Ce mai face Ioana. Un an şi două luni

Am ajuns la punctul ăla în care ea înţelege tot ce spun eu, dar eu nu o înţeleg pe ea mereu. Credeam că va mai dura ceva până să ajungem în stadiul ăsta, dar well, suntem deja aici.

Dimineaţa, după ce îi schimb pampersul, o rog să-l ducă la coşul de gunoi de pe hol. Îndeplineşte de fiecare dată sarcina cu exactitate, apoi bate din palme, ştiind că urmează să o felicit cu un bravo. Azi am remarcat că a dus un teanc de pamperşi noi şi i-a îndesat în acelaşi coş (treabă făcută pe ascuns, deci are şi iniţiativă). 

Tot pe ascuns duce diverse obiecte în maşina de spălat. Cărţi, maşinuţe, absorbante, plinta de la parchetul din hol. Uneori îşi duce şi hainele. Chiar şi papucii de casă ai lui taică-su

Ştie să ceară. Arată cu degetul, dacă nu te prinzi insistă, ţipă, plânge. Într-un final mă prind, dar îmi ia ceva. Astăzi a vrut să-i pornesc o jucărie cu pinguini care merg pe o scară, apoi alunecă pe nişte şine. Pinguini pe care tot ea îi rătăcise demult. I-am spus că nu avem pinguini, că nu ştiu unde sunt. Peste câteva minute, mă cheamă din hol. Îmi arata o cutie de depozitare. Mă uit în ea, într-un compartiment mic, unde nu ajungea ea, trona un pinguin. Mânca-o-ar mama de deşteaptă. 

Altădată eram în parc. Era nervoasă, se trezise la 6 jumate, mă călărise la propriu şi la figurat de-mi venea să fug de acasă. Colac peste pupăză, s-a apucat să-şi scoată sandalele din picioare- mi-a pus capac, desculţă nu mai alerga pe la locul de joacă. Acasă am văzut că ea, micuţa, îşi arunca sandalele pentru că avea o bubă acolo. Eu nu înţeleg, că ea ştie să arate. 

Dacă vrea afară, îşi pune pălăria în cap, se duce la uşa de la intrare, îmi aduce balerinii, unul câte unu. Degetul e la putere, la fel şi interjecţiile. 

Se agaţă de masa de la bucătărie şi trage tot ce apucă de pe ea. Ieri a tras cana de cafea. Pe telefonul meu. Apoi şi-a lins încântată mâinile. Tot ieri am mancat amândouă omletă cu ciuperci. Ciupercile nu sunt încă în meniul ei, dar a insistat (i-am dat părţile mai neciupercoase). Am stat amândouă, ca fetele, la masă, eu îi dădeam ei în mână, ea mă hrănea şi pe mine. O generoasă. 

Vorbim zilnic la telefon cu mamaia de la ţară. Uneori o pun pe difuzor, mamaie bu (îi spunem aşa ca să o diferenţiem, a vrut şi ea să fie tot mamaie, nu bunică, aşa că am ajuns la compromisul de "mamaie bu") o întreabă mereu, unde-i mami- arată cu degetul la mine- unde-i mamaie bu- arată la telefon. Când a întrebat-o unde e Ioana, a arătat cu degetul în aer, apoi a plecat din dormitor. Ce ştie ea, îmi zic în mintea mea. Ies să văd ce face: Ioana era în hol, la oglindă, arăta cu degetul unde e Ioana. Na, mamaie bu, că n-ai încuiat-o nici de data asta. 

Se ascunde după perdea şi iese râzând, spunând :"Baaaa!"Ne jucăm de-a v-aţi ascunselea, se ascunde ea, apoi eu, ea mă găseşte, râde în hohote, chiuie, ţipă. Când îi schimb pampersul, îşi pune tălpile pe ochi, şi face bau. 

Dansează. Ridică ambele mâini deasupra capului, şi dă din degete de parcă le-ar pocni. Când nu e muzică şi ridică mâinile e semn că vrea să asculte Boroboaţă, cântecul ei preferat. 

Caută joacă mereu. Îi sticlesc ochii în cap, îi mijeşte a râs, pregătită mereu de ceva nou. Se urcă în cârca mea, plescăie din limbă ca un cal, îmi vâră degetele în ochi, mă trage de urechi.
Nu ştiu ce înălţime sau greutate mai are, că n-am mai fost de ceva timp la medic, trebuie să remediez situaţia. Se mai urcă ea singură pe cantar, arată cam 9,400, îmbracată, împampersată şi cam foită, deci nu ştiu cât e de realist.
Are 8 dinţi şi 4 măsele. Zice mama doar când nu sunt eu acolo, uneori tata, aiaiaiaiai, ba şi multe alte vocale. Nu face la oliţă, dar ştie ce e aia. O mai pune pe cap, mai bagă picioarele în ea. Merge singură de la 1 an, 1 lună şi două săptămâni. Mănâncă mai de toate, în afară de mămăligă, care nu-i place deloc.
Aştept cu mare interes caninii, înţărcarea şi ce-o mai fi să fie.