Bebeluşa se trezeşte dimineaţa proaspătă, cu chef să investigheze şi să descopere lumea. Se întinde ca un om mare, cu ochii închişi, apoi îi mijeşte, se uită la maică-sa printre gene, zâmbeşte, se întinde iar, zice ceva în limba ei, e ca un strigăt scurt, apoi îi bagă mâna în ochi interlocutoarei sale, cu un zâmbet angelic. Eventual o trage de nas, de păr. Se răsuceşte pe burtă şi începe să se agite, cu aceleaşi strigăte scurte, dă din suzetă, şi vrea să se urce pe muma care nu este aşa de proaspătă şi care, în naivitatea ei, trage nădejde că va mai dormi un pic. Nici gând, tânăra domnişoară este foarte hotărâtă, se propteşte cu ambele mâini şi ridică fundul, apoi se răsuceşte artistic pe spate şi începe să bubuie cu ambele picioare în acelaşi timp, lovind salteaua puternic cu călcâiele, hohotind încântată de ea.
Se rostogoleşte apoi din patul ei în patul nostru, tot spunându-mi ceva. Eu îmi adun persoana şi o ridic, apoi fug la baie, timp în care vorbesc cu ea, pentru că ea ţipă la mine, unde am îndrăznit să plec? Îi zic că mami face un pipi mic şi vine, ea pare să nu fie de acord cu pauza asta pentru nevoi fiziologice. Mă întorc şi vreau să ne mai iubim un pic, câteodată îmi iese, şi ea e super dulce, o pup pe ochi, pe frunte, pe unde apuc, îi fac declaraţii de dragoste eternă. Alteori nu-mi face onoarea de a mă suporta, ci îmi dă de înţeles că e cazul s-o mai plimb un pic prin casă, e momentul să explorăm altceva decât dormitorul.
O schimb. De cele mai multe ori rezultă un pampers plin la maximum, cred că are vreo 2 kilograme de pipi. Rareori conţine şi numărul doi, dar atunci e foarte agitată în prealabil, semn bun, că nu prea suportă să stea cu acest numărul doi în pampers.
O iau în braţe şi pornim. Ţine o mână la spatele meu, aproape că mă ia de gât. Ochii îi sunt mari, gata să surpindă orice e nou în jur. Îi când invariabil o melodie penibilă de altfel, două versuri pe care le cânt pentru că sunt adevărate şi nu mă plictisesc de ele "Bună dimineaţa, te iubesc, zi de zi de tine mă îndrăgostesc". Pentru că ăsta e adevărul. Mergem la oglindă să ne vedem ce smechere suntem noi două, îşi zâmbeşte frumos, apoi mă împinge cu o latură, semn că vrea să o ţin în faţa mea, să vadă bine.
Mergem la bucătărie. Cu ea în braţe bag pastila în aparatul de cafea, pun miere, amestec. Îmi torn şi apă, mă întorc cu ea, o las un pic în ţarc- doar acolo e în siguranţă- apoi fug după cafea şi apă, le aduc la îndemână. E prea devreme pentru ţarc, ei nu îi place, aşa că o aşez cu mine pe canapea, timp în care butonez telecomanda, căutând ştirile cu vremea- să văd dacă azi o scot în parc.
Îi dau o jucărie, de cele mai multe ori îi captează atenţia pentru 5-10 minute, timp în care eu casc gura la ce se întâmplă pe sticlă şi beau alternativ din licoarea minune şi din paharul cu apă, trăgând cu ochiul la bebeluşă să nu cumva să facă vreo mişcare bruscă şi să mă surpindă cu un zbor spre parchet. Nu de alta, de aterizare mi-e frică, are cumva tendinţa să aterizeze în cap.
Ne pregătim uşor de masa de fructe şi brânzică de la ora 10. La care de vreo cateva zile bune, chiar săptămâni, nu îi mai dau sân, că nu mai vrea dumneaei, fapt pentru care eu răsuflu uşurată, şi beau cafeaua cu maximă încredere că nu agit copilul.
E frumoasă dimineaţa cu bebeluş. Bine, bine, când nu plânge, că am şi varianta cu plânsete (să nu vorbim despre asta acum, dimineaţa asta în care scriu aici a fost una dintre dimineţile cu pace)..
DA, categoric, e frumoasă viaţa cu bebeluş.
No comments:
Post a Comment