Bebeluşul la nouă luni

Miercuri Ioana a împlinit 9 luni. Aşadar, 9 luni gravidă, 9 luni mamă, bebeluş în burtă şi respectiv afară. Trag speranţă că după o sarcină destul de dificilă şi după aceste 9 luni tot dificile urmează o perioadă mai calmă pentru mine.
Ce face Ioana la 9 luni? Se ridică în picioare cu sprijin şi stă acolo destul de bine, din când în când se bălăngăne de parcă ar fi beut nişte ţuică:)))). Manevrează din ce în ce mai dibace premergătorul, se încadrează din prima în spaţiul uşilor, vine după mine cu el în baie, în bucătărie, peste tot. O strig şi vine la mine, deci ştie că o cheamă Ioana, deşteapta lu mama...În schimb rupe florile din casă, le jumuleşte bine şi lasă frunzele pe jos. Trage cărţile din bibliotecă, le studiază cu maxim interes, le deschide, le închide, le mai şomoiogeşte puţin. Bagă degetele în priză, motiv pentru care am cumpărat nişte apărătoare dopuri speciale de la Primii Paşi (din Bebe Tei, of course). Are priza ei preferată, cea de pe holul mic, unde mai calc eu hainele ei de prinţesă.
Are o pasiune pentru laptop, smulge mouse-ul şi-l târăşte prin toată casa după ea. Dacă mă vede cu laptopul deschis, plânge de rupe să butoneze ea, motiv pentru care nu prea mai apuc să scriu (mă cam părăseşte inspiraţia când am pe fundal nişte orăcăieli insistente).
Are în continuare doi dinţi, ceilalţi sunt încă în stadiu de ameninţare iminentă. E plină de bale în schimb, face ploicică de zor şi ne stropeşte cum apucă.
Cântă ca o soprană, ţipă, scoate onomatopee, încă nu are silabe în program(deşi am auzit-o şi eu şi taică-su zicând diverse chestii, fără să le repete). Sunt nerăbdătoare să-mi zică mama, cred că o să fac pe mine de emoţie. La propriu.
Se alintă ca o şmecheră mică ce e. Dă capul pe spate şi zâmbeşte galeş, să o pup pe bărbie şi gât, pune capul pe mine, pe taică-su, sau pe premergător şi se uită într-un fel anume..E mortală.
Am învăţat-o să bată din palme Bravo-bravo, şi bate şi ea cu mine- să leşine soră-mea de dragul ei când a văzut-o.
Când plânge, plânge şi gata. Are o ambiţie, vai de capul meu şi de al lui taică-su. Ne aşteaptă vremuri grele, presimt eu.
Ies cu ea zilnic, chiar dacă sunt doar câteva grade afară. Îi place în parc, pe stradă, e curioasă să vadă tot ce e în jurul ei. E prietenoasă cu lumea, îi studiază cu atenţie, nu e ruşinoasă deloc.
Mănâncă o banană medie la o masă, biscuiţi- vai, ce mizerie face- a declarat război iaurtului, deşi eu tot îi strecor câteva linguriţe. Nu mai mănâncă mere şi pere ca pe vremuri, mă mulţumesc cu banana.
Vineri am fost la doctor. Pentru prima oară de când mergem la control, bebeluşa a considerat necesar să plângă de mama focului, de unde până acum era fascinată de stetoscopul doctoriţei, acum era prea ocupată să se facă auzită... Doctoriţa ne-a spus că urmează o fază nouă, în care bebeluşa o consideră un potenţial pericol, şi d-aia face aşa. În rest, totul e ok, 72,5 cm cu 8 kilograme, înăltuţă şi suplă, aşa zice percentila 50. Introducem peştele alb în alimentaţie, 1 dată pe săptămână, încercăm să nu mai alăptăm copilul noaptea (vai şi amar, asta e altă poveste), o încurajăm să mestece cu chestii gen "finger food" (scumpe ca naiba, am găsit nişte biscuiţi de la Organix, o să fac eu cred, am găsit pe net ceva reţete).
Ce fac eu? Alăptez mai rar, deci am mai multă libertate, dacă e taică-su disponibil. Am fost la un tuns, (super ofertă la salon Vogue din zona Tineretului tuns, spălat coafat la 60 de lei), am fost la un teatru, merg de 3 ori pe săptămână la sport (ăsta e la parterul blocului în care stau, dar e extrem de folositor). Noroc cu sora din dotare care mă scoate din casă:).
Poate ajung şi la dentist după sărbători, pentru un detartraj şi ceva consult.
Şi mai vedem, vreau să redevin sociabilă, sunt optimistă:D.