Ioana mea seamănă tot mai mult a copil. Nu merge încă, dar se caţără şi se ridică în picioare cu sprijin, este extrem de ambiţioasă, e atentă la tot ce mişcă, vrea să pună mâna pe tot, e curioasă foc. O bănuiesc de studii în escrocherie sentimentală, cred că foloseşte deja plânsul ca pe o armă (asta se vede cel mai mult la plimbarea în parc, care pentru majoritatea părinţilor cu copii în căruţ e relaxare, pentru mine nu prea e, că domnişoara pofteşte în braţe), aşa cum fac copiii, nu bebeluşii.
Râde şmechereşte şi caută joacă. Prinde extrem de repede mişcările pe care i le arăt, normal, ca un geniu mic ce este (în ochii mei de mamă şi cu siguranţă nu numai:P). Face pa şi bravo.
Dansează. Dă din fund adică, înainte-înapoi. Nu pe orice muzică, normal. Ieri a fost un moment din ăsta, a început să danseze pe "Highway to hell". Să mor de râs când am văzut-o bălăngănind pampersul!
Are 6 dinţi la vedere şi încă doi pe care îi bănuiesc, că nu mă lasă să văd. Şi molfăie cu ei, biscuiţi, mere (câte un măr întreg), pâine, e aşa de caraghioasă cum mestecă ea ca un om mare, mai şi clefăie.
Are preferinţe la cântece. Unele o absorb complet, pe altele nu le suferă.
Aseară m-am uitat la un filmuleţ cu ea. Avea 2 luni şi vorbea cu peştii din balansoar. Ce micuţă era, nu-mi venea să cred cât a crescut!
Nu pot să cred că scriu eu aşa ceva, dar începe să mi se facă dor de bebeluşenia aia de la început...că aşa fac amărâtele de femei, după ce încep şi ele să mai doarmă nopţile, li se pune o ceaţă pe ochi şi o iau razna...ceea ce de obicei duce la un al doilea copil (Doamne, menţine-mă lucidă mai mult timp, că nu-mi permit acum să mai fac unul, sub nici o formă!..să mai stăm câţiva ani zic!)
N-am mai scris de ceva vreme. De fapt nu am mai postat, de scris am mai scris, am muuulte drafturi pe care nu am apucat să le postez pentru că mă surprindea domnişoara la laptop. Şi mă dădea la o parte, venea ea la butoane, ca un mic programator. Din seria asta, mi-a răsucit imaginea de pe desktop, de a fost nevoie să sun un (o)prieten(ă) să mă descurce. Aşa că m-am suparat, am dat milităria jos din pod şi am urcat laptopul (nu în pod) pe corpul de mobilă de lângă televizor. Nu ajunge aici deocamdată, aşa că voi profita şi voi scrie cât mai mult.
Urmează şi postarea de 10 luni. E "pe vine", sper să o termin curând.
Oricum ar fi, deocamdată cel puţin, Ioana e tot bebeluşa mea, chiar dacă se văd din ce în ce mai des indicii de tranformare în copil.
No comments:
Post a Comment