Bebeluşul la unsprezece luni

Din lipsă de internet ca urmare a unei relocări scriu cu întârziere acest post. Pe 17 Ioana a împlinit 11 luni. În aceeaşi zi am fost la medic, per total e bine, 75 cm înălţime- peste medie, dar 8 kilograme 250, creştere de 250 g în două luni, ceea ce este cam puţin. Nu de speriat, de monitorizat.

O alăptez în continuare, dimineaţa pe la cât scânceşte ea (4, 5, 6- cum mi-e norocul) şi seara la culcare.

Are 7 dinţi, ultimul în stânga jos, a apărut acum o săptămână. Cresc mai repede cei din partea stângă după cum am observat.

Zice multe: dada, baba, vava, mama, tata, nana, nenenenenenene. Ăsta cu nenenenenene e laitmotiv, aşa mă ceartă, că nu înţeleg ce vrea ea acolo. Uneori face ca răţoiul Donald, muuult şi uşor peltic aşa.

Arată cu degetul. Du-mă acolo, dar acolo ce e, dă-mi aia, cine e nenea ăla, cine sunt copiii ăia, vreau! ( Asta cred eu că zice ea cu degetul). Dacă chiar nu sunt pe frecvenţă, începe cu nenenenenenenene. Într-o noapte s-a trezit, s-a pus pe plâns şi pe nenenenene, că m-a bufnit râsul şi am luat-o la piept. Aia voia, mă prefăceam eu că nu înţeleg:))))).

Stă singură în picioare, dar refuză să facă paşi. Merge sprijinită de ce apucă, iar la de-a buşilea are o viteză, cred că ar putea câştiga aurul olimpic la proba de mers bebeluşesc. Tuleo! Să te ţii, că te depăşeşte.

Cu mâncatul stă binişor, acceptă şi de la mamaie, dar trebuie păcălită dacă nu urlă foamea în ea. Caz în care e foarte recalcitrantă.
Acum două zile a mâncat nişte urzici cu usturoi. Băga mâna în castron, apoi în gură, şi tot aşa. Ca un om mare.
A crescut aşa, e aproape copil. O duc în părculeţele din spatele blocului şi o dau în leagăn şi-n căluţii ăia cu arc.. mâine poimâine în tobogan şi tot aşa.
Ne îndreptăm cu paşi repezi spre un an. Urmează alt vaccin, moţul, şi cine mai ştie ce ne mai aşteaptă.