Mamele de la locul de joacă ar putea reprezenta subiectul unui roman de succes. În fiecare zi reprezintă sursă de inspiraţie pentru mine, dacă aş sta să notez tot ce debitează dânsele. Că dacă tot stau cu orele pe la locurile de joacă, nu pot să-mi bag dopuri în urechi, deşi de multe ori mă simt foarte tentată. Sunt câteva, puţine ce-i drept, vreo 3 la număr, pe care le plac. Pur şi simplu îmi sunt simpatice, nu le-am auzit niciodată spunând nimic deplasat copiilor lor, nu-i sufocă, dar nici nu-i ignoră. Spun "bună ziua" şi "la revedere" când vin şi pleacă din parc, răspund la salut. Nu cară după ele pufuleţi. Nu-şi expun viaţa pe tavă, şi în acelaşi timp pot purta o conversaţie decentă dacă e cazul. Şi, surprinzător sau nu, şi copiii lor îmi sunt simpatici.
Îmi mai sunt simpatici şi alţi copii. Mai toţi, de fapt. Câţiva sunt atât de prost-crescuţi, încât am alergie la ei, oricât mi-aş spune că sunt copii, la urma urmei. Dar în majoritatea cazurilor îmi sunt simpatici copiii de la locul de joacă, chiar dacă pe mamele lor nu prea le agreez.
Ştiu că eu nu sunt cea mai sociabilă persoană din lume. Nu leg prietenii cu uşurinţă, pe de altă parte prieteniile pe care le-am legat până acum s-au dovedit a fi solide şi foarte solide. Nu-mi place să vorbesc discuţii, sunt tăcută în special în prezenţa unor persoane necunoscute. Nu mă aştept ca la locurile de joacă să mă împrietenesc la cataramă cu mămicile. Cu toate astea nu mă aşteptam nici să fiu atât de puţin tolerantă în ceea ce le priveşte. Le observ comportamentul şi în sinea mea le judec aspru, propunându-mi în acelaşi timp să nu fiu lupul moralist şi să greşesc şi eu la fel cu copilul meu.
Să-mi susţin aşadar afirmaţiile cu nişte exemple concrete:
- Nu salută. Se uită la mine, eu le salut, ele nu răspund, deşi de 3 luni de zile ne vedem aproape zilnic la locurile de joacă, copiii noştri se joacă împreună.
- Dacă îndrăzneşti să le refuzi pufuleţii sau covrigii sau alte minuni cu care-şi îndoapă ele copiii la locul de joacă, te tratează de parcă le-ai fi înjurat. Oricât de politicos le-aş vorbi, ele automat sunt jignite, iar eu sunt o ciudată.
- Fumează. Acolo în parc, în nasul copchiilor lor, dar şi al copilului meu. Mai rău, sting ţigara pe jos, cu piciorul, şi acolo lasă chiştocul.
- O fetiţă de aproximativ 3 ani cu mama ei în parc. Mama la cafeaua şi ţigara de dimineaţă, cu o altă prietenă, discută de zor. Mă rog, bârfeau ar fi mai corect. Fetiţa, tare drăgălaşă, o roagă pe mă-sa să-i facă baloane. Mă-sa (ca să nu zic altfel), extrem de indignată că e deranjată, o goneşte: "Du-te, lasă-mă în pace cu prostiile tale, du-te şi te joacă". Fetiţa insistă, zice că ea nu ştie să facă baloane, spre marea indignare a mamei, care-i zice să-şi facă singură să o lase în pace pe ea că are treabă (da, să bârfească ). Fetiţa ia baloanele şi suflă. Moment în care mumă-sa începe să urle ca la balamuc" Dispari de-aici imediat! Dispari să nu te văd în ochi! Nu vezi că mă faci totuna pe pantaloni?!!" Într-adevăr. pantalonii mamei fashion erau albi ca zăpada, era mare păcat de ei, îi strica fetiţa ţinuta pe care o etala în cartier, la locul de joacă.. Unele-s "doamne" oricând şi oriunde.
- O fetiţă de 1 an şi 3 luni. "De ce, mami, nu te duci la copii?? Haide, du-te şi tu la ei, joacă-te cu ei. Dar nu sta acolo mami, dincolo. Haide, mă, mamă, joacă-te cu ei, ce, te mănâncă?!" Apoi către mine "Nu ştiu de ce e aşa bleagă, când o scot afară toţi copiii aleargă, se joacă, ea stă după fustele mele. Hai, mama, gata, hai în casă că nu meriţi sa te scot afară la copii, nu apreciezi." Ce naiba să mai zici???
- O fetiţă de 1 an şi o lună. "Sof, mamă, nu lua din mână copilului. Sof, n-ai înţeles că nu-i al tău, n-ai voie. Sof, să nu cumva să te duci acolo că-ţi arăt eu ţie. Sof, lasă aia jos din mână că te pleznesc. Sof în sus", Sof în jos, Nu în sus, nu în jos
- O altă mamă încerca să-i schimbe pampersul fetiţei de 1 an în cărucior. Fetiţa se foia (nu era nimic în comparaţie cu foiala Ioanei), dar să zicem că îi îngreuna treaba. Mama se apucă să trântească:"Stai şi tu locului că te pleznesc. Lasă-mă să-ţi pun pampersul. Băi frate, dacă nu-mi vine să dau cu tine de pământ!" Păi dacă ea aşa face în public, acasă sunt convinsă că-şi iese din pepeni şi mai rău.
Şi eu am zile grele, zile şi mai grele, uneori mă simt depăşită de situaţie, la capătul puterilor, obosită, nervoasă, irascibilă. Nu e uşor să faci zilnic acelaşi lucru, să încerci să schimbi pampersul unui bebeluş care nu are stare, să-l schimbi în timp ce el te aleargă prin casă, să-i dai să mănânce când el strânge gura sau scuipă mâncarea, deşi n-a mâncat mai nimic toată ziua.. Îţi trebuie o răbdare imensă cu un copil mic, şi, din momentul în care ai devenit părinte, eşti automat privat de anumite drepturi pe care le aveai înainte, printre care şi dreptul de a nu avea răbdare cu copilul tău. Nu mai zic de hormonii care, colac peste pupăză, se bagă şi ei în seamă şi nu în tabăra ta.
Dar mamele astea nu cred că-s victimele hormonilor. Nu cred că fac crize din cauză de baby blues sau post partum. Aşa au fost educate şi ele, şi aşa vor da mai departe, fără nici cea mai mică preocupare de a îmbunătăţi ceva pe drum.
Îmi mai sunt simpatici şi alţi copii. Mai toţi, de fapt. Câţiva sunt atât de prost-crescuţi, încât am alergie la ei, oricât mi-aş spune că sunt copii, la urma urmei. Dar în majoritatea cazurilor îmi sunt simpatici copiii de la locul de joacă, chiar dacă pe mamele lor nu prea le agreez.
Ştiu că eu nu sunt cea mai sociabilă persoană din lume. Nu leg prietenii cu uşurinţă, pe de altă parte prieteniile pe care le-am legat până acum s-au dovedit a fi solide şi foarte solide. Nu-mi place să vorbesc discuţii, sunt tăcută în special în prezenţa unor persoane necunoscute. Nu mă aştept ca la locurile de joacă să mă împrietenesc la cataramă cu mămicile. Cu toate astea nu mă aşteptam nici să fiu atât de puţin tolerantă în ceea ce le priveşte. Le observ comportamentul şi în sinea mea le judec aspru, propunându-mi în acelaşi timp să nu fiu lupul moralist şi să greşesc şi eu la fel cu copilul meu.
Să-mi susţin aşadar afirmaţiile cu nişte exemple concrete:
- Nu salută. Se uită la mine, eu le salut, ele nu răspund, deşi de 3 luni de zile ne vedem aproape zilnic la locurile de joacă, copiii noştri se joacă împreună.
- Dacă îndrăzneşti să le refuzi pufuleţii sau covrigii sau alte minuni cu care-şi îndoapă ele copiii la locul de joacă, te tratează de parcă le-ai fi înjurat. Oricât de politicos le-aş vorbi, ele automat sunt jignite, iar eu sunt o ciudată.
- Fumează. Acolo în parc, în nasul copchiilor lor, dar şi al copilului meu. Mai rău, sting ţigara pe jos, cu piciorul, şi acolo lasă chiştocul.
- O fetiţă de aproximativ 3 ani cu mama ei în parc. Mama la cafeaua şi ţigara de dimineaţă, cu o altă prietenă, discută de zor. Mă rog, bârfeau ar fi mai corect. Fetiţa, tare drăgălaşă, o roagă pe mă-sa să-i facă baloane. Mă-sa (ca să nu zic altfel), extrem de indignată că e deranjată, o goneşte: "Du-te, lasă-mă în pace cu prostiile tale, du-te şi te joacă". Fetiţa insistă, zice că ea nu ştie să facă baloane, spre marea indignare a mamei, care-i zice să-şi facă singură să o lase în pace pe ea că are treabă (da, să bârfească ). Fetiţa ia baloanele şi suflă. Moment în care mumă-sa începe să urle ca la balamuc" Dispari de-aici imediat! Dispari să nu te văd în ochi! Nu vezi că mă faci totuna pe pantaloni?!!" Într-adevăr. pantalonii mamei fashion erau albi ca zăpada, era mare păcat de ei, îi strica fetiţa ţinuta pe care o etala în cartier, la locul de joacă.. Unele-s "doamne" oricând şi oriunde.
- O fetiţă de 1 an şi 3 luni. "De ce, mami, nu te duci la copii?? Haide, du-te şi tu la ei, joacă-te cu ei. Dar nu sta acolo mami, dincolo. Haide, mă, mamă, joacă-te cu ei, ce, te mănâncă?!" Apoi către mine "Nu ştiu de ce e aşa bleagă, când o scot afară toţi copiii aleargă, se joacă, ea stă după fustele mele. Hai, mama, gata, hai în casă că nu meriţi sa te scot afară la copii, nu apreciezi." Ce naiba să mai zici???
- O fetiţă de 1 an şi o lună. "Sof, mamă, nu lua din mână copilului. Sof, n-ai înţeles că nu-i al tău, n-ai voie. Sof, să nu cumva să te duci acolo că-ţi arăt eu ţie. Sof, lasă aia jos din mână că te pleznesc. Sof în sus", Sof în jos, Nu în sus, nu în jos
- O altă mamă încerca să-i schimbe pampersul fetiţei de 1 an în cărucior. Fetiţa se foia (nu era nimic în comparaţie cu foiala Ioanei), dar să zicem că îi îngreuna treaba. Mama se apucă să trântească:"Stai şi tu locului că te pleznesc. Lasă-mă să-ţi pun pampersul. Băi frate, dacă nu-mi vine să dau cu tine de pământ!" Păi dacă ea aşa face în public, acasă sunt convinsă că-şi iese din pepeni şi mai rău.
Şi eu am zile grele, zile şi mai grele, uneori mă simt depăşită de situaţie, la capătul puterilor, obosită, nervoasă, irascibilă. Nu e uşor să faci zilnic acelaşi lucru, să încerci să schimbi pampersul unui bebeluş care nu are stare, să-l schimbi în timp ce el te aleargă prin casă, să-i dai să mănânce când el strânge gura sau scuipă mâncarea, deşi n-a mâncat mai nimic toată ziua.. Îţi trebuie o răbdare imensă cu un copil mic, şi, din momentul în care ai devenit părinte, eşti automat privat de anumite drepturi pe care le aveai înainte, printre care şi dreptul de a nu avea răbdare cu copilul tău. Nu mai zic de hormonii care, colac peste pupăză, se bagă şi ei în seamă şi nu în tabăra ta.
Dar mamele astea nu cred că-s victimele hormonilor. Nu cred că fac crize din cauză de baby blues sau post partum. Aşa au fost educate şi ele, şi aşa vor da mai departe, fără nici cea mai mică preocupare de a îmbunătăţi ceva pe drum.
No comments:
Post a Comment