Ioana la 1 an şi cinci luni

Pe 17 august Ioana a împlinit 1 ani şi 5 luni. Şi a sărbătorit la bazin- după calculele mele la 9 şi 27 dimineaţa era în piscină-cu tati. Îmi pare rău că n-am fost şi eu cu ea, să mă bucur de reacţia ei, i-a plăcut foarte mult, merge 1 dată la două zile cu taică-su şi se bălăceşte. I-am luat colac, la îndemnul antrenorului de acolo, de la Bebetei, 80 de lei. Bine că-l acceptă şi nu vrea să şi-l smulgă de la gât. 

Am mers cu ea luna asta la două căsătorii civile. La una dintre ele a fost extrem de cuminte, la a doua nu ne-a ajutat vremea, că ploua. Nu ne ajuta nici locul, starea civilă a sectorului 3, şi nici cucoana ofiţer de stare civilă sau ce era ea, care ne-a dat afară pe hol din sală (unde pe hol era îmbulzeala de pe lume), motivând că "dacă nu se simte bine copilul, să ieşim pe hol". Asta deşi ea era în pauza, între două căsătorii, lumea se pregătea, afară ploua. După ce i-a căsătorit pe tinerii la care venisem, cerând insistent să i se lase uşa deschisă că nu se simte bine şi citind cu voce de sictir ce avea de citit, i-am zis politicos vreo câteva şi eu şi tatăl Ioanei. Ea a replicat că trebuia să lăsăm copilul acasă, sau ceva de genul, şi că să îmi măsor cuvintele. În condiţiile în care îi vorbisem amândoi politicos, poate prea politicos, cu "Dvs" şi referindu-ne la ea ca la "doamna". Aia nu era doamnă, doar o vacă încălţată şi sensibilă, care mai mult ca sigur nu are copii, sau dacă are nu s-a ocupat ea de ei. I-am zis oricum câteva, aş fi putut să-i mai spun că ea trebuia să stea acasă, dacă nu se simte bine, nu de alta da-i indispune şi pe alţii. Aşa-s mulţi oameni din păcate, proşti şi răi şi plini de fiere. 

La prima căsătorie în schimb a fost o prinţesă, a băut şampanie, a dat cioc, a fost veselă şi plină de ghiduşii, cum e ea de fapt. E numai bună de mers la nunţi cu ea:))). Mai jos e Ioana, la o şuetă cu un căţel, in drum spre starea civilă

Se anunţă caninii. Îi ghicesc undeva ascunşi sub gingii. 

Aseara a căzut de pe canapea, aproape din mâinile mele, eu credeam că se dă jos, ea în ultimul moment s-a lăsat moale şi a dat cu gura de parchet. Sânge mult, plânsete, a trecut repede. Azi dimineaţă era ca nouă. 

Se distrează foarte bine cu taică-su, o duce în orăşelul copiilor, în parcuri noi, la bazin. Are mult mai multă mobilitate cu tati, cu maşina e altceva. M-am dat şi eu cu trenuleţul în orăşelul copiilor, şi o să mă mai dau.

A trecut de 10 kilograme. Se urcă singură pe cântar, în pielea goală, mândră de ea. 

Nu zice mai nimic, dar comunică cu mâinile. Zice mama când are vreo nevoie, bau, nana, şi tata, dar niciodată când o rugăm noi. 

Şi personalitatea e din ce în ce mai vulcanică. Vai de noi:)