În cazul în care vă era dor, revin cu informaţii noi de la locul de joacă. Astăzi Ioana a făcut cunoştinţă cu pufuleţii. Eu nu i-am dat niciodată pufuleţi, mi se pare o prostie, având în vedere faptul că există o mulţime de alte gustări mult mai sănătoase, mai ales în sezonul ăsta. Plus că au extrem de multă sare, în special cei pe care scrie "cu sare", nu că ceilalţi n-ar avea. După ce mănâncă pufuleţi, copilul cere apă, se umflă în burtă şi nu mai mănâncă mâncarea importantă, cea cu valoare nutriţională. Cred cu tărie că e o modă proastă să dai copiilor pufuleţi în general, darămite la locul de joacă, unde nu cred că trebuie să li se dea de mâncare în general (mâini murdare, copiii văd la alţii şi vor şi ei, etc). Am mai spus toate lucrurile astea, şi mă voi repeta în continuare, fără să obosesc, e loc de joacă, nu de mâncat sau de fumat!
Revenind. Ajung azi în parc cu Ioana. Mama unei fetiţe de 1 an o îndopa pe fiică-sa cu pufuleţi. Până să îi scot eu jucăriile din sacoşa cu care circul de obicei, Ioana mea deja avea doi pufuleţi, unul în stânga, unul în dreapta, şi ronţăia de mama focului. Îi dăduse mama respectivă, suflet mare şi generos. Abia atunci mă întreabă aşa, în dorul lelii, dacă poate să îi dea. Îi zic că nu, nu i-am dat niciodată, dar acum nu îi iau din mână, să nu-i mai dea. Între timp Ioana tot mai cerea, şi bascula de zor. Generoasa vrea să intre în detalii, că de ce, ce-are, ea îi dă fetei ei de la 7 luni. îi explic eu mai cu jumătate de gură că m-am prins că n-am cu cine discuta şi-mi răcesc gura de pomană. Îi zic că au multă sare. Ea de colo îmi intinde punga, să mă conving că nu-s săraţi, pungă pe care scria mare PUFULEŢI CU SARE...
Ce să mai fac, răul a fost făcut, Ioana mânca de zor şi tot cerea. O rog pe mama cea generoasă să ascundă punga, se conformează, deşi îşi dă ochii uşor pe bulgari. Ne mai jucăm pe acolo, Ioana aleargă ca un mânz, hohoteşte, chiuie, eu mă bucur că am trecut uşor peste episod. Apare o altă mămică cu o fetiţă în căruţ, se aşează pe bancă, scoate o pungă imensă plină cu ...aţi ghicit!...pufuleţi! Ioana o urmăreşte cu ochii cât cepele, în colţul gurii i se prelinge o bală, întinde mâna şi emite sunetul cu care cere (un fel de a şi e în acelaşi timp)..Din nou mamă generoasă, se oferă să-i dea, mă întreabă însă dacă poate înainte să-i întindă, o refuz cât de politicos pot eu în momentul ăla. Din nou, de ce, arunc iar aia cu sarea, ea îmi spune că sunt fără sare, aşa scrie pe ei... Reuşesc să o distrag pe Ioana cu greu, mergem să se dea în leagăn, lângă noi un umflăţel de băieţel se bălăngănea de zor, ţinând în mâini ghiciţi ce din nou...da, aţi ghiciţi, o minunată pungă de pufuleţi....Mă uit în jur, număr, 6 cărucioare şi 5 pungi de pufuleţi... deja sunt îngrozită, pufuleţii mă obsedează.
Ne mai jucăm pe acolo, Ioana găseşte o roată, se pare că e a primei fetiţe, care aleargă şi ea după roată, apoi după mingea Ioanei. Fata mea nu vrea să dea nimic, nici o jucărie, dacă sunt 5 mingi, ea le vrea pe toate, eu îi explic de fiecare dată, ştiu că va înţelege la un moment dat şi va împărţi jucăriile de bună voie. Până una alta, nu am ce să fac decât să-i explic. Nemulţumită că fiică-sa nu apucă nici o jucărie, mama cu suflet bun şi căruţ plin de pufuleţi (prima din poveste) îmi zice, nemulţumită, că de ce vin copiii cu jucării în parc, că se ceartă pe ele.... Să nu mai aducă jucării. Păi mi se pare normal, la locul de joacă n-au ce căuta jucăriile, aici vin mamele să-şi bea cafeaua la soare, să se bronzeze, să fumeze şi ele liniştite, să-şi etaleze limbajul savuros de cartier (că mai toate vorbesc cu fă, deşi unele-s sub acoperire, se dau doamne). Şi bineînţeles, la locul de joacă îşi au loc pufuleţii!!! Că în timp ce eu rămân un pic şocată de propunerea de mai devreme de a nu aduce jucării, Ioana vede pe jos un pufulete aruncat şi se repede la el, să-l bage în gură...Nu mă mai pot abţine, o iau pe Ioana la subraţ, îi zic respectivei că e normal să aducă jucării aici, nu pufuleţi, că vor învăţa să îmaprtă jucării dacă îi invaţăm şi noi. Prea multe cuvinte pentru ea, sunt convinsă.
Plec cu Ioana, spunem pa, eu înjur printre dinţi pufuleţii ăştia minunaţi despre care n-am ştiut până azi că sunt hrana ideală pentru bebeluşi...la ce naiba ne mai chinuim să-i alăptăm, să pasăm fructe şi legume, carne şi peşte şi să le strecurăm linguriţe pe sub nas când ei se strâmbă de mama focului când am putea să-i hrănim cu PUFULEŢI!!!
P.S. Într-un post viitor despre mama care i-a spus fetiţei sale de 3 ani care o ruga să-i facă baloane "Dispari de-aici imediat!! Dispari să nu te văd în ochi!"
Va urma
Ce să mai fac, răul a fost făcut, Ioana mânca de zor şi tot cerea. O rog pe mama cea generoasă să ascundă punga, se conformează, deşi îşi dă ochii uşor pe bulgari. Ne mai jucăm pe acolo, Ioana aleargă ca un mânz, hohoteşte, chiuie, eu mă bucur că am trecut uşor peste episod. Apare o altă mămică cu o fetiţă în căruţ, se aşează pe bancă, scoate o pungă imensă plină cu ...aţi ghicit!...pufuleţi! Ioana o urmăreşte cu ochii cât cepele, în colţul gurii i se prelinge o bală, întinde mâna şi emite sunetul cu care cere (un fel de a şi e în acelaşi timp)..Din nou mamă generoasă, se oferă să-i dea, mă întreabă însă dacă poate înainte să-i întindă, o refuz cât de politicos pot eu în momentul ăla. Din nou, de ce, arunc iar aia cu sarea, ea îmi spune că sunt fără sare, aşa scrie pe ei... Reuşesc să o distrag pe Ioana cu greu, mergem să se dea în leagăn, lângă noi un umflăţel de băieţel se bălăngănea de zor, ţinând în mâini ghiciţi ce din nou...da, aţi ghiciţi, o minunată pungă de pufuleţi....Mă uit în jur, număr, 6 cărucioare şi 5 pungi de pufuleţi... deja sunt îngrozită, pufuleţii mă obsedează.
Ne mai jucăm pe acolo, Ioana găseşte o roată, se pare că e a primei fetiţe, care aleargă şi ea după roată, apoi după mingea Ioanei. Fata mea nu vrea să dea nimic, nici o jucărie, dacă sunt 5 mingi, ea le vrea pe toate, eu îi explic de fiecare dată, ştiu că va înţelege la un moment dat şi va împărţi jucăriile de bună voie. Până una alta, nu am ce să fac decât să-i explic. Nemulţumită că fiică-sa nu apucă nici o jucărie, mama cu suflet bun şi căruţ plin de pufuleţi (prima din poveste) îmi zice, nemulţumită, că de ce vin copiii cu jucării în parc, că se ceartă pe ele.... Să nu mai aducă jucării. Păi mi se pare normal, la locul de joacă n-au ce căuta jucăriile, aici vin mamele să-şi bea cafeaua la soare, să se bronzeze, să fumeze şi ele liniştite, să-şi etaleze limbajul savuros de cartier (că mai toate vorbesc cu fă, deşi unele-s sub acoperire, se dau doamne). Şi bineînţeles, la locul de joacă îşi au loc pufuleţii!!! Că în timp ce eu rămân un pic şocată de propunerea de mai devreme de a nu aduce jucării, Ioana vede pe jos un pufulete aruncat şi se repede la el, să-l bage în gură...Nu mă mai pot abţine, o iau pe Ioana la subraţ, îi zic respectivei că e normal să aducă jucării aici, nu pufuleţi, că vor învăţa să îmaprtă jucării dacă îi invaţăm şi noi. Prea multe cuvinte pentru ea, sunt convinsă.
Plec cu Ioana, spunem pa, eu înjur printre dinţi pufuleţii ăştia minunaţi despre care n-am ştiut până azi că sunt hrana ideală pentru bebeluşi...la ce naiba ne mai chinuim să-i alăptăm, să pasăm fructe şi legume, carne şi peşte şi să le strecurăm linguriţe pe sub nas când ei se strâmbă de mama focului când am putea să-i hrănim cu PUFULEŢI!!!
P.S. Într-un post viitor despre mama care i-a spus fetiţei sale de 3 ani care o ruga să-i facă baloane "Dispari de-aici imediat!! Dispari să nu te văd în ochi!"
Va urma
No comments:
Post a Comment