Despre medici. Sânge pentru viață- partea a 2-a.

N-am fost de multe ori în viaţa mea în spitale şi sper să nu ajung prea des pe acolo. Cu atât mai puţin cu copilul. În rarele ocazii în care am intrat într-un spital de stat am întâlnit în special asistente acre. Şi medici, de ce să nu zic, dar asistentele sunt o specie aparte, dotate cu un amestec de nesimţire şi tupeu, făţărnicie şi greaţă. 

Pe de altă parte, şi la poştă, şi la magazin, şi la muncă întâlnesc nişte figuri acre, oameni care se uită cu sictir la tot ce întâlnesc în cale, cu acelaşi tupeu şi aceeaşi nesimţire. Oameni făţarnici şi greţoşi, cu care nu e nici o plăcere să ai de-a face. Sunt peste tot, în halate albe sau în civil, deghizaţi tot în oameni. 

Dar atunci când mergem la medic, ne aflăm într-o situaţie aparte. Noi, sau cineva drag nouă, are nevoie de ajutorul cuiva care deţine nişte cunoştinţe mai presus de noi. Avem speranţa că acel cineva ne poate ajuta, mergem la medic ca la Dumnezeu. Medicul trebuie să ne facă bine, să ne redea sănătatea, bunul nostru cel mai de preţ. Şi când suntem în starea asta nevoiaşă, când mergem la spital cu speranţe mari, ca un copil cu mâinile întinse, ne loveşte peste ochi cinismul şi indiferenţa personalului medical. Simţim  aşa, o lovitură în moalele capului, suntem indignaţi de sistemul românesc medical infect, de felul în care ne tratează până şi o infirmieră sau un portar. Cum nu mai ştiu toţi cum să tragă bani de la noi, sub diverse forme. Cum, deşi cotizăm la buzunarele lor, se poartă cu noi de parcă am fi nişte rahaţi. Şi noi tot aşa ne simţim în faţa lor, ca nişte rahaţi bătuţi de ploaie, neputincioşi, legaţi de mâini şi de picioare şi mai ales umiliţi. 

Iertaţi-mi limbajul dur. Cine a trecut prin experienţe de genul ăsta prin spitalele de stat înţelege încrâncenarea mea. Numai că medicului care nu îţi spune când te va opera nu prea îţi vine să-i întorci spatele, aşa cum i-ai face unei vânzătoare de la magazin care ţi-a vorbit urât. E mai greu să ieşi din magazinul lui, mai ales dacă nu prea ai alternative, sau dacă e ceva urgent. El se poartă la fel de urât ca un funcţionar de la ghişeu, numai că pe el nu putem să-l ignorăm, nici să-l iertăm, pentru că depindem de el. Şi pentru asta îl crucificăm şi-l aruncăm în piaţa publică, să-l omorâm cu pietre. Măcar în imaginaţia noastră. 

Asta cu salariile nu e o scuză pentru lipsa de omenie. Dar foamea e. Nu mai departe de secolul trecut (şi cu siguranţă şi în zilele noastre mai sunt cazuri) oamenii s-au mâncat între ei. De foame. Zicem că vremurile alea au trecut, că trăim o perioadă net superioară.. Să ne mai gândim. Să ne mai gândim la societatea contemporană, unde trebuie să dai din coate ca să răzbeşti, de multe ori lăsând pe alţii în urmă. Suntem conştienţi că trebuie să fim mai rapizi, mai pe fază decât alţii, doar trăim într-o lume în care esenţa este mult surclasată de aparenţă. Şi acum ne mâncăm unii pe alţii, dar nu la propriu de data asta, ci la figurat. 

Oamenii ăştia sunt frustraţi. Ei la rândul lor sunt trataţi de statul român ca şi cum ar fi nişte rahaţi. Ei, medicii, care au făcut 6 ani de facultate grea, care poartă în mâinile şi în sufletele lor vieţile oamenilor, care sunt expuşi zilnic la mii şi mii de boli. Vine statul român şi-i spune unui tânăr absolvent de medicină (mă refer aici la cei care au terminat de-adevăratelea şcoala): Tu meriţi un salariu de 900 lei. Sau unui medic cu 10 ani experienţă, care operează pe bandă într-un spital de urgenţă: Tu meriţi 1700. Oare ce salariu are o vânzătoare la mall? Fără gărzi..

Poţi să fii tu marele profesionist, să salvezi nu ştiu câte vieţi pe zi. Ia şi descurcă-te. Ai copii? Nu mă interesează, dacă nu-ţi permiţi, nu-i faci. 

Păi şi ei se răzbună pe cine pot şi au la îndemână. Pe noi. Ne tratează urât, ne jupoaie de bani, uneori ne pun viaţa în pericol, că lucrează superficial. Sau poate nu mai pot să se concentreze, să ne zâmbească frumos şi să ne dea detalii, că-s şi ei oameni şi au ajuns la limită. 

Adevăratul vinovat de situaţia asta e statul român. El merită pietre în piaţa publică. Aleşii noştri corupţi, pe care îi interesează strict buzunarele lor. Noi, pentru lipsa noastră de simţ civic şi de empatie faţă de aproapele nostru. Capitalismul ăsta sălbatic pe care îl trăim. 

Am mai scris despre salariile profesorilor. Care profesori sunt şi ei medici ai minţilor. Viitorul. Pe care nu dăm doi bani. Cum nu dăm doi bani pe sănătate (în realitate dăm muulţi bani, la plic). Salariile oamenilor ăstora din sănătate şi învăţământ ar trebui triplate, nu cele ale demnitarilor. Pe ei nu-i mai arătăm cu degetul? Nu ne mai indignăm că ne mulg cu nesimţire, în loc să îşi respecte jurămintele (de medici zicem că au depus jurământul lui Hipocrate, dar şi parlamentarii depun jurăminte) şi să facă naibii ceva pentru ţara asta, pentru noi?! Nu prea..

În altă ordine de idei, nişte medici mişto, că mai sunt şi d-ăia, pe care îi cunosc personal, s-au implicat în obţinerea unor fonduri pentru proiecte sociale de la Raiffeisen Bank. Anul trecut proiectul lor Sânge pentru viaţă a fost câştigător, reuşind să achiziţioneze din fondurile primite  un aparat pentru incalzirea sangelui si plasmei necesare la transfuzii pentru centrul de transfuzii din Spitalul de Nefrologie Dr Carol Davila. 

Anul acesta vor să continue şi să doteze centru cu combină frigorifică pentru banca de sânge, centrifugă, incubator. S-au înscris din nou în competiţie cu proiectul Sânge pentru viaţă- partea a 2a. Au nevoie de susţinere, adică de nişte voturi on-line. Atât. 

Pentru cei care vor să dea o mână de ajutor, iată paşii ce trebuie urmaţi. Durează 3 minute cu totul. 

-  iti faci cont (nume, prenume, utilizator, adresa de mail) pe 
http://raiffeisencomunitati.ro/grantwizard/granturi/index.php/component/users/?view=registration   
- primesti in mail un link pentru activarea contului
- dai click pe link, intoduci user si parola si se deschide lista de proiecte finaliste
- votezi proiectul " Sange pentru viata – partea a 2-a " al Spitalului Clinic de Nefrologie " Dr Carol Davila" Bucuresti.

Le mulţumesc anticipat tuturor celor care vor ajuta cu un vot această iniţiativă care dovedeşte că nu toţi medicii sunt indiferenţi, că unora le pasă, şi că încearcă să atragă investiţii pentru a salva vieţi.