Primul Crăciun cu Ioana

Am petrecut prima zi de Crăciun cu soacra mea şi cumnaţii. Bebeluşa la ţol festiv, primise o rochiţa roşie de Crăciuniţă, eu am săpat prin dulap şi am găsit nişte dresuri albe cu model în care am gătit-o. Primele secunde în rochiţă, bebeluşa se simţea cumva străină- în general ea e mai sport aşa, cu hanorace cu glugă şi diverşi şalvari cât mai comozi- taică-su "pac-pac" poze cu scula cea nouă Nikon, cumpărat special pentru a face mii şi mii de poze minunatei. S-a acomodat uşor-uşor cu noua costumaţie, a făcut senzaţie, eu şi taică-su suntem topiţi, încă ne uităm la poze într-una ca proştii..S-a purtat ca un om mare în vizită, nu a stricat nimic- doar o fundiţă din bradul cumnatei, nu se pune- nu a plâns decât seara, când ne dădea de ştire că e momentul să plecăm. A mai primit nişte manţocării care au ţinut-o ocupată o perioadă, a râs, ne-a arătat noul dinte apărut de câteva zile (incisivul stang).

A doua zi am plecat la ţară la părinţii mei. Ioana în centrul atenţiei, toţi sunt terminaţi după ea, fratele meu (n-aş fi zis că o să-l cucerească un bebeluş în halul ăsta), mamaie, tataie. Le-am dus poze printate în album, să aibă şi oamenii cum să mai ţină în frâu dorul. A mâncat bine, a dormit mai puţin bine, cu plânsete nervoase consolabile doar cu sân, şi parcă nici cu ăla. Am introdus peşte alb în alimentaţie- avea mama în congelator o ştiucă, am tăiat o rondea, am fiert-o bine, cu legume şi lămâie, a mâncat Ioana mea de a rupt! Super veste, mă bucur că îi place peştele, o să încerc să-l introduc în alimentaţie cât mai des.

Ne-am întors pentru că soţul lucrează zilele astea.  Fetiţa iar nu doarme bine, se anunţă incisivul numărul doi. În schimb, bolboroseşte chestii. Are în repertoriu ceva silabe: da, ba, bea, be-be. O să fac pe mine de emoţie când va zice mama, presimt eu. Se alintă ca un copil mare, dă capul pe spate să o pup, pune capul pe mine şi râde complice.. E aşa frumoasă perioada asta, mă uit la ea cum creşte şi parcă îmi amintesc din ce în ce mai vag cum era în primele zile, din puiuţul ăla mic şi fragil s-a transormat într-un puiuţ un pic mai mare şi un pic mai puţin fragil.

Anul trecut pe vremea asta aveam nişte arsuri crunte, nu puteam să mănânc mai nimic, aveam ceva temeri că se va declanşa naşterea prematur, nu ştiam ce mă aşteaptă şi în ce mă băgasem. Acum am mâncat de toate, din belşug, dar cu moderaţie, m-am simţit bine, am mai scăpat de temeri şi tot nu ştiu în ce m-am băgat.

Aş bea în schimb nişte vin. Cu şorici:). Amân plăcerea pentru anul viitor. Hai, că se poate!