea după ce i-am predat eu ștafeta (1 an și 4 luni mumă-sa, 8 luni tacso- în felul ăsta nu am pierdut nici o lună din cei 2 ani de concediu creștere copil), afla și el fel de fel de povești. Întrucât mergea zilnic cu ea la același loc de joacă, a cunoscut acolo mai multe bone, ceea ce l-a încurajat să aleagă varianta asta. Părinții copiilor un pic mai mari decât Ioana pe care i-am cunoscut amândoi în cartier ne povesteau același lucru: au dat copilul la creșă, fie de stat, fie particulară. Invariabil copilul s-a îmbolnăvit, a făcut otită, o zi la creșă, o săptămână acasă, o zi la creșă, o săptămână antibiotic. Așa că au fost nevoiți să aleagă varianta bonă, mai o mătușă îndepărtată, mai o mamaie, mai o recomandare.
Îngrozit de perspectiva antibioticului, tatăl Ioanei s-a apucat să arvunească bone. Prima bonă care ne-a promis că vine- și încă la noi acasă, ceea ce însemna că ne puteam muta în sfârșit la noi acasă- ne-a lăsat cu fundul în baltă. Nici nu începuse, că a și început cu figuri. Că ea a înțeles că până la 4- până la 4 lucrează tatăl Ioanei, nu s-ar putea cumva teleporta ca la 4 sa fie instant în casă, pentru ca bona să termine programul? Nu. Noi îi spusesem clar de la început programul. N-am insistat cu doamna, începusem deja cu stângul.
Alte bone care păreau să fie ok, cu recomandări, erau deja luate. O doamnă din blocul de vizavi, care lucrase la grădiniță și părea să fie femeie cumsecade era nevoită să aibă grijă de tatăl ei, bătrân și bolnav, cu un picior fracturat recent. Nu aveam prea multe variante.
Și zilele treceau una după alta. În vară, tatăl Ioanei fusese la creșa de stat din cartier. Ioana era pe listă- deci am înscris-o cu aproximativ 8 luni înainte să meargă acolo. Și-a luat inima în dinți, a mers din nou la creșă, a lăsat-o pe Ioana 1 oră de probă cu copiii.
Peste două săptămâni, am mers împreună cu fetița. Prima ei zi de creșă. A plâns de a rupt când a văzut că asistenta șefă și cea de la grupă voiau să o ducă în sală. "Mami-tati! Mami-tati! Nana pa nu!" Mi s-au umplut și mie ochii de lacrimi. Le-am lăsat să o ia. A doua zi la fel, cu mai puține plânsete. A treia zi, iar bocetele de pe lume. A patra zi intra singura la grupă, cu biberonul în mână, ca o fetiță mare.
Primele două săptămâni tatăl Ioanei o lua la 12. Apoi a lăsat-o să doarmă acolo. Acum o ia mamaie, in jurul orei 4 jumătate.
De la primul contact cu copiii, au început mucii cei nesuferiți, tusea cea urâtă și rea, doamna boală care ne ține permanent în șah. A coincis și cu erupția ultimei măsele. Dar Ioana a făcut față cu brio. S-a luptat cu bolile, le-a dus pe picioare. Am fost la medic, exudate, multe siropuri de tuse, multe picături de nas, multe soluții de aerosoli. Am scăpat în schimb de antibiotic deocamdata, Doamne-ajută să nu facem cunoștință cu el prea curând, dacă s-ar putea niciodată!
Eu zic că merge lin. Mai bine de așa nu se putea. Nu am dat șpagă pentru înscrierea Ioanei la creșă, am mers pe varianta legală, cu înscriere din timp pe listă. Am dat un mărțișor, o bomboană, o cafea, astea da.
Lunar plătim 12 lei/zi mâncarea, opțional 15 lei dansuri, 15 modelaj și uneori teatru de păpuși. Ducem pamperși, un săpun lichid, 2 pachete de șervețele umede și 2 role de prosoape de hârtie. În primele dăți la teatrul de păpuși ținea mâinile la ochi, deci bani aruncați pe fereastra:)). Acum nu mai e cazul. Aduce săptămânal o figurină de la modelaj, danseaza de rupe în casă, așteptând să fac eu o figură pe care ea să o repete.
A început să ceară olița și să se bucure de succesul ei când o umple cu "pipi-caca". Azi dimineață am întrebat-o ce vrea, și ea mi-a răspuns: "ola".
Ole!
Îngrozit de perspectiva antibioticului, tatăl Ioanei s-a apucat să arvunească bone. Prima bonă care ne-a promis că vine- și încă la noi acasă, ceea ce însemna că ne puteam muta în sfârșit la noi acasă- ne-a lăsat cu fundul în baltă. Nici nu începuse, că a și început cu figuri. Că ea a înțeles că până la 4- până la 4 lucrează tatăl Ioanei, nu s-ar putea cumva teleporta ca la 4 sa fie instant în casă, pentru ca bona să termine programul? Nu. Noi îi spusesem clar de la început programul. N-am insistat cu doamna, începusem deja cu stângul.
Alte bone care păreau să fie ok, cu recomandări, erau deja luate. O doamnă din blocul de vizavi, care lucrase la grădiniță și părea să fie femeie cumsecade era nevoită să aibă grijă de tatăl ei, bătrân și bolnav, cu un picior fracturat recent. Nu aveam prea multe variante.
Și zilele treceau una după alta. În vară, tatăl Ioanei fusese la creșa de stat din cartier. Ioana era pe listă- deci am înscris-o cu aproximativ 8 luni înainte să meargă acolo. Și-a luat inima în dinți, a mers din nou la creșă, a lăsat-o pe Ioana 1 oră de probă cu copiii.
Peste două săptămâni, am mers împreună cu fetița. Prima ei zi de creșă. A plâns de a rupt când a văzut că asistenta șefă și cea de la grupă voiau să o ducă în sală. "Mami-tati! Mami-tati! Nana pa nu!" Mi s-au umplut și mie ochii de lacrimi. Le-am lăsat să o ia. A doua zi la fel, cu mai puține plânsete. A treia zi, iar bocetele de pe lume. A patra zi intra singura la grupă, cu biberonul în mână, ca o fetiță mare.
Primele două săptămâni tatăl Ioanei o lua la 12. Apoi a lăsat-o să doarmă acolo. Acum o ia mamaie, in jurul orei 4 jumătate.
De la primul contact cu copiii, au început mucii cei nesuferiți, tusea cea urâtă și rea, doamna boală care ne ține permanent în șah. A coincis și cu erupția ultimei măsele. Dar Ioana a făcut față cu brio. S-a luptat cu bolile, le-a dus pe picioare. Am fost la medic, exudate, multe siropuri de tuse, multe picături de nas, multe soluții de aerosoli. Am scăpat în schimb de antibiotic deocamdata, Doamne-ajută să nu facem cunoștință cu el prea curând, dacă s-ar putea niciodată!
Eu zic că merge lin. Mai bine de așa nu se putea. Nu am dat șpagă pentru înscrierea Ioanei la creșă, am mers pe varianta legală, cu înscriere din timp pe listă. Am dat un mărțișor, o bomboană, o cafea, astea da.
Lunar plătim 12 lei/zi mâncarea, opțional 15 lei dansuri, 15 modelaj și uneori teatru de păpuși. Ducem pamperși, un săpun lichid, 2 pachete de șervețele umede și 2 role de prosoape de hârtie. În primele dăți la teatrul de păpuși ținea mâinile la ochi, deci bani aruncați pe fereastra:)). Acum nu mai e cazul. Aduce săptămânal o figurină de la modelaj, danseaza de rupe în casă, așteptând să fac eu o figură pe care ea să o repete.
A început să ceară olița și să se bucure de succesul ei când o umple cu "pipi-caca". Azi dimineață am întrebat-o ce vrea, și ea mi-a răspuns: "ola".
Ole!
E emotionanta povestea voastra.. Eu sunt din nou insarcinata si inca nu e cazul de dus la cresa. Va merge direct la gradinita. Sper sa fie bine si frumos..
ReplyDeleteCum sunt destul de inconsecventa cu blogul meu, recunosc ca abia acum vad comentariile tale:))). Esti una dintre curajoasele care s-au hotarat la al doilea copil cand primul inca e mic-mic. Mi-as dori si eu un al doilea copil, dar inca nu am curajul sa o iau de la capat. In schimb, ai tai vor fi de varsta apropiata si este foarte important acest lucru intre frati.
DeleteCat despre baietelul cel mare, te sfatuiesc sa mergi la o gradinita de stat, de cartier, depinde unde stati, pe care o poti verifica din recomandari. In general sunt educatoare cu experienta, care iti invata copilul ceva. Exemple din alea de la televizor sunt rare, nu neg ca exista, dar procentajul e infim, ca sa nu mai zic ca se intalnesc si la privat. Dar mai aveti un pic pana acolo.
Sanatate multa si sa ne citim cu bine!