Până acum două zile a apărut o nouă provocare în peisaj. Bebeluşul nu mai voia să adoarmă, deşi era clar că era foarte obosită. Seara, după baie, după alăptat, închidea ochii puţin, apoi se trezea şi începea marea agitaţie. Din pătuţul ei în pătuţul nostru şi viţăvercea. Timp de aproape 2 h!!! Era deja ora 23, bebeluşul nu putea să doarmă, prin urmare nici maică-sa. Am adormit-o cu greu în leagăn. Apoi am adus-o în pătuţul ei, s-a trezit toată noaptea plângând, plâns consolabil doar cu sân. A doua zi, a început să refuze mâncarea de dimineaţă- pară, măr, pe care le mânca cu plăcere, apoi supa de la prânz, apoi iaurtul. Noaptea, aceeaşi distracţie. Eu eram obosită şi nervoasă, pe net citeam nişte cazuri de groază, deja vedeam cum se prelungeşte situaţia la nesfârşit.
A durat câteva zile- acum suntem pe făgaşul cel bun. Nu i-a ieşit nici un dinte, mai durează din câte îmi dau seama. Problema e că adoarme târziu, pe la 10 jumate-11. Şi eu nu mai ies din dormitor, fac duş înainte de baia ei, intru cu ea, o alăptez, adorm şi eu cu ea în pat. La 1 jumate-2 noaptea se mai trezeşte o tură, ba câteodată direct la 5 dimineaţa. Sunt mai bine şi eu, şi fetiţa, mănâncă aproape ca înainte, de toate.
Nu ştiu ce s-a întâmplat, dacă mai dura puţin ajungeam la medic. Apoi ajungeam şi eu la psiholog, nesomnul mă transformă într-un monstru pesimist şi complet lipsit de răbdare. Sunt optimistă acum, bebeluşa e mai bine, sunt diverse faze prin care trece copilul.
Concluzia mea este că fetiţa simte stările mele. Adică dacă eu sunt obosită şi nervoasă, ea devine şi mai obosită şi mai nervoasă, se creează un cerc vicios, din care poţi scăpa doar cu un ajutor constant şi consistent din exterior: tatăl, sau eventual o bunică. Aşadar, responsabilitatea de mamă nu se reduce la alăptat, hrănit, schimbat, cântat, ci şi la oferirea unui model pentru copil. Un model nu din gură (sfaturi), ci din fapte, comportament şi atitudine. Dacă eu vreau un copil relaxat şi optimist, şi eu trebuie să fiu relaxată şi optimistă.
Uşor de zis, greu de făcut. Ce fac eu în privinţa asta? Cer ajutorul. Soţul, soacra, mama, sora, cât pot ei, pentru mine e un ajutor de nepreţuit. 5 minute, 1 oră, oricât poate fiecare. Eu mă deconectez şi-mi încarc bateriile, pentru mine şi implicit pentru fetiţă.
Mă duc la sport, la parterul blocului, de 3 ori pe săptămână. Sunt momente pentru mine, de care am nevoie, dar de care va benificia şi fetiţa mea. Ea va vedea că am grijă de mine şi la rândul ei va avea şi ea de ea. Asta e filosofia mea cea mai de preţ în acest moment în ceea ce priveşte părinţeala.
Cât despre crizele de insomnie, am liber să-i dau ceai de tei, să o mai ajut să se liniştească. Apoi folosesc leagănul de zor, dorm cu ea noaptea, fac orice este nevoie, important este să o adorm. Nesomnul atrage după el alt nesomn, şi lipsa poftei de mâncare, şi altele câte şi mai câte.
Suntem bine. Şi vom fi şi mai bine:)
No comments:
Post a Comment